De suicidio…


Aveam 12 ani și am citit Cezar scrisă de Al. Dumas. La un moment dat e descrisă sinuciderea lui Cato cel Tânar, ce nu dorise să trăiască sub dictatura lui Caesar. Și Dumas  descrie, conform surselor antice, toată povestea și adaugă ca de la Cato a pornit epidemia de sinucideri…

Eronat, sinuciderea în lumea antică era ceva frecvent și era o modalitate decentă de a ispăși o vină sau de a termina o viață fără speranță. Sinuciderea era un act de curaj, nicidecum o lașitate. Exemplul clasic e dat de soția ultimului lider cartaginez. Și-a aruncat copii în foc și și-a înjurat soțul care nu avea curajul să se sinucidă și a preferat să devină prizonierul romanilor (cu același sfârșit, doar că mult mai puțin demn…).

Creștinismul a inversat problema. Canonul bisericii a considerat sinuciderea un păcat. Și ca să descurajeze sinuciderea a atașat epitetul de laș oricui ar fi incercat să depășească ideea de păcat și sperietura de condamnarea veșnică.

De atunci sinuciderea este considerată în societatea occidentală ca un act de lașitate. Și oprobriul public este aruncat automat asupra tuturor sinucigașilor, indiferent de motive. Cu toate acestea a persistat o urmă din mentalitatea antică prin care sinuciderea reprezintă un act de onoare. Sau de reparare a ei. Sau de evitare a unei sorți mai crunte.

Cel puțin în zona liderilor sinuciderea a rămas. Inclusiv sub forma morții voluntare – varianta suicide by cop.  Veniți să vedeți cum moare un mareșal al Franței! striga Ney la sfârșitul bătăliei de la Waterloo, conștient că va fi vânat de Bourboni  și dorind să evite plutonul de execuție.

Și asta ne aduce la actul ratat al unui om politic contemporan. Da, e perfect consonant cu caracterul și cu imaginea despre sine. Da, multe sinucideri prin arme de foc sunt ratate. Cu consecințe dezastruoase pentru bietul suicidar. Da, poate ar fi fost mai curajos să faci pușcărie. Însă în mod cert ar fi fost mai onorabil să fi reușit sinuciderea și să fi lăsat amintirea unui martir politic.

Însă toate acestea nu au sens. Pentru că vorbim de drama unui om. E problema sa personală condamnarea. Rolul nostru de oameni e să depășim motivele condamnării și să  îl compătimim. Să fim mai buni. Să ne iubim realmente aproapele, pentru că asta ne face și îi face să fie mai buni cu adevărat.

 

Între Jean Valjean (nu, nu cel care a furat o pâine ci ocnașul înrăit, care a furat sfeșnicele  de argint și moneda savoiardului) și Javert îl aleg întotdeauna pe Jean Valjean. Pentru că   e uman, e uman chiar și atunci când e criminal. Și pentru că atunci când un om e condamnat și și-a făcut (sau își va face pedeapsa) deja nu mai avem ce să îi reproșăm.

Politicianul Adrian Năstase a murit. Omul Adrian Năstase trăiește. Pe omul Adrian Năstase trebuie să îl iertăm și să îl reprimim printre noi.

Anunțuri

7 thoughts on “De suicidio…

  1. De acord partial cu tine Adrian. Sinuciderile sunt generate de mai multe motive, cele prin care eviti dezonoarea-seppuku-codul Bushido-prin excelenta, din dragoste,dezamagiri care il fac pe sinucigas sa creada ca nu poate trai in continuare si cele din lasitate. Ce parere ai de sinuciderea lui Crisan in celula de la Alba Iulia? A fost lasitate (ca sa nu aiba parte de o moarte groaznica) sau a fost un gest de demnitate? La fel si in cazul prezentat de tine, parerile probabil sunt impartite, oricum imi e mila de el, oricare ar fi fost intentia lui, in nici un caz nu dorea sa ajunga la umilirea la care este supus.

    • La Crișan e discutabil. Teroarea generată de tortura de tip medieval (trasul pe roată e o tortură medievală) e suficientă pentru a nu putea vorbi de lașitate ci de evitarea unui comportament nedemn în fața călăului. Puțini reușesc să se controleze atât de bine încât să reziste cu demnitate. „Encore une minute, monsieur le bourreau” se târguia Madame Du Barry (fostă favorită regală, decapitată în Revoluția Franceză). Să nu vorbim de eutanasie, în care scopul e de a evita o suferință imensă pe ultimele luni de viață.
      Am încercat să ating subiectul privitor la oameni sănătoși, fără un sfârșit inexorabil. Da, e vorba de încercarea de a păstra o demnitate, un anumit gen de demnitate.
      Și ceea ce e agravant e că avea dreptate. La câtă ură generată la comandă de la Cotroceni, la câtă mizerie s-a aruncat în presă …. Trebuie să îți fie milă de el…

  2. Indiferent de cine este infaptuita,oameni de rand sau politicieni, sinuciderea e un act de lasitate. Este renuntarea de a lupta cu provocarile vietii. Trebuie sa acceptam ce ni se intampla. Cred ca orgoliul nemasurat poate impinge pe cineva la sinucidere. Viata este data sa fie traita si adevarata provocare este sa fim in stare sa alegem ce e bun din ea si sa traim acele momente la maxima intensitate.

  3. Doar ca exista o diferenta intre sentimente morale si aprecieri morale .
    Inteleg ca tu vrei sa ne insufli ca sa fii bun este mai important decat dreptatea .
    Dar , la fel de bine , se spune ca atat dreptatea cat si morala …ar fi inumane in absenta intuitiilor (intuitiile fiecaruia dintre noi ) .
    Cu alte cuvinte , dorinta de a face bine este mai umana decat datoria de a face bine , daca tot iti doresti sa fim umani , cat mai umani , sau sa jfie jucat bine rolul de oameni

    Si scriu toate astea dupa ce mi am dat seama ca , chiar daca politicianul A.N. a murit(zici tu) el a ramas prin fapte : toti putem continua sa existam chiar si dupa ce murim , totul este ca nebuniile sa fie cat mai mari iar faptele cat mai iesite din comun ptr ca emotiile starnite sa fie cat mai puternice si amintirile cat mai durabile

    L.A.

    • Napoleon spunea că gloria e trecătoare dar obscuritatea e pentru eternitate. Este evident că dreptatea e necesară. Dar justiția absurdă e mult mai nocivă decât injustiția.
      E destul de probabil ca politicianul Năstase să fi greșit. Dar absurdul procesului în care a fost condamnat (900 de martori, imposibilitatea de prezenta probe, absența prejudiciului, etc.) duc la o degradare urâta a actului de justiție. Și Capone a fost condamnat pentru evaziune fiscală. Dar a fost corect dovedită. Nu a fost condamnat doar pentru că se spunea că e mafiot.
      La fel a procedat si Revoluția Franceză – a ghilotinat aristocrați fără număr. Inclusiv nume celebre (Lavoisier – de exemplu. S-a spus că au trebuit 5 secunde să cadă acel cap și un secol să mai crească unul la fel). Excesele au dus la contrarevoluție, imperiu și restaurație… Compară cu revoluțiile ulterioare care au avut bunul simț să nu mai execute pe nimeni…
      Da, bunătatea e mai importantă decât justiția. Nu aș fi avut nimic împotrivă ca omul Năstase să facă cei 2 ani de pușcărie (în ciuda condamnării politice, respectul față de o decizie definitivă trebuia păstrat; ar fi câștigat rapid procesul la CEDO și statul român ar fi plătit la greu ambițiile cretine ale lui Macovei & Co). Dar linșajul colectiv și haiul pe o problemă personală depășesc cu mult limita suportabilului…
      A face nebunii doar ca să rămâi în eternitate… Și Erostrat a rămas…

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s