Intolerance….


Atunci când David W. Griffith propunea studiourilor filmul Intolerance a fost urmat fără ezitare. Filmul anterior, Naşterea unei Naţiuni,  o poveste despre sudul sclavagist şi despre „măreţia” cauzei pierdute (Un Gone with the wind, mult mai sudist şi rasist –  ciudat, dat fiind că Griffith era un umanist convins – urmăriţi Muguri zdrobiţi, cu Lilian Gish) a fost un succes nebun de casă.

Intolerance era, in 1916, cel mai scump film de până atunci, cu peste 3000 de figuranţi. Şi a devenit cel mai mare eşec de casă de până atunci… Pentru că oamenilor nu le place să li se aducă aminte că sunt intoleranţi. Ipocrizia merge mână în mână cu intoleranţa…

Griffith s-a jucat cu multe simboluri în film dar cel al grevei e emblematic pentru modul în care oamenii îşi tratează semenii:

http://www.youtube.com/watch?v=cQhUj8DhWWE&feature=related

Surorile industriaşului i-au cerut mai mulţi bani pentru caritate, pentru a-i ajuta pe saraci. Singura cale pe care cel bogat o găseşte e să … reducă salariile muncitorilor… Aceiaşi sărăci… După cum spuneam intoleranţa merge mână în mână cu ipocrizia… Pentru că atunci când muncitorii protestează sunt împuşcaţi fără milă…

Din nefericire intoleranţa e îmbibată în codul nostru genetic. Nu cred că e dobândită (la urma urmei, cu cât e mai îndepărtat celălalt cu atât şansa de a avea aceleaşi gene ca tine e redusă. Deci poţi fi intolerant…).

Nenorocirea e că oamenii nu sunt conştienţi de propriul grad de intoleranţă. Pentru că repudierea fără drept de apel a părerilor contrarii e primul pas spre intoleranţă. Cine nu gândeşte ca mine e prost, imbecil, nu merită să trăiască….

Saltul de la simpla respingere la neacceptare e uşor de făcut. De la neacceptare la distrugerea oponentului nu e decât un pas.. De la nimicirea oponentului la cruciadă-jihad în numele propriului fundamentalism e ultimul pas….

Am întâlnit oameni foarte deştepţi care nu realizează că intoleranţa pleacă de la absolutismul propriei poziţii. Putem greşi. NU suntem infailibili. Avem DREPTUL de a greşi. Cei din jur ne vor ajuta să vedem că greşim. E stupid să califici preopinentul drept prost doar pentru că nu gândeşte la fel ca tine (măcar naziştii erau mai direcţi – o făceau după măsuratori şi arbori genealogici). În loc să vezi de ce gândeşte altfel, în loc să vezi argumentele lui şi, implicit, să le corectezi pe cele proprii…

Şi ajungem la dilema care devine o schismă în gândirea occidentală (unul din fundamentele modului occidental de gândire e toleranţa ideilor diferite): există idei care nu au dreptul să circule? Fundamentalismul islamic, de exemplu. Care neagă modul tolerant occidental. Cu alte cuvinte, într+un mediu tolerant poţi accepta ceva ce distruge esenţa acelui mediu? La un pol se află cei ce zic: nu, nu poţi accepta. La celălalt pol se află cei ce zic: trebuie să fim toleranţi chiar daca asta ne omoară… Extremele sunt mereu periculoase. Pentru că … sunt intolerante. A respinge apriori modul de gândire intolerant înseamnă să devii ceea ce respingi. Iar a accepta precum mielul să fii distrus e la fel de nociv, pentru că permiţi dezvoltarea intoleranţei… Calea de mijloc e cea mai bună. Şi va fi mereu hulită, din toate părţile. Pentru că nu e suficient de intolerantă pentru gustul diverselor partide.

Cu alte cuvinte, la un moment dat, trebuie să iei atitudine. Exemplul cel mai bun e modul în care UE a respins ascensiunea unui partid de extremă dreapta la conducerea unui stat (Jorg Heider în Austria). E ok dacă o ţară tolerează un asemenea partid. Nu e ok dacă un asemenea partid ajunge la guvernare. E drept că aş dori acelaşi comportament şi în cazul comunismului sau al pseudodemocraţiilor…. 🙂

Revenind la mult hulita cale de mijloc…. curios, cel mai bun exemplu de toleranţă îl dă o carte ce a devenit, de multe ori, stindardul intoleranţei (dovadă că oamenii şi nu ideile au probleme).. Femeie, unde îţi sunt prigonitorii? Doar cei fără de păcat pot arunca cu pietre (iar dacă există dezaxaţi care se cred fără de păcat… aceia trebuie duşi la nebuni)…

Necazul e că, de cele mai multe ori, oamenii au învăţat lecţia. Şi, în loc să apeleze la o instanţă superioară, preferă să lapideze pe loc, ca să fie siguri că nimeni nu le ia plăcerea de a-i lichida pe cei ce le arată cât de ipocriţi sunt…

În lumea reală nu există Mântuitor. Decât dacă alegem noi să devenim… cu riscul de a fi crucificaţi pentru asta.

PS – cei de la Monty Phyton au realizat, în Life of Brian, un scheci memorabil privind lapidarea în Ierusalim. Deşi femeile nu au voie să participe… sunt doar femei. Deşi motivul lapidării e o interdicţie prostească… Singura parte bună e că preotul care conduce lapidarea o păţeşte din cauza acestei reguli (dar asta doar pentru că e totuşi o comedie)….

Nu îl recomand decât bunilor ştiutori de engleză…

http://www.youtube.com/watch?v=SYkbqzWVHZI&feature=related

 

 

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s