Efectul demonizator…


Abu Ghraib si experimentul Stanford Prison…

Pentru prima situatie un scurt remember: prizonierii irakieni de acolo au fost batjocoriţi şi torturaţi de bravii soldaţi americani. Testaţi înainte şi după, acei soldaţi au arătat absolut normal.

Stanford Prison: a fost un experiment al anilor 70 în care un grup de studenţi, absolut normal, a fost împărţit în 2. Arbitrar. Jumătate au devenit prizonieri, jumătate gardieni. Ultimilor li s-a dat mână liberă. Prizonierii au fost „arestaţi” la domiciliu, trecuţi prin arestul poliţiei (cu percheziţie la costumul lui Adam, despăduchire forţată, etc…) şi apoi aruncaţi în câteva celule foarte mici. Gardienii au primit bâte, ochelari de soare şi nici un fel de restricţiii…

Experimentul trebuia să dureze 14 zile. A fost terminat după 6. Pur şi simplu abuzurile gardienilor depăşeau orice limită. Prizonieri umiliţi, purtaţi cu saci de hârtie peste cap, sculaţi la ore neobişnuite, etc…

Încă o dată, vorbim de studenţi absolut normali. Sau de soldaţi absolut normali.

Dar mediul „invita” la agresiune şi abuz. Cine ar fi crezut nişte POW subumani?

Credeţi că aţi fi reuşit mai bine ca ei? Nicidecum. Naziştii, definiţi ca cei …răi… gen Hitler, Himmler sau Goebbels, erau puţini. Majoritatea atrocităţilor germane din perioada nazistă au fost comise de oameni absolut normali, fericiţi taţi de familii, credincioşi, morali, etc. Genul de oameni care, în comunitatea lor, nu ar fi în stare nici măcar să pălmuiască pe cineva.

Puterea corupe. Sistemul corupe. Oamenii sunt uşor de corupt.

Nimic nou. Şi atunci de ce ne mirăm că politicienii noştri sunt aşa cum sunt? Sau că DNA încalcă reguli elementare de jurisprudenţă? Sau că se încalcă proceduri în cazul din Văleni?

Închipuiţi-vă că un om normal, absolut normal, ajunge parlamentar… Brusc devine atât de uşor să abuzezi de puterea oferită… Un cuvânt de susţinere şi un contract apare mult mai uşor de semnat. O vorbă bine plasată şi cineva devine angajat într-un post bine plătit şi influenţial. Şi asta doar pentru că doar ridici mâna într-o locaţie cu multe scaune.

Şi nu, nu spuneţi că în locul persoanei respective aţi fi morali şi corecţi. Doar câţiva reuşesc să o facă. Enorm de puţini. 90% din persoane cedează tentaţiei. Şi cad, precum Lucifer, din Rai.

Adică suntem condamnaţi? Nicidecum. Lucrurile sunt rezolvate prin proceduri şi crearea unui climat corect. Acelaşi profesor cu experimentul de mai sus a mai făcut unul. A … abandonat o maşină în Bronx. A fost jefuită de 23 de ori în 24 de ore, primul jaf având loc înainte de a se termina instalarea camerelor ascunse. În Palo Alto, o comunitate din California, aceeaşi maşină a stat 3 săptămâni neatinsă. În momentul în care au vrut să o recupereze, poliţia a primit 3 apeluri că maşina e furată.

Vrem o ţară ca afară? Stupid. Nu trebuie să vrei. Trebuie să faci. Trebuie să te implici. E uşor să crezi că „ţi-ai luat ţara înapoi!”. Încurajat de mii de like pe Facebook. De fapt nu faci nimic. Ca să citez o bună butadă…trăim în ţara concediului bine făcut. Rolul unui preşedinte, cel puţin în România, nu e să impună un guvern. Ci să conducă societatea în aşa fel încât societatea să voteze un guvern. Nici oponenţii politici nu stau mai bine. Să recurgi la un politician cu sabia condamnării definitive să conducă partidul spune multe.

Cu alte cuvinte avem, aparent, o criză mare de resurse umane. Nici pomeneală. Avem o mare criză de sistem, de condiţii şi de eficienţă în utilizarea acelor proceduri pe care le avem.

Care din situaţii vi se pare mai condamnabilă? Condamnarea majorităţii politicienilor, în bloc, că oricum se ştiu că sunt vinovaţi sau condamnarea câtorva, cu probe evidente, susţinută conform tuturor normelor legale? Emoţional şi empiric aproape toată lumea alege prima variantă, Primenirea clasei poltice, aducerea unor forţe noi şi curate, etc.. chiar dacă vreo 2-3 sunt condamnaţi fără să fie vinovaţi…

Greşit. Aşa au făcut revoluţionarii francezi. Au ghilotinat pe capete o întreagă elită de conducere. Şi au rămăs fără generali, fără administratori. În ciuda eforturilor a fost nevoie de Napoleon să pună statul în ordine, în primul rând prin renunţarea la condamnările fără milă dar mai ales prin instituirea unui sistem de stat care să promoveze meritul, să elimine ineficienţa şi să asigure un sistem corect. Codul său civil este şi azi baza legală. A supravieţuit cu mult creatorului tocmai pentru că a creat un sistem corect.

E mai bine să ai câteva condamnări corecte. Pentru că asta dă oamenilor corecţi puterea de a merge mai departe. Şi celor incorecţi şansa de a deveni corecţi. Calculul e foarte simplu: oricât s-ar lăuda unii cu confiscarea averilor …să fim sănătoşi, câţi bani ajung în băncile elveţiene, în cutiile poştale din Cipru sau în „burţile” Cayman-ilor. Ca atare: fur câteva zeci de milioane de euro…copii mei sunt asiguraţi pe viaţă. Ok, fac vreo 5 ani de puşcărie. Ei şi? Peste 5-10 ani nu se va mai interesa nimeni de mine…sau de copii care vor trăi o viaţă de lux într-o ţară decentă… Ca atare condamnarea şi confiscarea sunt doar de ochii justiţiei, aia deja oarbă. Şi pentru impresionarea opiniei publice.

Ceea ce ar trebui să facă orice partid cu grija pentru propăşirea patriei? Ceva foarte simplu. Să creeze mecanisme şi procedee prin care posibilitatea deciziei să fie luată din mâna anumitor oameni şi transferată unui grup. Acest grup trebuie să fie verificat de alt grup. Pe de altă parte să genereze dezbateri, să caute soluţii împreună cu oamenii (din afara partidului!) şi să înveţe că îmbogăţirea lentă e mai eficientă decât cea rapidă. Inevitabil oamenii de partid au un avantaj: participă la luarea deciziilor politice şi pot şti în avans unele lucruri (speculaţii avantajoase, investiţii, etc…). La limita legalului sau moralului dar..suficient de eficient. Ar trebui să fie un avantaj suficient pentru etapa actuală (ok, americanii au şi pentru asta un mecanism prin care tranzacţiile dubioase sunt investigate dar să o luăm cu paşi mărunţi!).

Vedeţi vreun partid care să acţioneze astfel? Eu nu. Singurele mecanisme create sunt făcute la presiuni externe. Ca atare le lipseste fine tuning-ul necesar pentru adaptarea lor la realităţile româneşti. Şi devin ineficiente pe termen mediu şi lung.

Puterea corupe şi puterea mare corupe mult. Nici un partid nu ştie şi nu reuşeşte să se adapteze la secolul XXI.

PS: acest material a fost scris în 28 iulie. Anul curent electric. Evenimentele post #colectiv imi dau perfectă dreptate. Singurii care au acţionat în conformitate cu obiective au fost Iohannis (obiectivele lui însă nu corespund cu cele ale României – un premier în plic de la Bruxelles e o chestie patetică. Şi nu pentru cuvinte mari precum independenţă şi statut de colonie… Ci pentru că împiedici mereu ridicarea unor oameni din interior, capabili să se ia la trântă cu sistemul. Exact ca la copii supraaglomeraţi la care părinţii le fac mereu temele. Nu vor învăţa niciodată!) şi Ponta (care a găsit o cale elegantă de a reveni în politică!). PNL a rămas cu buzele umflate iar PSD are o problemă majoră (cât a fost calcul şi cât a fost luat pe sus…). Restul partidelor …

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s