Ce au făcut romanii pentru noi (II)…


Ei bine, intrebarea de mai sus rimează cu aceeaşi întrebare pusă obsesiv în România secolului XXI…

Ce a făcut organizaţia X pentru mine?

Ei bine, răspunsul direct şi concret, în mod real: NIMIC!

Pentru că scopul oricărei organizaţii nu este şi nu va fi niciodată să facă ceva concret pentru un membru.

Atunci s-ar chema organizaţia pentru membrul Z. Şi mă îndoiesc profund că ar avea mai mult de un membru. Pe Z.

Scopul organizării e de a aduce, în medie, un plus pentru toţi membrii ei. De aceea avem organizare (logic vorbind şi hoţii fac parte din stat…nu-i aşa că şi-ar dori să elimine poliţia? Eronat.. Cine i-ar proteja de alţi hoţi sau de alţii mai puternici. Hoţii îşi doresc ca poliţia să nu îi vada DOAR pe ei, dar să se ocupe de restul populaţiei… şi mai ales de restul hoţilor!!).

Una din zicalele lui Benjamin Franklin spune că şi dacă votează doi lupi şi un miel conţinutul cinei tot democraţie se cheamă. Problema e că niciodată nu sunt prea mulţi lupi (după ce termină de mâncat mieii o păţesc, se vor mânca între ei). Ce te faci atunci când nici măcar nu votează? Când nici lupii şi nici mieii nu au măcar bunul simţ să participe la organizarea cinei… Dar au pretenţia ca bucătarul să le facă toate poftele… Bucătarul fiind conducerea aleasă. Şi fără ca bucătarului să i se cumpere ingredientele pentru cină. 

Şi când lupii şi mieii cresc presiunea pe bucătar, fără să aibă cea mai mică intenţie de a vota cina sau de a plăti pentru ea, mai mişună şi câţiva rechini prin preajmă. Oportunişti… Dispar în vremuri grele. Atunci când mieii şi lupii sunt mâncaţi foarte democratic de crocodili.

Şi ce ar trebui să facă bucătarul?
Păi hai să ne uităm la bucătarii…aaaa… consulii şi împăraţii romani. În ciuda imaginii holivudiene (un soi de cancan de LA) senatorii şi împăraţi romani nu trăiau numai în orgii şi jocuri de gladiatori. Cei mai mulţi dintre ei erau oameni energici, de bună credinţă (e drept cu sete cam mare de putere) dar perfect conştienţi că trebuie să lucreze pentru binele public. Care bine public nu însemna întotdeauna ceea ce dorea publicul. Chiar şi cei mai ciudaţi împăraţi au lucrat pentru binele imperiului, împotriva deteriorării condiţiilor istorice şi au reuşit deseori minuni (seria de generali împăraţi lansată de Gallienus, restaurarea Diocleţiană) sau au devenit modele de cumpătare şi virtute. Ani lungi petrecuţi în pădurile Germaniei, deşerturile Parţilor sau pe colinele picţilor.

Cei mai mulţi au refuzat soluţiile facile de cumpărare a opiniei publice. Ar fi putut reduce suprataxarea şi ar fi plătit mai puţine trupe. Publicul ar fi fost extrem de mulţumit. Până în momentul în care triburile germanice, catafractarii parţi sau berberii nomazi le-ar fi luat nu doar banii ci şi copii ca sclavi iar lor le-ar fi retezat capul. E ceea ce s-a întâmplat în secolul III. Presiunea germanicilor şi epidemiile, scăderea performanţelor economice (societatea romană prospera mult datorită muncii sclavilor – secolul II a fost sărac în capturi) au dus la degradarea autorităţii imperiale. Cu toate acestea imperiul a fost restaurat cu uşurinţă. Economia şi comerţul au fost însă semnificativ distruse iar împăraţii nu au mai avut nici timp şi nici resurse să le refacă. Pentru că nevoia de a pacifica interiorul a fost mult prea mare.

 

Revenind la bucătarii noştri. Ce ar trebui să facă? Să accepte criza, să accepte splitarea şi pierderea unor membri, ca apoi aceştia să revină la matcă, terorizaţi de lumea barbară de pe margine? Să accepte reducerea forţelor armate şi să demonstreze ce înseamnă ca organizaţiile să nu mai … organizeze? Sau să ia atitudine şi să menţină statusul imperial (sic!) in dauna impactului personal?

Şi miei se pot îmbrăca cu piei de lup, şi lupii se pot travesti în oi… Nu e esenţial.

Un ultim caveat: criza celui de-al treilea secol a început odată cu omorârea lui Alexandru Severus. Nu şi-a putut plăti bine trupele, nu era suficient de puternic pentru a impune disciplină şi nici suficient de matur pentru criză. Soldaţii l-au omorât pentru că după un război fără un sfârşit clar în Est se pregătea să plătească alemanilor un tribut, pentru a avea timp să ajungă cu trupele de pe Eufrat pe Rin. Motivaţia oficială a fost că ar fi avut o conduită … neonorabilă. Reproşul venind din partea unor legiuni certate cu disciplina (nu cumva erau doar speriaţi că banii ce credeau că li se cuvin vor ajunge pe mâinele alemanilor?).

Mai jos e un .. inepuizabil Monty Phyton. Din căutarea potirului graalic. E drept că ţăranul vorbeşte ca din cursurile de teorie politică iar regele Arthur ca un adevărat rege din romanele cavalereşti. Şi că prima impresie e că ţăranul e duuus şi anistoric. Dar numai la prima impresie. La cea de a doua vei constata că ceea ce spune are mare dreptate şi că doar modul absolut iritant în care o face te face să îl simpatizezi pe Arthur. Dar acest enervant ţăran are curajul să lupte pentru opiniile sale şi să participe la ceea ce apără…

Restul dintre noi? Nici romani (în special până în secolul III..). Nici oameni moderni, care sunt responsabili şi votează, participă şi au curajul de a accepta hotărârile luate prin vot. Nişte medievali care nu ştim să ne impunem părerea decât prin răscoale şi războaie de pradă…

 

Anunțuri

4 thoughts on “Ce au făcut romanii pentru noi (II)…

  1. Aoleuuuu! Tot la discutiile astea sunteti? Foarte interesante eseurile tale, dar ma intreb cine vrea sa le inteleaga.

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s