Toți oamenii președintelui….


Am citit cu mirare că omul cu steagul, cu usturoiul și cu cotul în burtă se delimitează de politica președintelui.

Cunoscătorii îl vor fi recunoscut, necunoscătorii nu au pierdut nimic și nu vor câștiga nimic dacă îl caută.

E însă emblematică disocierea sa. Follow the money era fraza cheie din filmul despre Woodward și Bernstein. Follow the power  e fraza care trebuie atașată tututor asociaților președintelui. Atâta vreme cât a avut putere (reală sau doar clamată) a fost urmat cu sfințenie de toți cei ce se regăseau în jurul lui (inclusiv pentru nepotisme bizare gen EBA – pe care fanaticii democrației s-au făcut că nu le văd).

Numai că balamucul din jurul numirii procurorilor a arătat că regele…ăăă … președintele e gol. A fost bypasat la Bruxelles. A fost bypassat acasă.  Mai are ceva prin CCR. Dar asta numai pentru că acolo mai are dosare…

Dar CCR e un organ reactiv. Dacă nu e sesizat, nu poate acționa. Kovesi a venit de la Bruxelles cu tema făcută. Și-a schimbat orientarea și acum răspunde cuminte la ordinele puterii. De la Victoria. Și de la Cotroceni, peste 2 ani (pentru necunoscători faptul că după 3 ani de luptă shoulder to shoulder Ponta și Antonescu nu își vorbesc timp de 1-2 zile, taman când au loc numiri controversate ar trebui să fie motiv de gândire mai profundă – nu rupi o alianță pentru un procuror dar poți juca good cop/bad cop cu ușurință și amândoi nu uită că leul de la Cotroceni încă nu a murit. Spre deosebire de Mihaela, dragostea mea sau Fermierul de la Cornu ori Petre ești cel mai bun atât Ponta cât și Antonescu nu au lăsat nici o secundă garda jos. E unul din motivele pentru care USL a câștigat cu scorul pe care l-a avut).

De aceea Morar a plecat. Pentru că știe că va urma în șirul celor care vor fi acuzați. Cine s-a uitat pe lista procurorilor lui Ponta va găsi multe nume din casa PSD. Așa omul pleacă, se duce la sinecura de la CCR și speră ca în 9 ani să i se uite implicarea în ordinele politice venite pe firul roșu de la Cotroceni.

Revenind la râma cu pretenții. A simțit că leul de la Cotroceni mai poate doar să ragă dar nicidecum să mai lovească (bine, încă nu a murit. Deși puteee 😛 ). Și repede se repliază. Acum caută o tabără care să câștige. Probabil se va alătura PDL-ului lui Blaga. Calculul politic e simplu. Elementar. Antonescu la Cotroceni (Ponta nu are nevoie să aibă un pesedist la Cotroceni. Dă prost la externe iar jocurile se fac la Victoria, mai ales după modificarea Constituției. În plus, un prezidențiabil e un potențial concurent). PNL, ușurat de povara prezidențialelor va avea nevoie de un nou lider (aici va fi o luptă interesantă, epurările antonesciene au lăsat partidul cam fără planul 2) și de voturi, pentru a echilibra PSD la generalele de peste 4 ani. Electoratul PSD e de 30%, cel al PNL a crescut ușor la 20%. Cel PDL e de 10%. PNL + PDL = LOVE, peste 3 ani. Fără băsisme și antonisme. Fără caricaturi de tipul MRU sau Udrea. A nu se uita că Ponta are de gând să performeze la guvern și va fi greu de combătut. Și uite așa râma cu pretenții se va alinia către PDL și va încerca să rămână în cărți. Greu, căci a scuipat (la ordin!) împotrivă. Dar unii nu are mamă, nu are tată, are ordine și va încerca să arate că e la fel de util buldogului ca și leului.

Nixon a pierdut puterea pentru că a încercat să se agațe prea tare de ea. L-au dărmat oameni lipsiți de putere directă ca Woodward și Bernstein. Băsescu a încercat să obțină puterea completă. De dragul puterii. Și a eșuat pentru că oameni mici au refuzat să mai creadă în el.

PS – îmi plac acțiunile de anchetare și arestare ale medicilor. E ultima zvârcolire comandată de la Cotroceni. Au fost puse la punct odată cu debarcarea lui Duță de la CNAS. Oricine e în sistem știe unde să caute fraude. Dar oricine e în sistem știe că fraudele sunt minore și nu depășesc 10%. Pentru că fondurile sunt atât de limitate încât un furt mai mare ar exploda sistemul. Și atunci facem arestări cu mascați (evident că pericolul social e minim, ar fi putut fi arestați și de poliția locală, de fapt nici măcar nu era nevoie de arestare…. nu prezintă pericol social, nu se vor năpusti cu bilete și rețete false să omoare cetățeni pe stradă). Dar lovește în credibilitatea sistemului și …. subminează orice încercare de reformă de la ministerul de resort. Păi rezolvați corupția domne, nu mai lălăiți cu pachete de bază și altele…. Punem pariu că după 6 luni vor înceta definitiv?

Poate vă reamintiți filmul… 

Anunțuri

2 thoughts on “Toți oamenii președintelui….

  1. Filmul e un simbol. Iar tu scrii in simboluri. De acord cu leul si buldogul. La fel vad si eu peste 3 ani PNL versus PSD. Eu nu cred ca va mai reprezenta ceva PDL-ul fara liderul sau formator. Fara Basescu PDL nu va mai exista.
    PS: Cine e rama?

    • Corect, fără Băsescu, PDL nu mai e (aproape) nimic. Dar are încă un electorat care mai visează la modelul Thatcher-Reagan altoit cu neoliberalismul modern (modelul Thatcher-Reagan trebuie analizat in contextul Războiului Rece – era un model de război, nu de criză sau de pace!). Acel electorat e de dreapta și va migra spre PNL. Variante: A) PDL dispare în ceață și electoratul migrează volens-nolens spre PNL, B) fuziune/absorbție și electoratul se vede înghesuit în barca mai mare a PNL, C) PDL supraviețuiește precum PNȚCD. Electoratul ajunge tot la PNL. Oricum ar face PDL, electoratul va pleca la PNL. A nu se uita ca PD a plecat de la stânga (și a pierdut acel electorat în favoarea PSD din 2004 încoace) și la dreapta a …furatelectorat de la PNL si restul partidelor de dreapta. Singura situație în care PDL supraviețuiește e să se talibanizeze pe dreapta neoliberală, cu un nucleu dur de 7-8%. Prea puțin pentru a intra în cărți, chiar dacă ajunge în Parlament.
      Râma e Mihail Neamțu. Nu merită nominalizarea. 😀

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s