MF va învinge


 

După tratatul de la Verdun nepoţii lui Carol cel Mare au primit fiecare câte o bucăţică din imperiul bunicului. Bucata care va deveni Franţa a reuşit performanţa ca,  în 100 de ani de la partiţie, regele să nu mai aibă autoritate decât pe domeniile personale. Era rege dar…atât. Nu putea face absolut nimic şi, adesea, nici nu putea pleca de pe domeniile proprii….

Spiţa lui Carol s-a stins şi un puternic feudal, Hugo Capet, a fost ales rege. Urmaşul său stăpânea Parisul (Parisul anilor 900, o adunătură de bordeie!, nu mai mare de câteva mii de oameni) şi ceva teritoriu pe lângă. 400 de ani mai târziu, Carol al VII-lea, reuşea să stăpânească cu mână de fier tot teritoriul francez, cu excepţia portului Calais (ultimul mare feudal, regele Angliei…).

De ce a reuşit monarhia franceză să recentralizeze statul? De ce a reuşit Spania reconquista? De ce s-au centralizat statele române? De ce au eşuat Germania şi Italia? Întrebările sunt complementare şi răspunsul este unic.

Conducerea constanta.

Desigur, e greu de comparat Ludovic al VIII-lea (aşa-i că nu aţi auzit de el? Dar el a dublat puterea regala. A adăugat Orleans-ul puterii regale. A dublat teritoriul regal şi luptele duse pentru asta cuprindeau câteva zeci de oameni. Nu era cu nimic mai presus de un tâlhar la drumul mare. Dar cucerirea Orleans-ului a permis urmaşilor săi sa ducă lupte cu sute de oameni, în loc de zeci…), cu măreţia lui Ludovic al XVI-lea.

Dar ce a fost constant în monarhia capetiană a fost goana după pământ. Au învăţat lecţia carolingienilor şi nu au cedat nici o data nici o palmă de pământ. Doar primul fiu moştenea terenul regal, restul…se descurcau cu mici terenuri, care reintrau repede in domeniul regal.

La fel s-a petrecut şi în Spania. În ţările române, pe lângă puterea personală a domnului (caracterizată şi prin armata permanentă de 10 mii de oameni, mai mare decât orice îşi putea permite un boier, indiferent da puterea sa) era şi factorul adjuvant al puterilor externe ce trebuiau combătute de un domn puternic.

Italia a eşuat pentru ca a avut mai multe centre de putere şi nici o agresiune externa. Iar centrele de putere erau … inconstante. Papii erau aleşi şi fiecare avea agendă proprie (singurul care ar fi avut şanse de reuşită ar fi fost Alexandru Borgia dar.. a murit atunci când Cesar Borgia era bolnav…un an diferenţă şi poate soarta Italiei ar fi fost diferită.. Cesar era faimosul Principe al lui Machiavelli). Dogii veneţieni erau ..aleşi. Sudul Italiei s-a perindat în mâna arabilor, normanzilor, aragonezilor şi apoi a fost ferm ocupat de spanioli. Germania avea…monarhie electiva. Un alt motiv ca la fiecare schimbare de conducere sa apara dinastii diferite… Abia cind Habsburgii au ajuns sa devină constant împăraţi au încercat să unifice Germania. Au eşuat din cauza războaielor religioase şi a opoziţiei regatelor din jur, deja centralizate…în special Franţa.

Ok, frumoasă istoria dar cu ce ne ajută?

Miniştrii vin şi pleacă. PDG vin şi pleacă. Partidele vin şi pleacă.

MF şi pacienţii rămân. Ei nu se schimbă.

Între o conducere constantă, care trage coerent într-o singură direcţie şi una haotică, care se supune intereselor de partid, pe termen lung, cine are şanse de reuşită?

Chiar dacă puterea MF pare infimă comparativă cu cea a MS, CNAS şi a altor organe de stat (de multe ori de stat degeaba!) ea e mereu prezentă.

Peste 20 de ani numele miniştrilor va fi uitat. Preşedinţii de CNAS vor avea şi tinicheaua DNA, în plus.

MF însă va fi tot aici. Cu ani mai buni, cu ani mai răi. Dar, constant, mai bine în organizare şi putere. Ameninţarea MS şi CNAS (prin iregularitate şi prostie) e prea mare ca să fie ignorată. Ca atare puterea MF va creşte constant. Şi va veni o zi în care doar ameninţarea că MF nu semnează contractul nu va mai trebui nici măcar emisă. Pentru că MS şi CNAS vor şti că fără negociere adevărată nu se va putea mişca nici o parafă.

Poate părem azi mici. Dar am făcut paşi uriaşi comparativ cu vremea Bartoş/Ţurlea. Peste încă 5 ani vremea lui Cseke/Duţă va părea o epocă îndepărtată. Medievală, aproape.

Nu sunt excluse accidente. Putem pierde bătălii, putem pierde oameni. Dar deja structurile există, organizaţile încep să funcţioneze ca organizaţii şi fiecare bătălie câştigată aduce …recruţi noi. (e hilar dar semnificativ că acei medici care nu respectă linia organizaţională cer expres caselor de asigurări…asigurarea anonimatului. Acest lucru se întâmplă doar când există conştienţa că se încalcă norma! Cu alte cuvinte normalul e să asculţi de linia conducerii…. dacă aş fi preşedinte de CNAS asta mi-ar da frisoane. Poţi cumpăra câteva multinaţionale pe farma, poţi numi manageri politici la spitale. Dar nu poţi modifica organizaţii democratice, care au reuşit deja să modifice mentalul colectiv).

Există şi un caveat. Olandezii au făcut aceste modificări în 50 de ani. Noi ne chinuim de 10 ani (de 10 ani în mod organizat). Şi probabil că mai avem încă 15-20 de chin. E de înţeles atunci atitudinea celor care se resemnează că nu vor prinde partea bună a lucrurilor cât sunt încă în activitate. De aceea şi durează atât de mult… Putem scurta perioada. Dar nu avem resursele umane necesare…

PS –orice medic are în parafă posibilitatea de a fi lider. Trebuie doar …să candideze şi să fie ales!

 

Anunțuri

3 thoughts on “MF va învinge

  1. Nu se stie, pentru ca Rodica, poate din prea multa modestie, nu a spus dar … trebuie spus: dupa scandalul cu normele pe 2015, cand Ciurchea vroia sa scoata minimul de 800 asiguati inscrisi pentru a incheia un contract cu CAS si sa schimbe raportul PC/SM in conditiile in care la vremea respectiva nu se stia dar se anticipa ca, cardul nu va functiona cum trebuie, acesta, Ciurchea, infrant, i-a spus lui Rodica: cinci ministrii ai intors din drum, ai sa mori presedinta de Societate! Rodica nu va muri presedinta de Societate pentru ca mandatul ii va expira in curand si ea trebuie sa traiasca, dar incrancenarea ei, dorinta de a nu renunta la ceea ce crede ca este bine, sunt convins ca vor fi preluate de cei care vor veni dupa ea. Societatea are o echipa de oameni admirabili si cel/cea care va prelua mandatul lui Rodica sunt convins ca va duce spiritul dr. Iorga si al lui Rodica mai departe. Daca si Federatia va avea asemenea oameni, sunt convins ca MF va castiga respectul decidentilor si va arata ca este o forta. Istoria noastra se scrie cu greu, dar, se scrie!

  2. interesant rapelul la istorie; as putea adauga ca doar asa, prin constrangere, s-a realizat si Marele Zid Chinezesc si marile realizari ale comunismului (vezi hidrocentralele impresionante a lui ceausescu); acuma legat de MF, as intreba si eu: de ce a scazut sporul de rural? de ce ne cramponam in PC si nu cerem sa fim cu adevarat liberali? de ce nu putem impune un procent de 12% din bugetul sanatatii (asa cum e in UE)? cand vom si noi mf-isti precum cei din west? p.s. doar ultima intrebare este retorica, restul isi asteapta un raspuns pertinent 🙂

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s