Defetism sau „previzionism” ?


Cuvântul de mai sus nu …există. L-am făcut din previziona (a prevedea…dar sprijinit puternic pe „previziune”).

La o întâlnire obișnuită de lideri a apărut o discuție legată de un aspect legal. Articolul X era în contradicţie cu o lege superioară. Modalitatea de acţiune cerută era de a obţine modificarea articolului X în conformitate cu legea superioară.

Să nu mă înţelegeţi greşit. Dacă am trăi într-o  ţară în care legile ar fi respectate atunci ar fi fost ok. Deşi incompatibilitatea celor 2 legi nu ar fi apărut în acea ţară atât de uşor.

Problema e că trăim în România iar articolul X e de mare ajutor unor institutiţii perene ale statului. Am argumentat că ar fi o bătălie mare şi că, imediat după, în ipoteza în care am câştiga, articolul X ar fi înlocuit de articolul Z, în perfect acord cu legea superioară dar mult mai greu de modificat, cu aceleaşi efecte practice sau chiar mai rău.

Imediat am fost acuzat de defetism. În van am protestat că a şti mutările inamicului în avans, ca la şah, te ajută să obţii câştigarea partidei. Şi am rămas uimit.

Să ne înţelegem. Există bătălii principiale pe care eşti obligat să le duci până la capăt. Pentru că ele definesc un scop strategic şi te ajută să menţii direcţia.

Aici însă calculul era cam aşa: articolul X trebuie modificat prin justiţie sau prin CCR. Prima variantă necesită resurse juridice (timp, bani şi avocaţi). La cea de a doua poţi ajunge via Avocatul Poporului. În ambele cazuri sentinţele sunt definitive şi îţi blochează apoi viitorul. Definitiv.

Deci: timp+bani (muulţi) + avocaţi + ruleta rusească din justiţie (justiţiabilii ştiu la ce mă refer!) + riscul închiderii definitive a subiectului.

Dar presupunem că reuşim. Uraaa! Democraţie, şampanie, laudă către colegi! Şi aplicarea corectă a legii superioare.

Ei şi? A doua zi apare articolul Z. Care ne aduce de unde am plecat, cu diferenţa că nu mai pot contesta noua formă. Vorba lui Tănase…Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru că forma din articolul Z este viabilă juridic.

Varianta pe care aş fi propus-o (dacă aş fi fost lăsat să vorbesc… 😛 ) e alta. Mult mai eficientă şi mai elastică. E drept, cere mai multă muncă. MUUULT mai multă muncă. Însă e …extrem de eficientă. Şi imposibil de pierdut cu ea.

Ignorăm articolul X. Oficial. Pe de altă parte putem ameninţa, la caz de nevoie mare, cu datul în judecată şi pâra la CCR. Şi cu ordonanţă preşedinţială care să blocheze activitatea perenilor. Dar e o armă cu un glonţ pe ţeavă. Odată epuizată vor înţelege şi perenii şi vor aplica rapid vopsitul gardului de la X la Z.

Dar ne organizăm atât de bine încât atunci când vor clama articolul X, Y, Z…le vom putea spune: „Foarte bine. Dacă vă plac atât de multe, aplicaţi-le altora. Noi, cam 90%, refuzăm să mai lucrăm cu voi. ” Atunci, indiferent de statutul legal, starea de fapt va impune depăşirea articolul X şi rezolvarea problemelor.

La Pharsalus, Caesar a câştigat pentru că a prevăzut manevra lui Pompei – o şarjă masivă de cavalerie pe flancul mai puţin protejat. Şi-a plasat acolo rezervele. Şi a câştigat un imperiu. Era defetist pentru că a prevăzut ce se va întâmpla? Pe de altă parte, Pompei era „previzionist” atunci când, după eşecul şarjei, nu a mai aşteptat restul bătăliei şi s-a refugiat în tabără?

Rezultatul oricărei confruntări e suma algebrică a investiţiilor făcute de ambele părţi (excludem evenimentele fortuite…ele sunt…fortuite!). 10 cohorte în plus pe un flanc. Avantaj Caesar. 7000 de călăreţi versus 1000. Avantaj Pompei. Şamd. Resursele pentru investiţii sunt însă limitate. Şi Caesar ar fi vrut 10000 de călăreţi. Nu îi avea.

Şi atunci..de ce să cheltui resurse într-o direcţie care îmi poate aduce mai degrabă dezavantaje? Banii şi timpul pot fi folosiţi pentru organizare. Pentru crearea comuniunii şi unităţii. Pentru comunicare şi recrutare de oameni dispuşi să dea mesajul mai departe.

De ce am fost uimit? Pentru că strategia celor ce m-au acuzat de defetism nu avea nici un răspuns la articolul Z. Important era să ştergem de pe suprafaţa pământului articolul X. Ce va fi după, vom analiza după. În aceste condiţii…e clar de ce instituţiile perene au avantajul. Pentru că au posibilitatea de a reacţiona mereu. Şi după fiecare bătălie pierdută e din ce în ce mai greu să regrupezi trupele şi să refaci moralul.

La şah marii campioni se declară învinşi chiar şi atunci când şahiştii de duminică îi cred în avantaj. Asta îi face mari campioni…au calculat matul cu 10 mutări înainte. Pentru că adversarul lor a calculat cu 11 mutări înainte. Abia când vom avea 12 mutări înaintea instituţiilor perene vom câştiga. Dar pentru asta trebuie mult studiu… err…muncă de organizare.

Anunțuri

One thought on “Defetism sau „previzionism” ?

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s