Urzeala voturilor …


În joaca de-a democraţia ori pierzi, ori câştigi. Nu există cale de mijloc.

O mână de oameni şi o organizaţie.

Organizaţia are un nume, un renume şi …cam atât. Nu are fonduri, nu are organizatori, nu are mulţi recruţi.

Mâna de oameni e, în mare parte, aceeaşi care face de ani buni, munca care trebuie făcută.

Şi? Şi nu se pot înţelege.

Firesc.

Şi care e motivul pentru care acea mână de oameni nu ajunge la o înţelegere? Adepţii teoriei conspiraţiei vor spune multe, de la interese ascunse până la cuvinte mari gen „respectarea statutului chiar de ar fi să piară organizaţia!”.

Nope, greşit. Toate se trag de la lipsa culturii democratice. De la neînţelegerea rolului liderilor şi a modului în care aceştia conduc.

Democraţia nu e o joacă. E un lucru foarte serios.Democraţia adevărată presupune să ştii să conduci dar şi să ştii să te laşi condus. Să dai ordine, să fie ascultate dar şi să respecţi ordinele altora. Dar, mai ales, să înţelegi că voinţa comună e cea care face ca toate lucrurile să meargă. E adevărat că, uneori, votul poate genera situaţii penibile. Cei ce au participat la alegerile din România ultimilor 25 de ani ştiu despre ce vorbesc. E adevărat că, uneori, votul poate fi extrem de frustrant. Că vezi o cale mai rapidă, mai bună şi mai eficientă. Cu toate acestea votul îţi taie aripile. E conservator, fricos, cu ochii în trecut.

Aşa, şi? Dacă eşti lider atunci înţelegi. Nimeni nu poate conduce mulţimea împotriva voinţei ei. Toţi, dar absolut toţi cei care au încercat asta au sfârşit tragic. Deseori şi cei conduşi au avut aceeaşi soartă. Motivul e simplu – votul celor conduşi exprimă exact capacitatea lor de a implementa deciziile liderilor. Dacă acestea sunt prea avansate…atunci totul va eşua. De aici eşecul opoziţiei în 1990. Şi victoria din 1996 a CDR (liderii CDR nu au fost apoi la …înălţimea propriilor promisiuni). Dar aici vorbim de o organizaţie relativ mică. Şi nici măcar despre toţi membrii ei indirecţi ci doar despre grupul care e în vârf. Un număr relativ mic, care ar trebui să poată ajunge la un consens…

Şi eşuează constant. Cel puţin în ultima vreme. De ce?

E simplu: nu înţelegem că respectul datorat voturilor este esenţial. Poţi să nu fii de acord cu rezultatul votului dar trebuie să îl respecţi. Chiar dacă e catastrofal. Atunci ai datoria să lămureşti votanţii că au greşit, că se pierd timp, bani, resurse, neuroni şi să ceri reluarea votului, dacă ai convins destui.

Pentru că dacă respectăm doar voturile care ne convin, atunci nu e democraţie.

O mică digresiune: legalitate şi democraţie. Legalitatea nu implică democraţie. Legalitatea implică respectarea unor reguli asupra cărora tuturor cădem de acord. Şi dictaturile au legalitate. Legalitatea nu se votează pentru că nimeni nu votează că astăzi contractul de vănzare cumpărare e bun şi votul de mâine îl desfiinţează. Contractul trebuie să aibă aceeaşi valoare. Legalitatea internă a unei organizaţii e dată de statut. Aşa cum există şi legi proaste, incomplete, şamd, există şi statute care necesită modificări. Da, trebuie respectat în litera şi spiritul său. Şi trebuie acceptat că trebuie schimbat dacă, asemenea unei haine vechi, nu se mai potriveşte cu realitatea.

Democraţiile veritabile se sprijină pe legalitate, se sprijină pe votul tuturor dar mai ales se sprijină pe dorinţa celor care participă la democraţie să lucreze împreună.

Ar mai fi de lămurit un lucru: de ce apare încăpăţânarea şi încremenirea în proiect? De ce nu se acceptă că modificarea percepţiei publice duce la modificarea voturilor şi a hotărârilor? Din două motive: orgolii şi agende ascunse.

Dacă primul motiv e simplu şi clar cel de al doilea merită câteva cuvinte. Fiecare dintre noi are o agendă publică, aceea pe care o susţine cu orice prilej. Şi tot fiecare dintre noi are şi o agendă ascunsă, pe care nu o face publică din varii motive (de la ruşine, frică până la necesitatea de a o ascunde fiind prea ..subversivă. De exemplu, fiecare politician susţine că vrea binele poporului – agendă publică dar faptul că doreşte ca acest bine să se manifeste prin cât mai mulţi dolari în contul propriu din Elveţia e …agendă ascunsă). Cu toate acestea, agendele ascunse pot fi evidenţiate. Prin punerea persoanelor în situaţia de a acţiona conform agendei publice dar împotriva agendei ascunse. Câţi vor accepta binele public în dauna celui personal? Puţini dar dintre aceia se aleg Washingtonii, Adamsii, Jeffersonii, Lincolnii… Ca să dăm exemplele americane.

În gâlceava internă de acum sfârşitul e clar şi limpede pe termen scurt. Întrebarea esenţială e dacă vrem să învăţăm din povestea asta ceva şi să îmbunătăţim organizaţia. Să aducem mai mult din agenda personală în public. Să respectăm voturile. Să lucrăm conform statutului. Să cerem vot de susţinere. Să discutăm problemele spinoase şi să votăm pentru soluţiile la ele. Şi să avem înţelepciunea de a accepta că putem greşi, fie şi cu cele mai bune intenţii…

Un vot poate avea 3 variante: Yey, Ney sau Abstain. În varianta englezească. Însă rezultatul votării nu poate avea decât două variante: propunerea se aprobă şi devine obligatorie sau propunerea se respinge. Nu există cale de mijloc.

Anunțuri

One thought on “Urzeala voturilor …

  1. Votul e fundamental. Liderul adevarat mobilizeaza energiile sociale spre un scop benefic sau nu. Daca este onest, uneori ia masuri impopulare, dar benefice pe termen lung, in ciuda votului popular. Dar, de obicei asta il costa cariera politica.

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s