Conştiinţa – necesitate sau blestem? (IV)


V-am purtat pe diferite tărâmuri… Hai să încercăm să ajungem la un port. Nu că nu ar fi plăcută navigarea…

Am notat că evoluţia produce fiinţe din ce în ce mai conştiente de ele însele. Şi că acest lucru pare să fie o regulă şi nu o excepţie. Am notat criteriu de un graviton al lui Penrose. Am notat şi necesitatea cooperării, a altruismului genetic şi a reciprocităţii. Şi am notat şi diferenţele între conştienţă şi conştiinţă.

Am definit conştiinţa ca fiind ceea ce facem atunci când nu se uită nimeni la noi. Bună definiţie. Pentru că exact asta este. Conştiinţa ne spune dacă ce facem e bun sau rău. Ne dă un răspuns la o problemă.

Penrose ne-a demonstrat că nu putem decide algoritmic dacă rezultatul unui raţionament e bun sau rău. Avem nevoie de ceva superior pentru asta. (Multe din deciziile noastre sunt algoritmice, de fapt. Dacă nu curge apa caldă atunci sar peste duş, înjur vecinii care nu au plătit întreţinerea şi dublez cantitatea de spray folosită. Dacă totuşi curge atunci fac duş. Algoritm. If then else. Nu necesită nimic deosebit. Poţi învăţa orice reţea neuronală să reacţioneze algoritmic. Un alt exemplu de activitate algoritmică de învăţare e următorul: în urmă cu vreo 20 de ani au introdus un calculator să controleze un furnal. Rezultate dezastruoase. Deşi maistrul era perfect în a decide ce şi cum. Degeaba au chinuit inginerii parametrii gen temperatură, cantităţi şamd. Pe de altă parte meşterul privea culoarea flăcării şi…ştia. Atunci inginerii au decis să facă un program suplimentar, care să ajusteze parametrii ştiinţifici în funcţie de deciziile maistrului. În scurt timp calculatorul a ajuns să fie la fel de bun ca şi maistrul.NB – culoarea flăcării depinde de cantitatea de cocs şi minereu, de calitate, de temperatură şamd. E un proces fizic cuantificabil. Şi algoritmic. Dovadă că a putut fi însuşit, la modul evoluţionist – programele mai puţin eficiente au fost eliminate, a supravieţuit cel mai bun. NU e nevoie de conştienţă sau- de conştiinţă aici!).

Dar am nevoie de conştienţă ca o preachiziţie a conştiinţei. Pentru că dacă nu sunt conştient că sunt nu pot avea conştiinţă. Rămâne întrebarea fundamentală: de ce avem nevoie de conştiinţă?

Pentru că avem nevoie să decidem repede şi bine dacă o acţiune e benefică genelor noastre. Dacă ne creşte şansa de a conserva individualitatea şi de a ne transmite patrimoniul genetic. Algoritmii NU pot face asta. Dar conştiinţa poate. Conştiinţa e ceea ce îţi spune: acum e bine să fii altruist, să te sacrifici în folosul celorlalţi. Sari în faţa ghepardului, ca restul turmei, compusă din fraţi, surori, copii, nepoţi să supravieţuiască. Copii şi femeile se urcă primii în bărcile de salvare de pe Titanic, bărbaţii şi orchestra rămân pe punte. Din bucata de pâine porţia cea mai mare o au copii. Dacă azi primesc o banană de la tine, care ai două, mâine, când am eu două îţi voi da una. Dacă nu ţi-o înapoiez atunci fac un lucru rău şi urmează să mă clasifici ca un om rău.

Pe măsură ce nivelul de organizare creşte (ca o consecinţă a evoluţiei – de la simplu la complex, de la simplu la eficient, de la simplu la cât mai mult) creşte şi complexitatea deciziilor. Pentru un burete din precambrian nu ai nevoie de cine ştie ce decizii. Dar pentru un raptor, care lucrează în grup, e nevoie deja de mult mai mult decât un simplu algoritm. Algoritmii scad munca reţelei neuronale. La fel ca învăţarea mersului. Avem nevoie de activitate conştientă să învăţăm să mergem, să folosim o bicicletă, să conducem. Dar odată învăţată această activitate ea rămâne în sarcina cerebelului. Complex dar … nu conştient. Pentru că activitatea de decizie rămâne conştientă: vreau să ajung la Ploieşti. Cum rotesc de volan e treaba cerebelului. Pentru că e algoritmică. Şi pentru că e nevoie de câteva secunde pentru o decizie conştientă apar accidentele, în care reflexele (adică partea algoritmcă!) preiau controlul şi … ratează soluţii mai bune.

Problema conştiinţei noastre e că e … prea dezvoltată. Pentru că e un lucru excepţional, uneori o ducem la extrem. Uităm să fim şi egoişti. Uităm că avem nevoie să fim şi noi înşine. Evoluţia e un continuum. De la superegoişti la superaltruişti. Numai că natura evită extremele, de aceea avem clopotul lui Gauss. Extremele dispar. Nu poţi fi bun la nesfârşit. Pentru că vei pierde. La fel pierd şi superegoiştii, cei care văd doar avantajul direct, imediat.

E normal să am păreri de rău pentru acţiuni care nu sunt tocmai …bune. Bune în raport cu educaţia primită. (cea în care ţi se spune să fii bun, să împarţi ceea ce ai, să urmezi decalogul, şamd.). Oups! Adică să fac alegeri ALGORITMICE! Să nu furi! La modul absolut. Şi unde e libertatea mea de a alege? E nevoie de un Jean Valjean să ne aducă aminte că trebuie să trăim în primul rând. Conştiinţa e cea care îţi spune că a produce o pagubă minoră unui brutar e preferabilă decesului. Chiar dacă brutarul s-ar putea să nu fie de acord. Dar tot conştiinţa e cea care spune că atunci când e de ales cine se urca în barca în Titanic atunci copii şi femeile au prioritate!

Anunțuri

2 thoughts on “Conştiinţa – necesitate sau blestem? (IV)

  1. Uf! Ce mai lupta, sa impacam logica , afectivitatea si algoritmul.

    Spui ca este ,,prea dezvoltata” constiinta noastra . Altii sunt de parere ca omul este constient de ceea ce este si de ceea ce face doar cateva minute pe zi…in rest ….fantasme.
    Fantasme si simtiri.

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s