Once upon a time in America. Reloaded.


Imagine

Scena de mai sus e una din cele mai savuroase din film. Desigur, pentru cei peste 18 ani…

Apelează la una din cele mai vechi probleme ale unui bărbat – comparaţia cu altul. Şi, deşi autorul fizic al violului e recunoscut, altul e desemnat ca fiind cel … vinovat.  Nu întâmplător cel desemnat e chiar cel cu echivalentul celor mai mari balls, fiind si şeful.

Scena respectivă e superbă. Şi face parte dintr-un edificiu superb.

O altă scenă la fel de plină de semnificaţii e cea în care De Niro pleacă din NewYork (din faţa unui panou publicitar la un bâlci de NewYork şi revine în faţa unui afiş modern, cu NewYorkul simbolizat de un măr). În cele citeva secunde de tranziţie Beatlesii cântă: yesterday. Cu cele citeva fraze simbol: all my troubles seem so far away şi suddenly I am not half the man I used to be… Fără ca ele să se audă ci doar cuvântul yesterday şi linia melodică… Un exemplu de măiestrie regizorală…

Şi totuşi ce au în comun cele două?

Folosirea masivă a simbolurilor!

În primul caz e vorba de ceva fundamental naturii umane (atât de fundamental încât şi acum unii îşi măsoară cu rigla…. e drept că ar trebui să ştie că pentru reproducere orice depăşeşte 6 cm în … acţiune e suficient. E drept că pentru plăcerea partenerei e nevoie de ceva mai mult…dar nu foarte mult. Şi că exerciţiile Kegel ajută :p ). Însă ceea ce contează cu adevărat e prestanţa reală a factorului … auxiliar: fabrica producătoare de testosteron şi spermatozoizi. Fapt demonstrabil oricând şi oricui. De aceea e ales Woods în dauna lui De Niro. Pentru că e lider.

În scena a doua e vorba de faptul că omul a îmbătrânit şi că oraşul nu mai e ce a fost, a evoluat. Alt oraş, alţi tineri. Bătrâneţe –  un alt simbol puternic.

Marea capcană e să pici în clişee… Imaginati-vă prima scenă cu metodologia codului Hayes şi ipocrizia tipică americanilor… ar fi fost un line-up banal, în care s-ar fi uitat la ei şi la ochii lor…

Sau a doua… în loc de un panou… clasica imagine a unuia care se urcă în trenul anilor 30 şi coboară din trenul anilor 70…

Dar… de asta sunt filme de Oscar. Să găsească căi noi de a reprezenta un simbol….

La fel cum despre Casablanca se spune că e o colecţie reuşită de clişee… Atât de bine îmbinate încât devin artă.

Şi ce e frumos în viaţă e că şi noi trăim din simboluri. Numai că unii fac doar clişee iar alţii încearcă să transmită ceva mai mult.

Clişeul e că toţi trăiesc. Arta e că primii nu transmit nimic dar ceilalţi o fac cu un deosebit succes.

A, temporar, primii pot avea un succes mai mare. Pot viola dar ceilalţi vor primi tipa în final.

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s