Dacă aş fi ministrul sănătăţii…


Sistemul de sănătate din România are probleme. O ştim cu toţii. Gravitatea unora o cunosc doar cei din sistem. Cel mai adesea e inutil să încerci măcar să creşti conştientizarea lor (pentru un pacient contează mai mult să fie primit imediat şi să fie „rezolvat” decât modalitatea în care este primit şi care e calitatea „rezolvării”. Şi e aşa pentru că nu ştie de fapt ce să ceară…).

În perspectiva unui conflict deschis şi dur cu CNAS ne pregătisem pentru o confruntare pe toate planurile cu un şef dur de CNAS, care are pică pe noi şi care ar face orice, mai puţin să se ocupe realmente de nevoile asiguraţilor pe care îi reprezintă… Ca atare am făcut o pagină pe Facebook care urma să sondeze cam care ar fi aşteptările colegilor (majoritari printre prietenii de pe FB) dar şi ale pacienţilor de la MS. Nu era un sondaj profesionist (că nu sunt sociolog!) dar încercam să zgârii suprafaţa aşteptărilor. Pentru că o campanie se clădeşte şi în funcţie de aşteptări, chiar dacă multe sunt fanteziste sau nefondate în practică…

Surprinzător (în bine, acesta e un lucru atât de rar încât îl subliniez!) am primit un răspuns corect. „Nu pot să vă răspund!”. Dl. Sorin Paveliu (dacă nu ştiţi cine e … atunci puteţi afla aici şi aici ) răspunde foarte concret că probleme sunt multe, numeroase şi nu pot fi condensate în câteva răspunsuri. Modificarea trebuie făcută sistemic, lucrând la toate componentele (ceea ce îmi aduce aminte de imaginea creată de un coleg în comisia MS pentru fonduri europene: avem un sistem de urgenţă creat la spitalul X care e perfect pentru UPU. Apoi când scoţi pacientul din UPU ajungi în câmp. Nimeni nu s-a obosit să vadă ce se întâmplă cu pacientul pentru că banii au venit doar pentru UPU, nicidecum pentru întreg circuitul pacientului..).

Ţin minte şi acum că atunci când am început să lucrez pentru prima dată la modificări propuse la CoCa şi Norme (deh, primisem invitaţie de la CNAS să le mai şi discutăm înainte de a le trimite la Monitorul Oficial…) primul lucru la care m-am gândit a fost o listă de principii. Logica era simplă: cum să fac modificări de legislaţie dacă nu ştiu ce îmi doresc de la acea legislaţie. De exemplu: vreau flexibilitate în alcătuirea programului de lucru. Firesc, sunt managerul propriului cabinet. Ca atare trebuie să respect timpul de lucru contractat cu CJAS dar, în acelaşi timp, nu îmi vizează nimeni programul şi nu mi-l aprobă nimeni. Eu îl fac, notific CJAS iar CJAS se poate opune doar dacă nu respect contractul. Nu am nevoie de vize de la nspe instituţii (greu să intre asta în mintea românului obsedat de control). Dacă mă duc la CNAS că nu vreau viza DSP pe program…ce argumente am? Că nu vreau?? Stupid. Dar dacă plec de la ideea programului flexibil şi a respectării timpului contractat cu CJAS explic: programul mi-l fac eu. Dacă pacienţii nu vin pentru că e de la 23 la 5 (adică de noapte) e clar că vor pleca la alt medic care nu are insomnii… Eu pierd. Deci am suficiente motive să îl fac decent. E un control extern care e infinit mai bun decât al desepistului sau al cjasistului care se urcă în maşină să vadă cine e şi cine nu e la program. Şamd.

Surprinzător a fost că o bună parte din colegi nu au înţeles rostul principiilor. Între timp au învăţat că sunt bune dar atunci … le luau cam în …râs. De atunci însă am învăţat cu toţii că dacă ştim unde vrem să ajungem ne va fi mult mai uşor să găsim drumul cel mai bun pentru asta.

Ca să mă explic: pentru mulţi dintre noi valoarea facturii e esenţială. Cu cât mai mare cu atât mai bine. Firesc. Atât că nu e suficient. Vreau o factură mai mare dar ce sunt dispus să fac pentru asta? Cum demonstrez că o factură mai mare creşte satisfacţia celui care mi-o plăteşte? Într-o lume ideală CNAS ar trebui să aibă interesul asiguratului în viziune. Ca atare la discuţiile cu ei ar trebui să spun: vreau suma asta pentru că vreau să fac asta şi asta cu banii ăştia iar asta se traduce prin scăderea următorilor indicatori de boală cam cu atât, creşterea satisfacţiei asiguratului cu atât. De fapt pe cei de la CNAS nu îi interesează asta. Ei se sperie de Curtea de Conturi şi de mişcări de protest. Atât. Ca atare modificarea indicatorilor nici măcar nu îi doare în pix. Exemplul clasic este programul de prevenţie. Dacă e să fac corect monitorizarea pe cele 5 boli cronice incluse în contractul cadru am nevoie de 30 de minute per pacient. Pot să o fuşeresc în 15 minute dar nu acesta e scopul demonstraţiei. Problema e că e plătită identic cu o consultaţie obişnuită. Pe care trebuie să o fac în 15 minute. Deci dacă fac monitorizări..pierd bani. Exemplu de politică de sănătate… Rostul e să mă stimulezi să fac corect monitorizarea şi să ţin cele mai scumpe 5 boli sub control. Iar proiectul pe 2015 conţine şi plăcinta de pe tort: NU are valori de puncte propuse dar se acordă doar dacă am peste 80% din bolnavi sub control (indicii de control sunt hilari şi nu ţin cont absolut de loc de complianţa pacientului sau de comorbidităţi). Ca atare e sigur că nimeni nu va face nimic. Iar apoi ipocritul de preşedinte al CNAS se va plânge în direct şi în reluare pe toate canalele că medicii de familie nu fac nimic….

Iar acesta e doar un mic exemplu de stupiditate. Nici nu doresc să mă gândesc câte există pe alte paliere. Să dau doar tâmpenia că analizele solicitate de MF pe monitorizare trebuie plătite de laboratoare şi nu de CNAS?? Păi de ce ar trebui un laborator să susţină politica de sănătate a României?? Astea sunt mostrele de gândire cnasistă (nu că la MS s-ar simţi unii mai bine…).

Revenind la răspunsul dl. Paveliu. Ca să poţi face o strategie pentru sănătatea României ar trebui să ştii care e situaţia de fapt (pentru cei ce nu ştiu se raportează la CJAS şi DSP. INS are propria statistică. NICIODATĂ cele trei statistici nu au aceleaşi valori!!). Apoi să stabileşti unde vrei să ajungi (nu cu principiul simplu: economie sau anticorupţie…astea sunt pentru politicienii amatori de senzaţii tari electorale ci pe lucruri reale: mai puţine AVC sau depistarea precoce a cancerului, ca tot avem ministru oncolog). Abia acum vezi care sunt mijloacele prin care ajungi la destinaţie. CoCa e un mijloc, nu un scop. Pentru CNAS însă CoCa e un scop. Iar MS se face că plouă.

De aceea aplaud din toată inima răspunsul că „nu ştiu să răspund!”. E un răspuns real, onest şi care denotă realul interes în domeniu!

Vă mulţumesc domnule Paveliu!

 

PS deşi mi-am sabotat propria pagină interesul rămâne. Rămâne la fel de important să vedem ce aşteptări avem de la MS, care sunt principalele probleme „la firul ierbii”. Răspundeţi vă rog la întrebare, operatorii (adică eu 😀 ) aşteaptă să vă citească răspunsurile. Şi vă promit, atât cât stă în puterile mele, să le duc mai departe şi să cer şi celorlalţi să ţină cont de ele!

Pagina o găsiţi aici!

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s