Fanatism și ipocrizie…


Winston Churchill descria un fanatic ca fiind un om care nu își schimbă mintea dar nici nu schimbă subiectul.

Definiția e aproape perfectă, lipsește însă un ingredient: ipocrizia. Fanaticul nici nu recunoaște că e fanatic…

Ieri, pe o listă de discuții, s-a stârnit un subiect controversat. Intenționat nu dezvolt acel subiect pentru că direcția primului postator era alta. Cea legată de unitatea de breaslă. Inevitabil a dat o motivație pentru care nu se poate obține. Am atenționat că e eronată respectiva motivație, am dat argumente…inutile. Odată ce subiectul inflamant a fost deschis…automat au sărit fanaticii…. uitată a fost direcția inițială. Importantă era zdrobirea infamului care s-a atins de subiectul lor favorit… Și reiterarea litaniei… prin modalitatea X breasla se va izbavi…Și s-a uitat CNAS-ul la coca și a zis ca a făcut bine…

Unitate? Nici măcar în diversitate. Pentru simplul motiv că interesul personal și imposibilitatea de a accepta că poți greși sunt mult deasupra logicii. Poți convinge un om normal. Un fanatic? Niciodată..

Partea bună la fanatici e că sunt mereu o fundătură a evoluției. Cel ce nu se modifică pentru a deveni mai bun e sortit, inevitabil, fosilizării precoce. And the evolution will set thee free…

Aparent în adaosul meu la definiția lui Churchill am greșit. Un fanatic ar trebui să creadă sincer, nu există loc de ipocrizie… Ba bine că nu! Un credincios adevărat e sincer. Fanaticul nu este. Vă amintiți povestea cu fariseul? Fariseul e fanatic – se crede perfect. Un credincios adevărat nu e perfect, știe că e supus erorii/păcatului și se umilește/încearcă să înțeleagă și povestea celuilalt…

Ipocrizia e fundamentală în mintea fanaticului. În numele crezului său va spânzura și va tăia, cu fundamentarea machiavelică în minte – scopul scuză mijloacele… Și Dumnezeu îi va recunoaște pe ai săi… În numele fanatismului poți face orice..inclusiv lucruri interzise expres de crezul profesat…Să nu ucizi? Ha, Jihadul și Cruciadele sunt permise…ipocrit..pentru că ucizi în numele religiei care ți-a poruncit să nu ucizi…

Și ceea ce e frumos, superb dar mai ales ironic e că fanaticii care se regăsesc într-o situație mai bună vor uita rapid de fanatismul lor… Și vor deveni adaptați la noul mediu..de parcă ar fi crescut acolo..

Unitate de breaslă?Nu, niciodată. Nu atâta vreme cât plăcințica fondurilor din sănătate nu va ajunge pentru toți – pentru că interesele personale sunt mai importante decât cele colective… metafora e simplă – avem 100 bărci, 10000 de saci de nisip și 1000 de oameni. Într-o potențială inundație. Dacă cei o mie și-ar uni forțele atunci cu cei 10000 de saci ar bloca inundația și problema ar fi rezolvată.  Numai că a scăpa cu barca e mult mai ușor și tentația e clară: lasă că scap cu barca pe spinarea celor 900 de fraieri care nu vor mai prinde bărci… În societățile normale nu se scapă cu barca, se muncește la comun. Pentru că cei care fug vor fi executați prin diverse metode… Doar că la noi se poate. Și mai și anunți triumfalist că ceilalți sunt proști.

Anunțuri

5 thoughts on “Fanatism și ipocrizie…

  1. 1, Fanaticul nu e ipocrit, el crede ca e sincer, el stie ca e sincer si ca dreptatea e de partea lui. De aici si puterea fanaticilor de a-si sustine cauza. Binenteles ca cel „normal ” nu e de acord cu el.
    2. Ipocritul nu e sincer. El este posesorul dublului adevar. Si il cunoate in ambele aspecte. Dar le practica pt avantale. Ipocritul e speculativ.
    3. Fariseul nu e fanatic. Fariseul e ipocrit. Pt ca stie ca ceea ce afirma nu era ceea ce froia in fapt Dumnezeu de la el. Fariseul era fatarnic- de la faţa adica, mai bine zis cel cu 2 fete, ceea ce in libaj modern ipocrit inseamna.

    cum suntem noi cei de azi? Iti zic dupa replica ta.

    • Sorry, am fost plecat și nu am apucat să răspund în liniște. Nu contest că de cele mai multe ori fanaticul crede sincer. Dar pus într-o situație mai bună uită să mai fie fanatic. De aceea e ipocrit, fie și fără să fie conștient de asta. Toate hoardele fanatice cuceritoare au sucombat în fața unui trai mai bun. La nivel individual…aici e problema. Pune un fanatic să aleagă între crezul său și o alternativă mai bună. Extrem de puțini vor alege calea crezului (de aceea avem un număr atât de redus de … martiri și sfinți!). Le acordăm prea mult credit fanaticilor – acela de a fi reali și nu un subprodus al încăpățânării și dorinței de a omorî cu orice preț capra vecinului.
      Cât privește ipocrizia e bine să nu o confundăm cu dublul standard. Ipocritul știe foarte bine că e ipocrit. De aceea putem găsi minciuna pe fețele politicienilor ipocriți. Mintea umană refuză minciuna și se trădează, de cele mai multe ori. Dublul standard e că înfierăm nepotismul în general dar… suntem indulgenți când e vorba de proprii nepoți. Recunoaștem că nu e tocmai ok…dar nepoții noștri sunt mai aproape de noi decât ai altora…
      Dar sunt curios cum suntem noi, cei de azi! 😀

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s