Aroganță și revoluție…


Revoluția Franceză, Războiul de Independență al Statelor Unite sau revoluțiile din 1848 au ceva în comun. Ceva pe care istoria comunistă a reușit să țină sub tăcere și nici istoria din Occident nu a punctat foarte bine acest aspect.

Ce au în comun Marat, Robespierre, Danton și întreaga pleiadă de figuri până la Napoleon? Majoritatea sunt provinciali, bine instruiți, fără ranguri politice anterioare. Cei mai mulți nu sunt nici foarte bogați dar nici nu sunt săraci. Cei mai mulți nu au acces la saloanele aristocrate, nu au acces la funcțiile superioare (guvern, ofițeri superiori, autoritate locală) și pierd mereu întâietatea în fața nobililor.

Vă aduceți aminte vorbele lui Mircea? ”Ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier…!”.

Revoluțiile pot fi sângeroase, atunci când există opoziție. În Franța nu a existat o opoziție la modificările constituționale cerute de modificarea timpului. Începând cu Ludovic al XVI-lea și terminând cu cei mai mulți mici nobili de țară, cu toții erau de acord că situația Franței e anacronică. Un secol de iluminism produsese suficiente efecte privind egalitatea și revocarea privilegiilor aristocratice era doar o problemă de timp. Ludovic cel ghilotinat a început să se opună în momentul în care a fost atacată și religia catolică, fiind un credincios fervent. Cei mai mulți nobili nu au protestat și au acceptat modificările cerute de girondini, montagnarzi și așa mai departe. Puțini au ripostat la început iar ulterior, când contrarevoluția externă a dat tonul, destul de puțini au fost de acord cu acest gen de intervenție… Dar ghilotina, odată pornită, a început să secere…pentru a astâmpăra setea de sânge a micuților avocați provinciali, deveniți șefi de stat și care nu au uitat nici o secundă aroganța rangurilor de provincie..în care au fost catalogați cetățeni de rangul 2-3 în fața unui nobil de provincie, al cărui singur merit era că stră-stră-străbunicul său era descendent din ceata merovingienilor sau își făcuseră un nume prin cruciade…

Aroganța lui George al III-lea, care a refuzat să recunoască drepturile cetățenilor săi de peste ocean de a fi reprezentați ca și cetățenii săi din Anglia (nu ar fi avut nimic impotrivă, de fapt, dar dorea să fie ascultat și să le ofere el acest lucru, nu să îl ceară niște cetățeni răsculați. Că majoritatea americanilor era oarecum indiferentă la conflictul inițial – no taxation without representation – era clar, la fel de clar cum s-a schimbat pe măsură ce guvernul, arogant, a trimis tunicile roșii să taie elanul rebelilor..) a dus la pierderea unei colonii imense și a unei potențiale Americi de Nord anglo-saxone – imaginati-vă Imperiul Britanic CU Statele Unite in secolul XIX…. Zdrobitor…

Da, știu, drepturi fundamentale, lupta pentru libertate, etc… Ei aș.. Toate acestea clădesc baza revoluției. Fitilul bombei și modul în care se rostogolește e dat însă de aroganța cu care răspund autoritățile la cereri. Există suficient de multe exemple prin care o autoritate înțeleaptă implementează reformele cerute, la momentul potrivit, și revoluția se produce fără sânge (a nu se confunda cu colapsul autorității, ca în revoluția din februarie 1917). Acolo unde aroganța puterii se sprijină și pe o putere reală…lucrurile evoluează diferit. Puțini cedează puterea de bună-voie. Cei mai mulți nici nu înțeleg de ce ar trebui să o facă.

Aroganța doar înalță barajul apelor revoluției… De aceea revărsarea e muult mai dură. Și cu victime… plus că sporește aportul apelor prin aducerea și celor care nu erau atât de nemulțumiți în bazinul revoluționar…

Dar cel mai mult aduce aportul corpului ofițeresc (metaforic vorbind) pentru revoluție. Nu e vorba de generali ci de de căpitani, maiori, colonei… Oameni care știu să organizeze, au capacitatea de a se aduna și pot conduce… Iar toți au speranțe să devină mareșali… Și Cromwell era doar un colonel… Iar Bonaparte un simplu locotenent… Toată clasa medie și partea inferioară a clasei superioare e stârnită de aroganță și se înrolează în mișcare. Din acel punct, aproape matematic, mișcarea va reuși. Demiterea telefonică a lui Arafat ar fi devenit reală, cu toată opunerea Pieții Universității. Dar aroganța a catalizat reacția la regim…

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s