Există etică înnăscută în specia umană?


Una din marile cerințe ale speciei umane e comportamentul moral (pentru ceea ce urmează va trebui să facem distincția dintre morală și etică: morala e o submulțime a eticii și se caracterizează prin posibilitatea de a distinge între bine și rău, prin posibilitatea de a decide dacă o acțiune e bună sau rea. Etica pune și întrebări dar mai ales ajută la definirea unor supravalori morale).

Peste tot se discută de degradarea valorilorlipsa de morală, pierderea unui comportament moral… Întrebarea care se pune: putem pierde ceva înnăscut?

Mulți interpretează selecția naturală ca favorizând natura red in tooth and claw – cei care sunt superindividualiști și calcă pe cadavrele (sau le consumă) altora au șansele cele mai mari. Ei bine nu e chiar așa. Cooperarea e mult mai eficientă decât competiția fără limite (suporterii capitalismului pe pâine ar trebui să fie mult mai circumspecți). Atât matematic cât și în viața reală comportamentul cooperant este răsplătit cu o șansă mai mare de supraviețuire și transmiterea genelor urmașilor. Nu-i așa că e împotriva … bunului simț? Nu. Următoarea întrebare e simplă și poate demonstra contrariul – comparați succesul unei comunități cu succesul individual al acelorași indivizi dar fără cooperare. Aveți, din start, o problemă. Nu prea există indivizi solitari. Specia umană pleacă de la nivel de trib în sus, cel puțin 20-30 de oameni. Dacă succesul ar fi mai ușor în mod individual….nu-i așa că ar exista mult mai mulți oameni solitari?

Ok, am demonstrat că grupul e mai util decât individul în a crește șansele de supraviețuire și reproducere. Dar… cum stau lucrurile într-un grup? Există reguli de grup? Sunt necesare? Pot fi deduse?

Da, da și da. Societatea modernă crede că regulile de grup sunt ca urmare a unei legislații, a unui cod moral religios șamd. Deci o creație artificială, logică, orientată spre a ajuta comunitatea să se organizeze. Fals. Regulile de grup se întâlnesc la orice animal social. Acolo unde există mai mulți membri ai aceleiași specii implicit apar reguli de grup: există o ierarhie între indivizi, se respectă anumite reguli de comportament (puii, de exemplu, sunt ocrotiți de toți adulții, nu doar de părinții biologici – excepție – atunci când leii sau motanii pătrund într-un  teritoriu nou, primul lucru pe care îl fac e să omoare toți puii. Astfel leoaicele și pisicile redevin fertile și apte de procreere…pentru genele noilor veniți!).

De ce sunt necesare regulile de grup? Cei care susțin că un individ care nu ar respecta regulile ar avea mai multe șanse individuale decât cei care le respectă au dreptate. De ce? Pentru că cel care nu respectă regulile (de exemplu – mănâncă mai mult dintr-o pradă comună) câștigă pe termen scurt. Sau pe termen lung…dacă rămâne nepedepsit. Și asta e cheia problemei – pedepsirea celui care trișează. Atunci când cel care încalcă regulile nu e pedepsit pentru asta e clar că va căpăta un avantaj clar în fața celorlalți. Va transmite genele sale individualiste în restul grupului, grupul va deveni din ce mai dominat de individualiști…care nu vor mai avea pe cine să păcălească. Și cum un grup de individualiști nu mai e grup și nici nu e eficient…atunci? Dispare în competiție cu grupurile care respectă regulile și nu trișează.

Ultima întrebare e interesantă doar dacă o vedem într-un context mai larg. Ca animale sociale ce suntem vedem imediat regulile de grup și le deducem foarte ușor – ce e dificil în a interpreta joaca puilor de leu cu adulții, îngrijirea reciprocă a cimpanzeilor sau modul în care ierbivorele se strâng în turme? Dar asta nu e mare filozofie. Filozofia e dacă avem sau nu un cod moral?

Cu alte cuvinte: există acțiuni bune și rele apriori, vorba lui Kant?

Din start avem un criteriu – cum te comporți sau cum ar trebui să te comporți? Distincția dintre realitate și dorințe. De exemplu – teste făcute pe oameni arată că tendința de a împărți este universală dar este puternic modulată de modul în care oamenii sunt .. pregătiți pentru test. Simpla citire a unui text în care se vorbește de concepte gen ajutor pentru cei mai puțin favorizați, egalitate, etc duce la o modificare semnificativă a conceptului de împărțire în favoarea egalizării șanselor decât acolo unde se trece direct la test. Ceea ce e și mai semnificativ e altceva: subiecții ținuți sub observație sunt mult mai corecți în împărțire decât cei lăsați singuri. Simpla desenare pe un perete a doi ochi generează acest sentiment.

De ce? Explicația e simplă și ține de mărimea comunității. Acolo unde sunt 20-30 de oameni e greu de înșelat, toți sunt cu ochii pe toți și e ușor de văzut că unul a luat mai mult în dauna altuia. Dar acolo unde comunitatea crește peste un anumit nivel e mai ușor să trișezi, fiind vorba de necunoscuți sau, cel puțin, de slab cunoscuți. De fapt, șansa de a scăpa nepedepsit e mai mare. În micul trib pedeapsa pentru încălcarea regulilor e rapidă, eficientă. Societatea mai mare nu are la dispoziție mecanisme similare, mai ales în cazul în care definește mai greu limitele comportamentului tolerat. De exemplu – un vânător care, în cadrul grupului, profită de comportamentul corect al celorlalți (vânătoare în evantai  și el se avântă primul, furând startul, ceea ce duce la un succes fulminant, în dauna celor care, corecți, își așteaptă rândul) e rapid pedepsit. În societatea modernă e considerat un succes, care profită inteligent de sistem. Și e recompensat suplimentar (financiar și cu status social). Gândiți-vă la un nouveau riches din România post comunistă. Cei care au plecat de jos, fără nimic altceva decât spiritul întreprinzător, pot fi numărați pe degete. Cei care au profitat de poziția pe care o aveau în decembrie 89 (acces la anumite conturi, relații sociale privilegiate sau acces preferențial la informații și dosare) și au furat startul sunt urâți cu înverșunare. Nu cunosc proporția dintre cele 2 grupuri dar e destul de clar că ultimii domină. Ar fi interesant de studiat și câți dintre ei au reușit să mențină acel avantaj. Ura restului populației nu e îndreptată împotriva îmbogățirii ci a modului în care a fost obținută – furând resurse care ar fi trebuit să fie ale tuturor.

De ce? Pentru că e ok să fim diferiți, cu rate de succes diferite. Unii sunt mai buni pentru că pur și simplu sunt mai buni. Alții sunt mai buni pentru că trișează. Primi sunt respectați. Ultimii sunt pedepsiți.

Primii aduc beneficii grupului. Nu întâmplător, în grupurile de cimpanzei, liderii alfa sunt și cei care împart cel mai mult. Ultimii reprezintă o povară pentru grup. Nu întâmplător sunt ostracizați sau învățați să respecte regulile de grup.

Ok, și ce legătură au regulile de grup cu etica? Păi…au. Am definit morala ca fiind distincția dintre bine și rău. E bine să ai grijă de puii tuturor? Da, azi eu am grijă de toți, mâine altcineva va avea grijă de ai mei. Eu trag chiulul azi…dacă din vina mea se întâmplă ceva atunci restul grupului pierde și … mă va elimina.

Etica pune probleme ceva mai adânci decât morala. Pentru că etica încearcă să găsească adevăruri fundamentale, care transced specia. Și răspunsul e dat tot de regulile de grup. Indiferent de specie. E drept că regulile de grup sunt mai ușor de văzut în animalele apropiate de noi și sunt mai elaborate acolo unde IQ-ul speciei e mai mare. A face parte dintr-un banc de pești presupune să te uiți la vecini și să păstrezi distanța, ca toată lumea să poată înota. A face parte dintr-o trupă de elefanți înseamnă să respecți ierarhia, să ai grijă de cei mici, să discuți cu ceilalți membri de grup, să nu te înfurii fără motiv și multe altele.

Ok, am stabilit că există etică în grupuri. Este însă înnăscută sau e o consecință a organizării sociale. Iarăși modelul e contraintuitiv. Aparent putem spune că organizarea socială impune etica. WRONG! De la cele mai fragede vârste copii arată că sunt conștienți de distincția dintre ce ar trebui să fac și ce fac. Și că acționează după un cod etic foarte bine pus la punct. Până cresc și reușesc să devină experți în camuflare, încercând să trișeze fără a fi prinși.

Relația e simplă – matematic, grupurile egalitariste au șanse mai mari decât cele în care resursele se împart după capacități. Iar grupurile de trișori au șanse minime.

Putem urmări evoluția conceptelor mergând în regnul animal. Vestita memorie de elefant nu e numai pentru memorarea gropilor cu apă sau a traseelor prin pădure ci și pentru pedepsirea la distanță a celor ce incalcă regulile de grup!

Poate sună mecanicist. Nu e, the best is yet to come. Dimensiunea nouă adăugată de noi și speciile înrudite e empatia – capacitatea de a te pune în pielea celuilalt. Numai fiind in pielea celuilalt îți poți da seama cum îl va afecta acțiunea ta. Nu trebuie să faci efectiv acțiunea, poți afla rezultatul ei cu mult înainte. Și astfel simți exact emoțiile ceilulalt.

Cele de mai sus exprimă de ce societatea românească nu își găsește ritmul, după 90. Sunt destui cei care au furat startul sau îl fură în continuare. tentația e mare și se regăsește și în alte țări. Din păcate nu se pedepsește sau se pedepsește aleatoriu (din zece mașini parcate aiurea se ridică 2-3 – proprietarii lor vor spune – am avut ghinion, restul – am avut noroc. Nici unul nu va considera că a încălcat o regulă și merită cu toții pedepsiți). Nici nu mai zic de faptul că pedepsele aplicate variază.

În condițiile în care nimeni sau aproape nimeni nu e pedepsit pentru încălcarea regulilor, în contextul în care pedepsele aplicate variază atunci e firesc ca societatea să nu își găsească o direcție. Cei care nu respectă regulile sunt răsplătiți (gândiți-vă la cât a câștigat Diaconescu din încălcarea cu bună știință a regulii vieții personale (dreptul la ea și la demnitate și la protecția persoanei se aplică și post mortem!) în cazul Elodia. Audiența a fost încântată. De ce? Pentru că nimeni nu a pedepsit iar azi toți ne lamentăm de cum au decăzut televiziunile. Dacă DanDiaconescu a încălcat regula și a supraviețuit? Păi noi de ce să nu procedăm la fel….

Dacă se mai adaugă și reguli/legi absurde, imposibil de respectat, atunci e clar că suntem în declin. Procesul e perfect reversibil dar cineva trebuie să își asume rolul de justițiar. În sensul inițial al cuvântului – cel care urmărește ca justiția să fie corectă și să asigure un climat normal de securitate. Numai că nu avem mulți candidați, în afara celor naivi și cu idealuri. Pe termen scurt și mediu însă sunt dezavantajați. Cei care au resurse le vor folosi pentru a-și păstra poziția de monopol al puterii, se regăsesc în postura unui lider alfa care își folosește puterea pentru a-și asigura partea …leului. Pe termen lung comportamentul e suicidar. Dar … ce imi folosește mie dacă peste 30 ani voi câștiga partida și voi avea oameni ok peste tot? Mie nu dar copilului meu da. Desigur, e mai ușor să treci ..de partea întunecată a forței… Și copilul va avea cel puțin tot atâta sau chiar mai mult. De aceea strategia alegerii incorecte dpdv moral e mult mai avantajoasă. Doar dacă publicul spectator nu penalizează cu cartonaș roșu acest comportament.  Ceea ce face dar fără prea mult succes. Pentru că penalizarea se poate face la 4 ani. În rest societatea e tăcută. Nu există atitudine în afara votului. Cei care au văzut The Incident, cu Beau Bridges și Martin Sheen știu deja. E vorba de doi duri care terorizează un vagon de metrou și nici o victimă nu îndrăznește să protesteze. Abia spre final un singur călător se revoltă și îi reduce la tăcere (aveți aici o scenă – http://www.youtube.com/watch?v=s4w4C4RNG3Y ). Și acum țin minte întrebarea pe care i-am pus-o tatălui meu (aveam 12-13 ani): de ce nu s-au unit toți călătorii să îi pună la punct? (știți scena aia clasică în care mulțimea se prezintă ca un monolit în fața celor care nu respectă regulile… ). Nu mai țin minte răspunsul (bănuiesc că nu a fost la fel de impresionant ca filmul) dar acum știu răspunsul. Dacă în societatea primitivă toți au responsabilitatea de a pedepsi încălcarea regulilor în cea modernă delegăm acest lucru câtorva ..specialiști (poliție, procurori, judecători). Și ce ne facem când specialiștii dau chix? Nimic, nu avem resursele necesare să depășim impasul…

Avem codul moral în sânge, avem suficiente noțiuni de etică pentru a judeca cu claritate ceea ce se întâmplă (inclusiv o condamnare a cuiva care a greșit în situația X dar este condamnat pentru Y ni se pare greșită din start și nu face nimic pentru a îmbunătăți imaginea justiției). Dar nu mai avem inițiativa de a ne coagula pentru a pedepsi atunci când delegații noștri nu mai fac față.

Vă las cu un citat din 12 Oameni furioși:

Un jurat: Îmi cer scuze că intervin…

Alt jurat: ”Imi cer scuze…„”.. de ce naiba ești atât de politicos?

Primul jurat: Pentru același motiv pentru care tu nu ești: am fost crescut astfel.

Restul filmului e magnific.

http://www.youtube.com/watch?v=A7CBKT0PWFA

 

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s