”Republica” de la Spitalul Ploiești…


Și a venit și ziua în care, sătul de mizeria zilnică, un spitalist a rupt cercul tăcerii…

Tehnic vorbind..nu e primul. Au mai fost și alții, printre care și Florin Chirculescu. Și vor mai fi. De ce? Pentru că nimeni nu ia în calcul modul în care e făcut sistemul.

E feudal. Ne putem ascunde după degete, denumiri sau orice altceva. Putem să susținem că e sistem de sănătate. Degeaba. E feudal. Feudal în sensul în care fiecare șef e stăpân pe bucățica lui de spital și nu interesează pe nimeni ce face el acolo. Salonul unui medic e al medicului de salon. Etajul e al medicului de etaj. Dacă sunt 2 medici pe etaj, adesea etajul e separat cu ușă. Blocată! Ca să fie siguri că pacienții nu se încurcă între ei!

Iar în clinicile universitare… ooo, acolo fiecare șef de disciplină e stăpân pe propria secție. Nimeni nu trece peste el. La fel se întâmplă oriunde există medici în România: nicăieri medicii nu sunt obișnuiți să lucreze împreună! Inclusiv în cabinetele individuale de orice specialitate (mf inclusive!) se practică o separare foarte clară a apelor. Asta e bucata mea, asta e bucata ta. 

Să ne înțelegem, e firesc ca medicul curant să aibă o relație absolut privilegiată cu pacientul. Și că nici un alt medic nu are voie să treacă peste această relație decât în cazuri absolut excepționale. Problema e că aceste spitale intră în într-un sistem.. un sistem care are cerințe extrem de mari în ceea ce privește birocrația dar și modul în care sunt tratați pacienții. 

Degeaba am o secție excelentă de ATI dacă salonul de chirurgie e propria republică, cu propriile reguli (asta e marea problemă a doctorului Arafat – degeaba creezi SMURD, ambulanțe și UPU dacă de acolo pacientul e trântit în plin câmp. În loc să fie un avocat atât de eficient pentru sistemul de urgență care salvează vieți, de acord, și care sunt pierdute apoi în restul sistemului ar fi făcut mult mai mult bine dacă ar fi creat o școală de manageri medicali pe diverse specialități..care să copieze modus operandi și să îl aplice. E drept că dermatologia sau pneumologia nu sunt atât de mediatice ca roșul și sirenele de la SMURD… ). Degeaba chirurgul face minuni în sala de operație dacă singurul antibiotic de după e de 100 de lei fiola… Degeaba internistul dă un diagnostic perfect dacă nu are cu să aplice o schemă de tratament. Degeaba reumatologul poate face o recuperare bestială dacă de la sala de proceduri pacientul traversează curtea spitalului la -5 grade pentru a reveni la salon.

Cele de mai sus nu au de a face nimic cu calitatea actului medical. Pentru că nu țin deloc de medici ci de administrație. De management. De modul în care șeful spitalului înțelege să administreze ce se întâmplă în interior. Dacă e puternic atunci se mai impune printre șefii de secții… dacă nu, nu. Dacă e puternic atunci știe să ceară de la autorități diverse. Dacă nu…nu.

Și de ce spitalele sunt așa cum sunt? Pentru că au fost construite în urmă cu zeci de ani, pentru alte timpuri și alte situații.. În care a caza 20 de oameni într-un  salon nu reprezenta nimic deosebit… Rezervele erau pentru politruci. Să mai vorbim de faptul ca multe spitale aveau gospodărie proprie pentru ca pacienții să aibă și ceva de mâncare??

Iar venitul medicilor a fost dintotdeauna rotunjit de cadourile pacienților. Cu plic sau cu sacoșa. Uneori o sacoșă cu ouă și brânză făcea mai mult decât câteva pachete de Kent… Ca atare numărul de pacienți contribuabili trebuia ținut ferm în mână. Cu orice preț. Și nimic nu se propagă mai bine în timp decât lucrurile rele. Nici azi resursa pacient nu e de aruncat, dimpotrivă. La ce venituri are un medic, dacă s-ar baza exclusiv pe ce primește pe fluturaș, ar trebui să nu mai fie nici un medic. Ori plecați, ori morți de foame.

A, am uitat. Mai e un motiv pentru care sistemul e atât de personalizat. În țările cu apă caldă fiecare medic senior are un întreg cortegiu de medici mai tineri pe care îi învață. Pe bune. Le oferă din experiența lui și îi ajută să devină medici de sine stătători. Se cheamă crearea unei școli. Nimic deosebit nici în România anilor antebelici. Dar total deosebit de modul actual. Fiecare post de șef reprezintă o sinecură și nimeni nu vrea să îl cedeze de bună voie. Am făcut un curs cu un profesor de la Universitatea de profil din Viena. Fusese câțiva ani il cappo di tutti capi… oups, nu chiar așa…  Nu acolo. Și a plecat singur din funcție pentru că ”era timpul să las și altora posibilitatea de a-și aduce contribuția”. Asta nu însemna că s-a retras ci, din contră, era foarte activ. Dar nu ca șef. Că e greu, la noi, într-un sistem feudal, să redevii ofițer după ce ai fost general…

De ce? Pentru că urmează distrugerea sistemului pe care l-ai creat și înlocuirea lui cu altul. Doar pentru că fiecare trebuie să își lase amprenta în sistem (așa cum se construiesc case masive…și se locuiește în bucătarie…de impresie, de imagine). Și atunci se iese din funcție fie în sus, spre alta mai mare, fie cu picioarele înainte (mă rog, la pensie…).

Mai țineți minte ce tumult a fost când s-a propus prima dată înlocuirea medicilor șefi de spitale cu manageri? Că habar nu vor avea să conducă? Păi de ce? De ce trebuie să fii medic? Că nu știi necesarul de medicamente? Păi de asta ai șefi de secții și asistente… ți le dau fiecare și bursucii din serviciul financiar fac suma… Nu știi necesarul de paturi? Păi tot șefii de secții îți dau situațiile, se mai adaugă UPU și iar ai imaginea… Câte paturi ai ocupate, câte ai libere, unde sunt prea multe sau unde prea puține.. Sau cum trebuie făcută curățenia? Păi pentru asta ai norme, ai bursucii care îți calculează suprafețele și câți litri…sau repartizează nouă mopuri la zece infirmiere… Sau poate vrei să dezvolți spitalul? Păi tot șefii de secție îți dau ce s-ar putea face și bursucii îți calculează bugetul… Mai rămân bătăliile cu autoritățile locale și centrale, presa și bugetul alocat.

În descrierea de mai sus (sumară, e adevărat) sunt două categorii care răsar ca importanță. Cu bursucii scăpăm repede. Ei sunt disciplinați și ascultă de ordine. Rămân … feudalii. Atâta vreme cât șefia spitalului se rotea între ei…era simplu. Era un echilibru (cu excepția cazului în care unul avea un sprijin politic excelent și stătea muuult mai mult) și erau conștienți că le va veni rândul. Doar că necesitățile unei secții (indiferent cât de stringente) nu pot depăși în importanță spitalul în ansamblu. Degeaba ceri 5 saloane la chirurgie dacă ATI-ul nu poate prelucra mai mult de 2 saloane. Dar dacă ești șef…feudal.. atunci se fac 5 saloane de chirurgie și s-or descurca ateiștii…

Să nu înțelegem greșit. Managerii care nu sunt medici nu sunt neapărat mai buni decât un medic. Dar sunt doar manageri. Nu au și grija pacienților și, mai ales, pot fi aruncați imediat în stradă dacă ceva nu e în regulă. Dar cum să arunci în stradă un mare șef, incompetent manager dar medic strălucit?

Și e treaba șefilor de secții, împreună cu directorul medical, să stabilească prioritățile spitalului din punct de vedere medical. Să i le pună managerului în brațe și să îi ceară să se descurce. Pentru asta e plătit. Și cu cât mai multă administrație face managerul cu echipa lui de bursuci (sorry dar îmi e dragă imaginea și nu e cu răutate spusă, ci din contra!), cu atât mai puțină fac medicii. Și se ocupă de pacienți. Adică fac medicină. Pentru că în facultate sau în rezidențiat asta înveți. Să tratezi pacienți. Nu să semnezi ordine de plată, borderouri de achiziții sau să participi la licitații electronice. Alea sunt ale managerilor.

Revenind la punctul de plecare. Apare un whistle-blower, cum îi denumesc americanii (tânăra republică a protejat acest drept încă din 1778, cu un vot unanim în Congres). Media sare în apărare…câteva zile apoi se uită la chiloțeii asistentei lui Capatos. Dar feudalii nu uită. Chiar dacă nu sunt direct afectați. Cariera lui e terminată. Da, sigur, nu îl dă nimeni afară. Imediat. Dar … nu va mai fi niciodată ce ar fi putut fi…A, ăsta e ăla care a fluierat acum doi ani…nu, nu îl vrem aici. Nici șef, nici carieră universitară…nimic. Dacă e norocos mai rămâne cu ceva pacienți. Dacă nu …zvonurile și colegii îi vor mânca repede. De aceea nu va avea succes și nici nu va fi urmat. Decât dacă se întâmplă o minune și i se dă dreptate (de fapt…nici atunci..că cine se crede el? Mesia medicinei din România…să facă ordine în templu??).

Atâta vreme cât în spatele medicului suflător în fluier nu se adună colegii săi….va rămâne doar cu suflatul în fluier… și cu drumul deschis spre emigrare. Iar colegii trebuie să adune pacienții, media, autoritățile locale….

Greu. Nu imposibil. Doar greu. Dar trebuie să învățăm că pacienții nu sunt proprietatea unui medic, că paturile nu sunt proprietatea unui medic, că un post în spital nu e feuda acelui medic…..

 

 

 

 

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s