Prostia omenească…


V-ați întrebat vreodată cât din povestea lui Creangă e adevărată? Atunci când am citit povestea am rămas siderat… Desigur, Creangă are multe straturi, pentru fiecare câte ceva. Pentru copilul de zece ani a arunca nucile cu furca în pod și a prinde soarele cu găleata erau evident activități care denotă o reducere masivă a capacității neuronale…

Când am mai crescut concluzia poveștii a fost și mai savuroasă. Tocmai pentru că, la urma urmei, drobul de sare chiar poate pica… Restul activităților descrise însă.. nici o șansă.

Și de ce întreb de valoarea de adevăr? Pentru că, în realitate, ne comportăm adesea precum cei descriși de Creangă. Mintea noastră, șlefuită de milioane de ani de evoluție, este deja înclinată să creadă anumite ipoteze.

De exemplu – sportul. De ce fotbalul atrage mult mai mult decât patinajul? Simplu. Mintea noastră de cimpanzeu, homo habilis și homo sapiens tribalis e concentrată pe ierarhia intrinsecă a tribului. Contează să fii în echipa câștigătoare, să fii aliatul șefului cel mare… Pentru că iei o ciozvârtă mai mare din antilopa comună decât dacă ești outsider… Inevitabil un singur exemplar uman nu poate conduce prin forța sa mai mulți masculi dornici să fie capo di tutti capi. Soluția evidentă, atât în triburi cât și la cimpanzei, e rețeaua de alianțe…care coagulează, aproape inevitabil, în 2 tabere. Una mai mare, a șefului, alta mai mică a pretendentului… Ca atare e important să urmărești 2 echipe care se înfruntă (fotbalul medieval era atât de dur încât se lăsa cu victime umane și cu interziceri regale) – sublimezi necesitatea evoluționistă de a urmări meciul vital din trib cu două echipe (și explică și violența fanilor la anumite sporturi, comparativ cu altele). Politica e și mai clară din acest punct de vedere. Ne alegem o echipă politică și, inevitabil, ceilalți devin adversarii care trebuie zdrobiți cu orice preț. Nu contează că, uneori, echipa adversă chiar are dreptate. Dăm cu ei de pământ. Fiind adversari, NU pot avea dreptate.

Ok, și de ce e prostie? E prostie pentru că afectează inclusiv oameni care, de obicei gândesc. Câți suporteri de fotbal sunt în realitate violenți în afara stadionului? Extrem de puțini. Câți din cei implicați în politică au curajul să împrumute ideile adversarilor și să recunoască asta (și mai puțini, de obicei cei foarte puternici sau foarte inteligenți)? Și e păcat să vezi cum norul emoțiilor tribale întunecă judecata sănătoasă. (am citit o mostră de prostie imensă de pe un blog, unde se demonstra că scindarea USL și mișcările de pe dreapta sunt făcute ca Ponta să ajungă președinte și Băsescu prim ministru…. o aberație imensă – nu ține cont de interesele PNL, PDL, Antonescu, etc,  pedalează pe teoria conspirației… și prinde. CAVEAT – situația descrisă se poate întâmpla – never say never în politica românească dar din motive diferite – și modelul ptolemaic ținea cont de  orbita retrogradă a lui Marte dar inventa chestii complicate dar asta nu înseamă că modelul heliocentric ar fi fals).

Partea proastă e că nu se rezumă la politică ci la toată viața noastră de zi cu zi. Nu gândim pe termen lung ci pe termen scurt, în zile și săptămâni. Mai bine spus, orizontul nostru de așteptare e redus (evident, în climatul african, cu 2 sezoane nu prea ai ce să prevezi, mai ales că nu poți stoca nimic pe mai mult de 2-3 zile). Abia odată cu inventarea agriculturii am putut stoca masiv, pe cel puțin un an. Dar asta e imens de puțin comparativ cu timpul în care am trăit de pe o săptămână pe alta. (De aici și rigurozitatea legislativă acolo unde agricultura s-a contopit cu irigațiile – vezi Orientul Mijlociu și Extremul Orient dar a lăsat Europa în pace, nefiind necesare irigații – de aici un spirit ceva mai independent în Europa decât în restul zonelor agricole. Nu întâmplător zeitățile orientale sunt mult mai punitive și orientate spre supunere decât religiile derivate din zeitățile indo-europene).

Ca atare e mai important să dăm de pământ cu adversarul decât să gândim strategic. Revenind la politica românească. Pentru PSD era important să găsească un partener care să îi asigure peste 50%. Colaborarea anterioară cu PNL dădea asigurări privind comportamentul corect (asocierea UDMR cu guvernarea lui Băsescu făcea indigestă o asociere imediată). Pentru PNL însemna readucerea în prim-plan, trimiterea concurentului imediat (PDL) în fundal și accesarea puterii. Ok, măritiș de interes. Nicidecum de dragoste. Cu toate astea hardlinerii au urlat ici și colo despre monstruoasa coaliție… De ce? Pentru că emoțional le era mai la îndemână decât o analiză strategică.. Rimează cu la oaseeee din sport? Rimează 😀

Ulterior PSD a propus alierea cu UDMR. Pentru PSD o mișcare strategică – asigura o contrapondere la poziția PNL în alianță. Mișcarea corectă pentru PNL – refuzul de a accepta atât a priori cât și a posteriori. Ce s-a văzut? Că, înainte de alegeri, atunci când scorul putea fi mai puțin favorabil, PNL a luat în calcul alianța, în interes comun apoi, când s-a văzut cu sacii în căruță, a refuzat-o (corect strategic dar impardonabil ca tactică…). Alianța cu UDMR ar fi fost CRUCIALĂ la referendum. Ar fi avut și justificare, și acord popular. Dar …deh, nimeni nu se naște strateg. O situație asemănătoare e ca atunci când o echipă concurentă (ca Dinamo pentru Steaua) ar trebui să se lupte cu un terț, pentru ca steliștii să acceadă. Dacă Dinamo bate, ambele echipe merg. Dacă Dinamo pierde, atât Steaua cât și Dinamo pierd. Ce spun microbiștii, de obicei, în asemenea situații? Cele mai vehemente urlete sunt să moară…adversarul pe termen lung…chiar dacă și noi pierdem…

Odată cu identificarea PSD, via Ponta, ca principal partid al USL și aruncarea PNL în con de umbră, vine decizia de a ieși din USL. Ok, e normal și firesc, strategic vorbind, să se întâmple asta. Dar modul anunțării și dezbaterea publică generată e de o idioțenie comparabilă cu cea prin care Câmpeanu îl propunea pe Regele Mihai pe post de viitor președinte. Electoratul USL = (electoratul PSD – electoratul PSD care nu agreează alianța cu PNL) + (electoratul PNL – electoratul PNL care nu agreează alianța cu PSD) + cei care vor să îl vadă pe Băsescu dat jos dar nu sunt votanți PSD sau PNL. Ieșirea de la guvernare a satisfăcut fracțiunea din electoratul PNL care nu agrea alianța cu PSD dar a iritat tot restul. De aici și scăderea de la 20% la 14%. Adică revenirea la bazinul normal al PNL dar s-au pierdut absolut toți votanții câștigați prin politica antiBăsescu.  Dacă vreți un exemplu sportiv – un underdog, o echipă fără șanse, intră într-o serie bună la un campionat. Pe baza unor jucători preferințe personale ale antrenorului dar detestați în presă și în grupurile de fani. Ca urmare a unor campanii mai mult sau mai puțin vizibile, antrenorul revine la formula de bază în sezonul anterior. Dispar rezultatele dar fanii sunt mulțumiți. Fanii nou cuceriți pleacă odată cu jucătorii concediați (sau împrumutați de la adeversarul de bază…). 

Și ultima, dar nu cea din urmă… Să presupunem că avem o campioana a marii iubiri…alb-albastră…  Care se scindează în două echipe concurente la aceleași culori (ok, PDL a venit din altă zonă dar e mai puțin esențial…teoretic, de multă vreme e pe culoarul din dreapta). După o vreme, constată că separat nu fac față. După multe flegme în spațiul public (fiind vorba de fotbal românesc termenul este mult prea moderat…. 😀 ) brusc Mititelu și cu Olguța se decid să se unească. Nu-i așa că e o problemă cu palmaresul, cu numele, cu ștergerea flegmelor șamd? Desigur, logica zice că, decât 2 echipe de liga a II-III, mai bine una de liga I. Dar logica nu are nici o șansă în fața prostiei… Mai ales pentru că e mai important să dai de pământ cu adversarul…. (războaiele fratricide sunt cele mai dureroase și dau cele mai multe victime  – gândiți-vă la războaiele civile …).  Și atunci? De ce să iei o decizie corectă strategic dar idioată din punct de vedere tactic?

Din cauză de prostie. Și gândire pe termen scurt.

 

Și, în final, revenim la prostia omenească… La urma urmei, drobul de sare ar fi putut cădea (penalizarea PNL pentru alianța cu PSD….dar nu s-a întâmplat). Însă toate celelalte au fost reacții de jucător de 21. Hit me! Hit me again! Și, când inevitabilul se întâmplă… out of game. Culmea e că toate mișcările ar fi putut fi corecte strategic. Dar pregătite eficient, cu o comunicare bună și explicații pe măsură. Și fără ranchiună, fără acuze la adresa partenerilor. O despărțire civilizată ar fi lăsat intact scorul USL….

PS1 – unirea PNL și PDL e un proiect fantastic, care ar fi echilibrat politica românească și ne-ar fi putut scoate din arbitrarul actual al politicii… Acum avem 2 partide care mârâie unul la altul, ca doi câini care s-au bătut de când se știu și care sunt puși la aceeași sanie. Orice locuitor din Alaska știe că succesul unui echipaj de câini e dat de arta cu care sunt înhămați. Iar lupul proverbial întârzie să devină o amenințare suficient de mare… În plus negocierea din grabă a lăsat deoparte un vocabular comun… ce au în comun boicotorii cu promotorii referendumului de demitere? Nici unul nu poate renunța la poziția avută fără a se compromite și a deveni vulnerabil… E doar un exemplu  dar arată că o poziție comună pe lucrurile controversate trebuia negociată înainte de anunțul public.

PS2 – Am tradus în termeni sportivi mișcările politice pentru că așa se înțelege mai bine de ce antrenorul a fost sacrificat fără milă, fără remușcări și cu toată vina pe umerii săi. Ca și în sport, e o nedreptate. Nu doar antrenorul ia deciziile ci și conducerea clubului, consilierii și chiar jucătorii. Să nu mai vorbim de influența galeriei și a presei. Dar singurul care răspunde e antrenorul. Ceilalți au luxul de a uita că s-au înșelat și au pe cine arunca vina.

PS3 – Există sporturi în care impactul de trib este redus. Să zicem patinajul sportiv. Ați auzit de morți pentru că suporterii cuiva s-au contrat cu suporterii altcuiva? Sau, la tenis, sharapoviștii s-au bătut cu lanțuri la ieșirea din stadion cu halepiștii? Nicidecum, pentru că e o competiție individuală. Iar la sporturile de echipă cu suporteri cuminți, impactul lor în masa de oameni e redus (comparați suporterii la fotbal cu cei de la polo)…

PS4 – am lăsat oarecum deoparte prostia fanilor. A suporterilor necondiționați. A hardlinerilor. A celor care, atunci când echipa favorită e pe teren, sunt capabili și de moarte… Nu vorbesc de cei care, cu lacrimi în ochi, își aplaudă echipa favorită deși a încasat un nemilos 1-5. Nu vorbesc de cei care au curajul și puterea să aplaude echipa adversă atunci când realmente e mai bună decât cea proprie. Vorbesc de cei care nu reușesc să sublimeze emoțiile primitive în favoarea celor care ne fac umani și civilizați. Cele care ne fac să apreciem frumosul chiar atunci când e de la adversari. Ce diferență e între primii, care preferă turbanul turcului tiarei papale (deși turcul îi va desființa atât fizic cât și spiritual în timp ce papa i-ar fi adoptat ca o variantă a aceluiași mod de gândire) și ultimii, care înțeleg că a duce un om pe Lună nu e un succes al americanilor în dauna Uniunii Sovietice ci un succes al OMULUI, care de la o unealtă de piatră a ajuns la puternica Saturn 5….

 

 

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s