A little love story…Henriette


Without speech, the pleasure of love is diminished by at least two-thirds. Giacomo Casanova

 

Pe microbuz am recitit partea ce se refera la Henriette din memoriile lui Casanova…

Că e o adevarata dragoste din partea lui Casanova e chiar modul discret in care o descrie. Modul discret în care vorbeşte despre relaţia lor…Lipsa detaliilor, de obicei abundente in descrierile sale… Şi peste toate pluteşte o stare de fericire profundă… Aceea a potrivirii perfecte… Fie si pentru scurtul timp petrecut împreună. Criticii ar spune că e prea puţin… Wrong. Potrivirea este sau nu este. Nu exclude certuri, împăcări sau dezacorduri.. Potrivirea e .. altceva. Ştii că eşti cu persoana potrivită pentru tine. Pur şi simplu ştii…

Există, evident, şi explicaţii dar le las pentru altă dată. Revenind la Casanova şi Henriette… Povestea lor a durat puţin, foarte puţin.. Dar a fost deosebit de intensă şi fericirea a fost reciprocă… Atât doar că după doar câteva săptămâni ea a fost recunoscută de rude şi a fost alegerea ei să revină la viaţa de familie din Franţa…Bine, trebuie să admitem că era secolul XVIII, secol în care divorţul era o problemă, statutul social era foarte important şi alte obstacole de acest gen…

Şi Casanova a ştiut că aceea a fost. Singura, unica lui mare dragoste. Cu Henriette ar fi fost alt om. Noi nu l-am mai fi cunoscut, pentru că aventurile sale s-ar fi oprit aici. Poate ar fi strălucit în alte domenii (era un fantastic organizator şi un excelent diplomat – cu sprijinul Henriettei ar fi putut găsi o carieră strălucită aici, cu posibilitatea de înnobilare. Sau ar fi perseverat pe calea literară şi ar fi fost un geniu al Secolului Luminilor, alături de Rousseau, Diderot, Montaigne, Voltaire… ). Sau ar fi fost un fericit anonim… ei, semianonim, era prea flamboyant pentru a se reduce la un mic funcţionar anonim…

Iar Henriette ar fi fost muza sa. Ea trăieşte oricum prin el. Pentru că a suscitat un interes deosebit şi a putut fi identificată, aproximativ.

Ceea ce e interesant e că drumurile lor s-au mai intersectat. Târziu. Şi el … nu a recunoscut în femeia grăsuţă şi în vârstă pe aceea care l-a fermecat în tinereţe… decât în momentul în care ea l-a ajutat să traverseze o perioadă de boală şi au început să corespondeze.. Ea era deja văduvă… Să fi reluat legătura… Nu, ar fi însemnat să fie ceva nou, pentru că amândoi erau diferiţi faţă de tinereţe şi nu au îmbătrânit împreună… Dar s-au recunoscut în scrisori şi au continuat să corespondeze până când Casanova a murit. Amândoi ştiau că reprezintă marea dragoste, unul pentru celălalt… Şi că sufletele lor sunt pereche, în ciuda trupurilor…

Iar Casanova a descris marea dragoste într-o singură frază. Dar .. e suficientă.. Cine crede că o femeie nu poate face fericit un bărbat 24 de ore din 24 înseamnă că nu a cunoscut-o pe Henriette….

Mai jos e imaginea ei. E cea care cânta…. Violoncelul e pus pentru că era instrumentul ei favorit..Considerat indecent pentru femei în epocă…

Anunțuri

One thought on “A little love story…Henriette

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s