Un mic eseu despre istorie… altfel…


Greata la romani…

Din cele mai vechi timpuri, de pe vremea cind dacii nu se incuscrisera cu romanii, pe aici meleagurile au generat o greata constanta tuturor liderilor si oamenilor ce incercau sa faca ceva.

Pe vremea lui Burebista (care a dat porunca de scoatere a viilor nu pentru ca avea ceva cu ele ci avea un monopol al coroanei pe productia de vin ce mergea la comert cu cetatile grecesti) multor oameni li s-a facut greata atunci cind Burebista a fost injunghiat (numai dupa ce rivalul de la Roma a pierit si el si astfel puteau domni linistiti si fara  grija romanilor) .

O parte dintre ei au sprijinit candidatura Marelui Preot Comosicos, apoi au trecut de partea lui Duras Diurpaneus. In fine, cind un tinar membru al casei regale a inceput sa arate ca are coloana vertebrala au trecut cu arme si bagaje in tabara acestuia, promovindu-l la rangul de rege.

Din nefericire pentru ei politica romana de Pax Romana nu permitea un regat independent, puternic si pradator in coastele imperiului (daca ar fi stiut de navalirile barbare atunci toti imparatii romani ar fi proptit Dacia cu toate puterile dar asta e alta greata). Drept pentru care, nefiind inventat Emetiralul si dorind sa depaseasca greata locuitorilor din Moesia Inferior si Moesia Superior (ba uneori din Illyricum sau Macedonia) fata de incapacitatea proconsulilor locali de a-si indeplini platforma program de aparare militara (promisa insistent cu ocazia cuceririi), precum si pentru a potoli greata fiscului imperial (stors de politica cheltuitoare a lui Domitian) Traian cucereste Dacia in 2 timpi si citeva batalii. Unor cetateni daci le-a trecut definitiv greata (pentru ca nu poti simti senzatia daca nu mai ai o comunicare intre cap si restul corpului), altii au incercat varianta emigrarii in zone mai verzi (desi verisorii de peste munti s-au uitat cam chioris la rudele brusc sarace venite printre ei si i-au intimpinat cu vorbe de genul : Pe cind voi cladeati Sarmizegetusa noi mincam griu cu soia si va plateam darile) iar unii au incercat sa transfere senzatia de greata de la aristocratia tribala impletita cu elemente regale la politica de tip municipal si la alegeri locale (la cele imperiale nu puteau nazui, acolo se cerea o spaga mult prea mare pentru puterile micilor baroni locali).

Participind la efortul mediteranean general de edificare a imperiului multinational, multicultural si multicultural greata viitor mioritica a fost redusa la zero, cei mai viteji participind sustinut la rezolvarea diferendelor dintre picti, scoti si britoni pe cale pasnica, ridicind zidul lui Hadrian si incepind ciclul de legende arturiene sau apelind la metode de negociere recunoscute de tipul :”taie, arde si inrobeste”.

Cei ramasi acasa au prins repede naravurile romane si in scurt timp nu au mai putut sa fie deosebiti de colonii adusi din Sicilia sau Asia Minor. Din  nefericire atit fiscul imperial cit si primii nemti ce au ajuns timid pe la granite (nu vorbim de cvazi si marcomani – astia tot nemti erau dar traiau pe teritoriul spre vest – din nefericire gradul de civilizatie de atunci al lor nu permitea exporturi de tipul Klaus Johaniss si nici macar nu cumparau germani aflati prin teritoriul carpato-danubiano-pontic, sa mai faca si imperiul un ban per capita ). Pe cind se ingina hunul cu chinezul prin Asia centrala si incepea usor migratia gotilor, ostrogotilor, vizigotilor si altor popoare viitor conlocuitoare brusc daco-romanii au reinceput sa simta o greata profunda, viscerala.

La centru puterea imperiala trecea cu viteza de la un pretendent la altul (ba chiar se licita de catre garda pretoriana) la arabi, sirieni, traci, dardani  – la oricine, numai la romani nu. Asta pina la Gallienus. Timizi germanii tot cereau drept de colocatie si cetatenie romana (Strigind dupa reforma – de la Commodus ne-am luat ratia de cetatenie!). Ei inca nu sufereau de greata. Buni la suflet, imparatii de dupa Gallienus au dorit sa le rezolve greata macelarind atit de multi incit unul dintre ei a luat cognomenul de Gothicus. Insa, cu atitea crize la indemina, Aurelianus, neavind alte leacuri a rezolvat definitiv greata dacoromanilor parasind in viteza mare Dacia( cu inima strinsa, din cauza de regiune bogata, dar avind grija sa nu lase picior de clasa superioara in urma – nu de alta dar ar fi suferit de greata rubedeniile din restul imperiului).

Cei ramasi, saraci si locuind preponderent in regiuni rurale, cu dezvoltare limitata si fara acces la infrastructura imperiala nu au suferit de greata. Pentru ei era totuna, ba chiar germanul care nu le cerea decit citeva grine si miere era mai bun ca fiscul imperial care ii stringea de git sa produca dinari si aurei. E Probabil de atunci dateaza pe aceste meleaguri zicala “corect ca un neamt”.

In ciuda impresiei de mai tirziu majoritatea migratorilor (cu citeva exceptii) nu tineau in mod deosebit sa distruga cultura locala, sa implementeze propriile programe de dezvoltare culturala ci tineau sa mentina un strat serios de mici producatori locali care sa produca plusvaloarea necesara intretinerii armatelor proprii si care sa poata lupta linistite cu legiunile imperiale (in care se aflau de altfel multi dintre fratii lor). De aceea greata localnicilor era extrem de redusa cu exceptia perioadelor in care un imparat mai destoinic considera ca trebuie sa duca conflagratia pe teritoriul migratorilor si trecea Dunarea. Evident ardea toate satele, recoltele si lua in sclavie tot ce prindea. Ciudat era ca ceea ce prindeau vorbea tot latina si aveau o greata profunda!

Nu e de mirare ca spre sfirsitul secolului III si prima parte a secolului IV (dupa 280 si pina la marea infringere a lui Valens de la Adrianopoli) toti gotii (greuthungi, tervingi si alte nationalitati conlocuitoare si prietene) erau insotiti de sarmati, carpi si alte neamuri (de fapt de origine dacoromana, cu multa greata fata de autoritatea imperiala!).

Odata cu rasturnarea valorilor dupa Adrianopole multi dacoromani au trecut Dunarea impreuna cu gotii. Altii au ramas, sa ii primeasca cu piine si sare pe urmatorii datatori de greata.

Batalia de la Adrianopole a pus capat imperiului roman. Oricit s-au straduit unii precum Gratian, Flavius Aetius sau Stilicho partea apuseana a trecut definitiv in mina noilor aristocrati de origine germanica. Dar cum pe noi ne intereseaza estul, pe atunci mai putin salbatic raminem in aria imperiului de est.

Dupa ce au casapit practic toata armata de est la Adrianopole gotii au deschis drumul altor navalitori, ei insisi grabindu-se sa apuce locuri la loja. Stiau ca in spatele lor vine urgia. Aia denumita Atilla. Ce conducea o mare federatie de diverse popoare incepind cu hunii si terminind cu alanii (pigmentati pe ici pe colo cu ramasite germanice). Dacoromanii mai putin viteji sau mai saraci, ramasi prin zona nu au suferit de prea multa greata ci doar s-au retras de pe cimpii prin zonele impadurite (dat fiind ca nu existau padurari si ocoluri silvice erau mult mai multe paduri). Nu de alta dar hunii, ca buni migratori, aveau nevoie de pasuni si mai putin de lanuri de mei, hrisca, fasole si alte legume.

Cum hunii erau ocupati cu implementarea sistemului de jaf rapid (au fost inaintemergatorii privatizarii postdecembriste) au constatat cu stupoare ca locuitorii Traciei, Macedoniei si Illyricumului se impotrivesc. Drept pentru care au masacrat atit de multi incit niciodata populatia nu va mai fi ceea ce fusese iar slavizarea s-a facut cu mult mai multa usurinta. Dacoromanii, negretosi, au scapat cu capetele netaiate doar cu ele plecate si nevestele violate (pata mongoloida ramine o amintire exacta a ravagiilor facute prin onoarea femeilor autohtone. E drept ca si tatarii ar avea oarece contributii dar divagam.)

Dupa ce hunii s-au potolit prin desfiintare puterea imperiala de la Constantinopole a incercat sa redreseze situatia din zona inainte de a mai veni altii sa ceara dobinda la taxele imperiale, mai rau ca bancherii romani la vreme de criza.

Drept pentru care au revenit la nord de Dunare, spre disperarea viitorilor romani. Acestia se invatasera ca mai bine stau cuminti ca trec peste ei navalitorii si la urma urmei nu pierd nimic daca nevestele sint un pic ciufulite pe drum. Dar imperialii nu au tinut cont de greata autohtonilor si au plasat nenumarate turnuri de aparare. Poate lucrurile ar fi mers linistit dar dupa un razboi prelungit cu regatul Sassanid, din care bizantinii au iesit victoriosi si epuizati a deschis calea arabilor. Greata locuitorilor din levant si siria fata de taxele imperiale a inlesnit accesul arabilor si in  citeva zeci de ani orientul a fost pierdut pentru crestinism…

Pe de alta parte dinspre nord s-au infiltrat slavii. Acestia, spre deosebire de alti migratori, nu au venit doar cu sabia ci au incercat sa se stabilizeze prin agricultura (de asta Bistrita se cheama Bistrita – la munte se numeste Repedea – Bistra in forma slava). De aceasta data romanii (de acum putem vorbi de ei) au dat rusinea de o parte si, fara greata, au coborit , ca altfel ramineau fara terenuri arabile pe care sa implementeze mult mai tirziu CAP-urile, tot de origine slava. Au luat lamie sa le treaca senzatia deja cunoscuta si s-au apucat de culturi de toate soiurile, ca noii stapini (aceiasi ce vor reveni peste vreo 1000 si ceva de ani) aveau nevoie sa huzureasca in postura de baroni locali. Am mai putea vorbi apoi de avari, gepizi, cumani, pecenegi, bulgari si alte neamuri ce au avut curiozitatea sa incerce turismul rural (ca de orase si litoral inca nu se vorbea) pe meleagurile noastre. Cum preturile erau foarte scazute (citeva amenintari cu sabiile si torte aprinse) au considerat ca e util sa se stabileasca prin zona, temporar, pina cind au venit alti turisti. Pe vest ungurii au reusit sa foloseasca din plin greata iobagilor fata de superstratul nobiliar si promitind alegeri libere si reducerea impozitului pe venit (inlocuit cu cel in natura, dar asta dupa alegeri) au cistigat Transilvania in fata candidatului de la Constantinopole, aflat prea departe si neinteresat de periferia departata a imperiului. Ca ulterior, postelectoral, au schimbat constitutia si au uitat promisiunile face parte din ciclul electoral.

Spre sud superstratul slav a devenit interfata intre stratul de autohtoni si bulgarii care au intemeiat un oarece imperiu, salvator si cuceritor de Constantinopole. Cum nici o minune nu dureaza prea mult, bulgarii au invatat limba de la slavi iar de la romani au luat greata. In 2-3 secole s-a ales praful de mindretea de imperiu, cu toata revigorarea propusa de dinastia Asanilor. Lasati de capul lor romanii au preluat ritul bisericesc prin filiera slava (deh, latina vulgara le facea greata, acum ca era departe sabia legiunilor defuncte) iar sefii locali erau de origine slava, pigmentata prin Moldova cu ceva pecenegi si cumani.

Pe de alta parte am putea spune ca au trait fara prea multa greata citeva sute de ani, pina la marea navalire tatara. Bizantinii erau ocupati cu greata provocata de cruciada a IV-a, ungurii se crestinau si se razboiau cu germanii, polonezii abia cresteau Polonia… Iar spre est Rusia kieveana abia incepea sa scuture conducerea vikinga si sa creasca visuri de a III-a Roma. Acum s-au raspindit pe teritoriul actual, in liniste si pace, extinzindu-se hat incolo spre Bug …

Marea navalire tatara din 1241 a despartit definitiv apele intre estul si vestul Europei.

Spre deosebire de inaintasii lor huni care au pustiit doar Balcanii, o parte redusa din vestul Frantei si Aquilea tatarii (dupa cum ii stiau clacasii romani) sau mongolii dupa cum ii boteaza cronicarii elevati au purces cu sirg la cladirea de piramide. Din capete umane. Au redus la nefiinta sute de orase infloritoare si au masacrat cam tot ce se putea masacra. Inclusiv populatia din est. Cei care au fost mai gretosi au fugit prin paduri, cei care erau finuti si au vrut sa ii primeasca cu piine si sare au ramas si fara piine, si fara sare si fara cap. (In vest densitatea populatiei a crescut si, ca atare, presiunea pe orase si populatia mai greu de stapinit au dus la eliminarea feudalismului – in estul depopulat nobilimea a reusit sa mentina feudalismul pina tirziu, ca sa poata utiliza eficient resursele umane la cultivarea pamintului – altfel spus vestul producea mai multi oameni decit avea nevoie pamintul pentru cultivare, situatia fiind inversata in est).

Romanii, mai putin gretosi in ceea ce priveste inmultirea, au reusit sa repopuleze zonele devastate cu un succes nebun, reprosat ulterior (mult prea tirziu) de nationalitatile conlocuitoare. Citatul clasic “multi da’ prosti “ totusi nu e din aceasta epoca.

Ungaria si Polonia fiind si ele grav lovite iar Imperiul Bizantin se clatina cu succes pe la curtile europene, cerind ajutor antiotoman spatiul de la est si sud de Carpati a ramas cu un vid de putere. Nu, nu a venit o lovilutie ci doar citiva baroni locali, cu initiativa si o vaga idee au pornit la edificarea unor formatiuni statale. Nu stiau de reforma dar stiau de sabie. Si cu ea au croit din sate mici o chestie mai mare, nominal sub suzeranitatea Ungariei. Doar nominal, ca cele cai de comunicatie nu includeau fax, mobil sau internet ci doar olacari. Si cum romanilor li se facea greata de mers mult sau de scri au renuntat la suzeranitate si au inceput sa joace o chestie ce va deveni definitorie pentru politica romaneasca – jocul la multe capete. Cind erau ungurii aproape se striga dupa poloni. Cind veneau polonezii se urla dupa turci. Dupa ce veneau turcii se urla mai putin, ca astia erau obisnuiti cu urletele si nu li se facea greata.

Dar cum plecau pe la casele lor (ca mai plecau si ei) cum se striga in soapta dupa orice alta tara… Ca mereu exista o greata existentiala fata de puterea curenta (nu ca cea putere curenta ar fi dorit binele cetatenilor – nici macar nu erau alegeri libere iar spaga era la vedere!).

Dar reusind sa injghebe doua statulete minore pe harta brusc cele doua dinastii au avut o greata reciproca una fata de alta, greata transmisa si claselor conducatoare. Mostenire latina.. Se macelareau intre ei atit de tare ca uneori trebuiau sa vina turcii si sa faca pace. Probabil de asta  greata celor din jur a fost atit de mare incit nu au incercat sa ocupe definitiv ci doar bucatele din statuletele astea.

Intre timp autohtonii au mai incercat sa isi arate greata fata de anumite domnii dar treburile astea se sfirseau cu lanturi de decapitari, orbiri si inchideri in manastiri astfel ca au renuntat, de greata.

Cei mici si multi nu au avut in schimb greata sa cultive pamintul. In ceea ce priveste propria lor cultivare din acele zile a pornit o greata profunda fata de orice cultura ce nu se face la nivelul solului (unele modele culturale supravietuiesc si astazi – a se vedea eseul nescris “de la meterhanea la manea” si varianta “de la sarai gli la sarailie”).

Pe de alta parte au existat citiva domnitori ce au avut gena sau singe in veioza dupa caracterizari contemporane si au rezolvat problema greturilor cu batalii nenumarate, uneori cistigate, alteori pierdute dar pe principiul : nu conteaza cine cistiga, important e sa participi. Pentru unii participarea a fost definitiva si irevocabila, capetele lor odihnindu-se la o distanta buna de corpuri dar pentru altii situatia post conflictuala a fost mai buna. E drept ca erau constienti ca nu pot sustine o lupta inegala cu tarile vecine (la o populatie totala pentru ambele tari de 1,5 milioane orice armata ce depasea 50 mii de trupeti insemna ca lipsesc brate importante pentru agricultura, mai ales in cazul unei infringeri masive ). Asa ca au dat greata la o parte si au incheiat nenumarate tratate, in special cu turcii. Turcii nu au avut nici o greata sa le respecte dar mereu li s-a facut greata de nerespectarea lor de catre romani.

Cu greu, cu multe lupte intestine ajungem la un moment in care ai zice ca greata a trecut. 1600. Ei as. Greturile abia incep!

Ei, si ajungem la momentul istoric 1595-1600.

Unor romani, la moment, le era tare greata. Pentru ca ostile de atunci aveau nevoie de multi bani (armele de foc costau extrem de mult) iar reforma industriei autohtone trena, fiind privatizata pe ciubuc greu la Sublima Poarta Mihai a legat de glie definitiv taranii. A consfintit astfel un mod de productie pe care o epoca intreaga, denumita ulterior Fanariota, a incercat sa o aduca la zi. Fara succes.

Pohtind la tari surori Mihai a reusit sa se certe cu toata lumea, a aruncat la gunoi conceptul de unitate pe vreo 200 de ani si a pus bazele unei divizari profunde intre tarile romanesti. Pentru ca vecinii au invatat repede lectia si au pus labuta pe tarile romane. Moldova era condominium polono –turc (asta pina cind polonezii au decazut mai repede ca turcii) iar Muntenia fief otoman. Transilvania a avut o mica perioada in care era autoguvernata dar greata profunda intre stari, intre nobili si expansiunea rapida a austriecilor in dauna turcilor a pus capat repede visului de independenta. Ulterior istoria oficiala a ignorat perioada asta timp de vreo 50 de ani (de exemplu batalia de la Blenheim a pus capat ambitiilor imperiale ale Frantei regelui Soare – Blenheim a devenit posibila datorita faptului ca un Rackoczi ce trebuia sa ridice Transilvania si apoi Ungaria impotriva Vienei, tintuind astfel armatele imperiale a fost ingretosat de politica locala. Lipsit de ajutor a fost prins iar armata printului Eugen de Savoya a asigurat ducelui de Marlborough, stramosul lui Winston Churchill, o victorie stralucita si falimentul francez). Austriecii nu au uitat lectia si, fara greata, au ocupat apoi tot ce inseamna Transilvania, ba au luat si din Bucovina sau Oltenia. Acu, tinind cont de gradul de dezvoltare (deh, iar au ajuns neam de nemti peste noi) poate era mai bine sa ne ocupe cu totul dar turcii au zis ca nu.

Oricum turcilor le-a fost atit de greata de subdezvoltarea locala (desi mai populate ca pe vremea lui Baiazid totusi ostile romane erau mai mici si conducatorii mai putin intelepti – se dadeau cu austrieci sau cu nou venitii rusi imediat ce acestia apareau la hotare) incit au zis stop candidaturilor autohtone la tronuri si au organizat alegeri doar la Stambul. Daca tot se faceau cu spaga macar sa vina direct la sursa. In ciuda unor voci ulterioare care au negat caracterul benefic al domniilor fanariote situatia greturilor era cu totul alta.

In secolul precedent pretul domniilor a fost ridicat de candidatii autohtoni fara mila dar si fara  a se gindi la bugetul consolidat al statului, fara a lua in calcul soldul negativ import-export si grava inapoiere a industrie – care, dupa cum va spune un scriitor  – “era sublima”.

In consecinta armata a decazut la rangul de garda de corp pentru domnitor, de obicei sultanul trimitea un corp de cavalerie usoara si infanterie usoara sa mentina ordinea publica. Saracirea tarilor e data de numarul mare de familii ce plecau sub administratia mai putin severa a transilvanenilor.

In fata acestei crize seculare fanariotii si-au suflecat minecile de la islic, si-au dat comanacul pe ceafa si au purces, fara greata, la reforme. Ti-ai gasit.

Populatia trebuia sa plateasca nota la Stambul pentru cheltuielile de urcare in scaun. Boierii, precum baronii locali de mai tirziu, aveau insa o greata profunda in a plati ceva catre bugetul statului si au implementat scutiri de taxe si TVA. Mai mult au subminat puterea de stat uneltind cu zor si spor pentru fiecare fanariot nou aparut. Licitatiile fiind cu strigare si nu in plic, ca la nunta, sumele au devenit fabuloase. Tara nu a inteles nevoia profunda de reforma si multi fanarioti au murit dorind sincer sa faca ceva pentru imbogatirea tarii (implicit si a lor). Si cum singele crestin musulman nu se face au mai dat la pace cu rusii sau austriecii in dauna turcilor de nu mai stiau sultanii in cine sa mai aiba incredere.

In fine exportul de resurse financiare catre Stambul a ajuns atit de puternic incit tarile au intrat in faliment. Cum FMI inca nu era inventat iar UE nici macar in capul lui Napoleon nu era conturata turcii au fost nevoiti sa reduca ei tributurile. Desi autohtonii inca supralicitau fara greata creionind modelul despaduririlor de mai tirziu.

Secolul 19 constituie secolul in care multi romani ingretosati au gasit leacuri sau cel putin au inceput sa caute leacuri. De data aceasta nu babeste ci metodic, chiar daca nu stiintific.

Daca debutul secolului vede cum Revolutia Franceza si Napoleon fac furori prin Europa pe meleagurile noastre lumea e incremenita in secolul anterior. Aparent.

Dupa ce turcii au scazut cerintele fata de tarile romane au inceput si altii sa aiba resurse financiare, nu numai marea boierime. Mai mult lumina vine de la Paris si devine o moda sa trimiti la Paris odraslele, sa invete. Deh, franceza devine de bonton, ofiterii francezi inflacareaza cuconitele autohtone si inspira boiernasii care aspira la cariere imperiale. Dar meteorica ascensiune napoleoniana se sfirseste cu luarea Basarabiei (inca o mostenire a modei secolului anterior) si cu o stapinire ruseasca dura. Abia acum vad romanii ca greata fata de turci e ca o greata usoara de primavara fata de greata generata de rusi. Una din cartile treimii comunismului (cunoscut ca intemeietor al marxismului) descrie modul in care rusii au trecut prin tarile romane. Desigur, atunci erau virful reactiunii imperiale si nu datatori de lumina.

Potolita dupa Congresul de la Viena Europa digera incet lectiile revolutiei industriale. Noi avem o greata profunda fata de aceste lectii si preluam doar virful aisbergului – aia cu “liberte, egalite, fraternite”. Deh, ai nostri faceau facultati umaniste, de Ecole Polytechnique nu auzise nimeni prin tara. Greata asta fata de industrie ne-a adus revolutia de la 1848 dar ne-a lasat fara mari industriasi, inventatori si altii care produceau plusvaloare, dupa cum spunea mai susnumitul Marx.

Rascoala lui Tudor e doar un episod al Eteriei si al independentei Greciei, instaurarea unor reforme solide vine doar pentru ca unii generali rusi doreau sa fie mai buni ca turcii. Drept pentru care au nascocit Regulamentul Organic. Primit cu greata de boierimea cu caftane si islice, aplaudat de cei ce veneau de prin Franta Regulamentul a pus bazele Romaniei moderne.De aceea exista un bulevard Kiseleff in Bucuresti. A pus si bazele Unirii din 1859 pentru ca avea institutii comune sau unice pentru ambele tari.

De aici dezvoltarea incepe. Greata fata de comert si industrie incepe sa dispara. Atit doar ca daca pleci de la zero cresterea e foarte grea. Dar o generatie mai tirziu pasoptistii reusesc sa gaseasca sprijinul de care aveau nevoie pentru a duce Romania acolo unde ar fi trebuit sa ii fie locul.

Slabit de inapoierea economica “bolnavul Europei” Imperiul Otoman are doar o suzeranitate formala. Primejdiile vin de data aceasta de la Moscova, care vedea in Principate doar o sosea catre Istanbul. Franta nu vede cu ochi buni dorinta rusa si, fara sa aiba neaparat o simpatite pentru romani, cit o antipatie pentru rusi ne sprijina din toate puterile. Austriecii nu sint incintati. Imperiul lor se clatina si, dupa infringerea din fata Prusiei la 1866, au nevoie sa fie bine proptiti pentru a rezista. Ca atare transfera puterea in Transilvania partii ungare si se spala pe miini. Rusii ar dori sa ocupe si restul Moldovei dar razboiul din Crimeea a pus definitiv stavila tendintelor expansioniste. Ridicarea Imperiului german blocheaza definitiv ambitiile rusesti. Congresul de la Berlin arata ca in noul echilibru european Romania are un loc rezervat dar numai daca reuseste sa isi atinga scopurile pe rind, in liniste si fara sa faca bilci.

Din pacate problemele interne sufera de aceeasi greata metafizica. De abia ajunge cineva la putere ca are un efect vomitiv puternic asupra tuturor celorlalti. Domnitorii regulamentari au efecte ciudate asupra boierimii (care pe nevazute se transforma in mosieri si partid conservator), divanurile ad-hoc in care toata lumea se certa cu toata lumea, caimacamii care doreau sa fie ei cei alesi, si asa mai departe . E de mirare ca in aceste conditii exista totusi o intelegere intre pasoptisti si se realizeaza unirea (se profita de o chichita juridica – nicidecum de o ridicare onorabila a maselor). Iarasi e de mirare ca se poate decide debarcarea lui Cuza si nimeni nu protesteaza (greata fata de politica personalizanta a acestuia devenind mai mare decit necesitatea unitatii nationale) si apoi alegerea unei dinastii straine.

In ceea ce il priveste pe Carol I greata nationala fata de el nu a fost niciodata majora. Politicienii in schimb l-au detestat. Pentru ca aducea rigurozitatea nemteasca intr-o zona a compromisurilor de orice tip. Pentru o lunga perioada romanii au invatat ca se poate si fara greata fata de conducatori. Daca personalitatea lui Carol nu a ramas in memoria colectiva in schimb ideea de constiinciozitate, constiinta si respectarea cuvintului dat ramin definitiv atribuite germanilor.

Secolul XX e prea gretos ca sa il mai descriu.

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s