Să te supui sau nu?


Spuneam într-un post anterior de vikingii din Jomsburg… Pentru nişte oameni al căror mod de viaţă era hack and slash, era ok să gândeşti aşa. Dar ce te faci cu populaţia paşnică de agricultori ? (istoric vorbind, vânătorul culegător sau păstorul nomad reprezintă partea războinică, pentru că au timp şi posibilitate să facă asta. Agricultorul, ocupat cu terenul cea mai mare parte a timpului –  nu întâmplător luptele între cetăţile greceşti aveau loc doar în perioada de vară, până la seceriş – nu are nici timp, nici dispoziţie să se lupte. Există citeva civilizaţii exceptate: Roma regală şi republicană în primele secole de exemplu).

Pentru ei, schimbarea stăpânului e aceeaşi Mărie, cu altă pălărie… Şi asta se vede din postul legat de supunerea în faţa regulilor… Agricultura a apărut în Orient. Aşa numita Semilună fertilă. Aproape imediat, pentru creşterea recoltelor, s-a ajuns la irigaţii. Pentru a întreţine un lanţ întreg de irigaţii e nevoie de un efort coordonat. Uite aşa au apărut primii conducători, iniţial ca preoţi, apoi ca regi. Odată cu ei au fost edificate şi state, mai mult sau mai puţin întinse. Nu întâmplător populaţiile din zonă au devenit cele mai supuse şi mai puţin dispuse la revolte – supunerea faţă de lideri asigura menţinerea sistemului de irigaţii şi extinderea lui… Sau China…

Peste Mesopotamia au trecut valuri de cuceritori… şi nu au încercat să redevină independenţi… Agricultura în Europa sau Asia Mică, pe de altă parte, e o afacere privată. Fiecare îşi vede de parcela proprie şi îl doare în cot de vecin. Nefiind nevoie de irigaţii. Şi uite aşa agricultorii europeni fac buni soldaţi. Suficient de duri şi independenţi, ca să aibă chef de luptă. Dar suficient de supuşi, pentru că trebuie să muncească pământul.

Civilizaţia modernă a schimbat multe. Creşterea numărului de orăşeni a generat o schimbare de mentalitate. Munca la câmp are un ritm anual. Munca în oraş are un ritm zilnic. O mare masă de ţărani poate fi stăpânită de o mică elită. O masă mai mare de orăşeni NU poate fi controlată (a aflat-o Ludovic al XVI-lea pe pielea… gâtului…). Cu toate acestea orăşenii sunt şi ei pasibili de supunere. În oraş există un lanţ de comandă în fiecare firmă.

Deci supunerea faţă de un superior face parte din structura noastră.

Şi totuşi e bine să te supui? Diferenţa e între a accepta voluntar lanţul de comandă şi a fi supus, pur şi simplu. Diferenţa e între a  considera că e necesară o conducere unitară şi lipsa de putere în a menţine o coloană vertebrală dreaptă.

Cel mai clar au statuat-o romanii în perioada republicană timpurie. Armata lor era doar din cetăţeni. Pe câmpul de luptă lanţul de comandă era respectat cu foarte multă duritate. Fiul comanda tatălui, cel tânăr celui bătrân… Asta deşi acasă tatăl avea drept de viaţă şi de moarte asupra familiei. Iar în for lucrurile erau dezbătute conform unor reguli democratice extrem de avansate pentru acele vremuri (ca o curiozitate – singurul principiu democratic pe care nu l-au putut stăpâni romanii a fost cel al parlamentarismului reprezentativ. Dacă ar fi făcut-o azi am fi vorbit în Europa, Asia şi Africa o latină evoluată şi am avea capitala la Roma. Dar nu au reuşit. Nici omenirea nu a reuşit asta până acum 2 secole). Dar supunerea era liber consimţită. Şi contestată imediat prin mijloacele posibile atunci când era cazul.

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s