Ce au făcut romanii pentru noi…


Una din cele mai amzante scenete din Life of Brian e cea în care frontul evreu pentru eliberarea Iudeii (o pişcătură la adresa celui modern, antievreu) are o întâlnire şi, retoric, se întreabă: ce au făcut romanii pentru evrei.. Deloc surprinzător, răspunsurile încep să curgă: apeducte, canalizare, medicină, străzi, siguranţă, irigaţii (în mod real, asta nu au adus 😀 – Orientul Mijlociu era zona cu asemenea nevoi şi ştia cu mult înaintea romanilor ce şi cum), dar şi vin şi pace…

Moştenirea republicii şi a imperiului (spre deosebire de noi… imperiul a fost mereu republică: res publica înseamnă lucruri (probleme) publice (comune tuturor)) e imensă şi nu o simţim la adevărata ei valoare pentru că e atât de imprimată în noi.

Grecii or fi inventat democraţia dar de aplicat conştiincios au făcut-o romanii. Lor le datorăm practic toate conceptele privind statul modern (separaţia puterilor, funcţiile elective, responsabilitatea, etc) cu excepţia principiului votului pentru adunarea parlamentară. Tot romanilor le datorăm organizarea statului, a artei şi istoriei. Ba o bună parte din Europa le datorează şi limba.

Căderea imperiului, atât în vest cât şi în est, a fost percepută ca un eveniment important şi este şi acum o graniţă istorică fundamentală (deşi 475 în vest nu a fost decât consfinţirea unei stări de fapt – vizigoţii, hunii şi vandalii deja uciseseră imperiul, ostrogoţii doar au curmat agonia… şi chiar şi atunci, un bun organizator ar fi putut relua imperiul de la zero – forţele cu care Belizarius şi Narses au recucerit părţi importante au fost ridicol de mici: Belizarius avea 10-15 mii de oameni…. Cu ei a cucerit Africa de Nord şi Italia. E drept Roma nu mai avea 1 milion de oameni dar .. totuşi!).

Efectele căderii au rămas ca un şoc pentru societatea europeană (orice legitimitate era dusă pâna la Roma, orice origine era până acolo iar imperiul nu a fost niciodată văzut ca ceva rău – în ciuda părerii imediate din secolele V-VI cind taxarea romana a dus la aplaudarea cuceritorilor germanici, care luptau pentru ei şi cereau mult mai puţin decât birocratul de la Roma. Abia după ce cucerirea musulmană a arătat cât de slabă e puterea noilor stăpâni (Africa de Nord şi Spania au căzut instantaneu, Sicilia a fost însă protejată de Constantinopole. Franţa a rezistat printr-un miracol. Faptul că şi în est lucrurile s-au petrecut la fel de rapid ţine şi de un context local foarte important – după o luptă de 30 de ani atât bizantinii cât şi persanii erau epuizaţi. Dar Constantinopolul a rezistat şi a contraatacat, deşi era mereu pe 2 fronturi… ba a protejat şi Italia).

În mod cert, pentru şerbul francez sau pentru cel italian sau pentru cel român ideea unui imperiu roman probabil că era o legendă. Dar legenda era bazată pe fapte concrete şi pe construcţii monumentale, imposibil de replicat pâna în vremurile moderne. Era o demonstraţie de forţă şi o demonstraţie a grijii pentru populaţie (nu întâmplător vorbim de apeducte şi drumuri…).

Poate astfel se explică fascinaţia imperială a fiecărui stat european (chiar dacă nu e fezabilă economic) din evul mediu până la Napoleon şi Bismarck. Abia Europa Renaşterii inventează echilibrul puterilor şi exportă surplusul de putere din Europa într-un vast imperiu colonial al secolului XIX. UE e doar o formă reinventată a imperiului, e recunoaşterea greşelii din secolele V-VIII şi rezolvarea ei. E ceea ce au făcut chinezii începând cu dinastia Quin…

Şi e amuzant că există un curent care doreşte anatemizarea romanilor.. ca fiind… politically incorect. Că atunci când au cucerit au masacrat populaţii întregi (citându-l pe Tacitus: creează un pustiu şi numesc asta pace..). Că au cucerit fără milă… Că au ţinut populaţii întregi în sclavie… majoritatea criticilor de mâna a doua uită să pună Roma în contextul epocii…

Sclavia era un mod de viaţă iar sclavii romani aveau mai multe drepturi decât la alte popoare (poate grecii să fi fost ceva mai buni cu ei, doar pentru că aveau mai puţini şi erau .. casnici). Dacă ne uităm la Sudul confederat nu vedem că trecerea a 18 secole ar fi adus îmbunătăţiri fundamentale… Că au masacrat populaţii întregi. Poate. Dar cel mai adesea au evitat astfel de masacre. Politica romană era una de fermitate. Prietenia şi alianţele erau respectate cu destul de multă scrupulozitate (exact ca în tratatele contemporane!) dar popoarele care încălcau aceste tratate se lipseau singure de orice drept. Cu toate acestea, Mithradate a masacrat 80 de mii de romani într-o singură zi. Romanii nu au masacrat nici un supus de al lui Mithradate. Pur şi simplu atunci când era cazul masacrau demonstrativ o populaţie rebelă tocmai pentru a nu fi nevoiţi să repete procesul cu fiecare naţiune cotropitoare. Nu întâmplător cereau ca zonele de graniţă să fie..demilitarizate şi nelocuite. Pentru a preveni incursiunile şi luptele inutile (răscoala icenilor sau cea a evreilor nu aveau nici o şansă reală. Impotriva unui imperiu de 60 de milioane de oameni, cu trupe de elită ce ajungeau la 250 de mii…ce puteau face câteva zeci de mii de evrei sau de iceni? Era curată sinucidere. Şi cu toate astea nu Titus a masacrat evreii şi nu Titus a demolat templul. În ciuda cucerii prin forţă incendierea a fost un accident iar numărul evreilor masacraţi nu a fost foarte mare –  Flavius Josephus duce pierderile la 1,1 milioane dar trebuie luat în calcul că mulţi au murit din cauza epidemiilor, foametei ca şi de mâna propriilor coreligionari. Conform…dreptului internaţional  de atunci..orice zonă cucerită prin forţă nu mai putea cere clemenţă…). Cât priveşte cucerirea fără milă… Roma s-ar fi oprit la Italia dar Phyrrus a arătat că nu e suficientă şi că Sicilia trebuie adăugată pentru securitate iar Cartaginezii au avut aceeaşi idee. Războaiele punice au adus Hispania şi Africa de Nord. Au stârnit conflictele cu galii şi au implicat romanii în politica diadohilor. Statutul de mare putere implică şi responsabilitate şi romanii nu au dat înapoi. Cu excepţia Galiei şi a Siciliei, nu au dus politici conştiente de expansiune decât târziu, în perioada imperiala dar şi atunci cu rolul de a consolida graniţe şi de a pedepsi regi şi populaţii ce atacau neîncetat de pe margine – viaţa în Thracia stătea mereu sub năvălirile de pradă ale dacilor… ).

E hilar să vorbeşti de imperialismul roman fără să iei în calcul contextul…

Ei, ce au făcut romanii pentru noi?

PS – nu întâmplător ceea ce s-a regretat cel mai mult a fost Pax Romana – dacă zona de graniţă era uneori câmp de luptă, zonele de interior erau liniştite. Atât de liniştite încât nu era nevoie nici de forţe de poliţie decât pentru echivalentul gardienilor publici de azi – pentru reglementarea traficului şi arestarea criminalilor… Un cetăţean corect putea trăi fără nici o grijă. ASTA e ceea ce s-a regretat cel mai mult… Libertatea politică s-a pierdut în secolul I  îî.e.n iar cea cetăţenească în secolul III-IV. Prima pentru că ducea la anarhie iar cea de a doua pentru că ducea la decăderea Pax Romana. Nimeni nu mai vroia să lupte pentru ea, o considerau un drept fundamental. Dar să lupte alţii pentru ea… Ei bine, nu erau alţii…

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s