Euripa 2.0. Acum


Ca amintire de la Euripa 1.0… 🙂

Capitolul I

“Cu opincuta prin Europa”

Dupa multe hopuri si alte lucruri mai mult sau mai putin importante, am acceptat (cu telefonul in virful prajinii, ca sa am semnal, deh, medic in rural..) sa reprezint SNMF la EURIPA. Adica sa ma deplasez in perioada 14-17 mai la Palma de Mallorca, unde are loc intilnirea. Dar sa ma pregatesc si cu lucrare/prezentare, ca musai sa aratam ca nasc si in Romania oameni. Ok, nasc, inclusiv prin santuri, ca de aia sintem ruralisti, stim asta. Dar nu se nasc cu mausul intre dinti si powerpointu’ 2007.. nu spun unde.

De abia am acceptat ca au si inceput schimburile de discutii pe mail. Jose Lopez Abuin, el jefe cu organizarea, incepe sa dea mailuri, unul dupa altul, cu ce mai trebuie, cu confirmari si infirmari. Toate astea incepind cu decembrie… Personal am stat si am numarat pe degete – din decembrie pina in mai sint totusi citeva luni bune… Odata ce ai batut in cuie data de prezenta… Restul e .. organizare. Dar sa nu anticipam prea tare.

Trec zilele si saptaminile in goana, peste noi bate viforul Coca 2010. Cui ii mai arde de Mallorca cind acasa te pocnesc aceiasi oameni care au zimbit frumos si au promis cooperare si colaborare in ianuarie si apoi au uitat, precum uita pacientul sa plateasca taxa pentru adeverinta medicala… In fine, vin mailuri de la dr. Jose, de la firma de aranjamente de drum si se termina si deadlineul pentru depunerea lucrarii. Acum nu ca vroiam un premiu, ca nici nu se ofereau, dar noblesse oblige, ca cetateni europeni sintem.

Suitul in avion presupune (cei ce stiu sint rugati sa treaca mai departe) sa treci prin citeva etape obligatorii. Impartite cu conationali, de toate culorile. Deja poti sa identifici cele doua Romanii. Cea cuplata profund la Europa, care se comporta la fel de normal ca orice englez, neamt sau italian. Linistiti, calmi si eficienti. Si cealalta Romanie, care stie dar nu vrea. Vrea sa fie zgomotoasa, murdara si nesimtita. Nu, nu nesimtita ci consumatoare de chestii orientale – intirziere, zgomot si presupunerea ca daca iti pui Adi Minune la soneria telefonului (musai pe nivel maxim) produci placeri profunde tuturor.

Avionul decoleaza, cu oarece zdruncinaturi (nu din vina avionului, am “prins” acelasi echipaj si la intors – pe Valencia a fost perfect – dar pista de la Otopeni era “cirpita” cu smoala – nivel european!) si sint dezamagit. Innorat si nu ma pot uita pe fereastra. Nu-i nimic, 3 ore de gindit la ce si cum voi spune la Mallorca. Transbordare rapida la Valencia. Dar nu atit de rapida incit sa nu observ ca oamenii sint muult mai degajati, te saluta cu un zimbet fericit chiar daca nu te cunosc si le-a murit bunica ieri. Nu ca nu si-ar plinge bunica dar TU, care nu ai cunoscut-o, nu ai de ce sa fii trist.

Aterizam in Palma. Bucuros ca Osama a mai ratat niste atentate si nu s-a atins de avioanele cu care am circulat ma indrept spre recuperarea bagajelor. Surprisa! No maleta! Ca tot romanul aplic una bucata injuratura autohtona si apoi ma duc sa reclaim bagajul. Air Berlin? Mai degraba Air Pufestii de Vale…  Noroc ca laptoapa era ferm infipta pe umar. Macar aveam prezentarea la mine!

Scriu tot ce trebuie si apoi, cu un taxi, spre hotel. Tariful? Frumos afisat, in vreo 4 limbi, pe fiecare fereastra. E drept ca e sub controlul Consiliului Local (Cine a mers cu Taxiul la Otopeni ar trebui sa ceara nota de plata CL Bucuresti). La hotel, nici bine nu apuc sa intru ca Hola! Si un zimbet fericit. Ma cazez si intreb de internet. Da, dar contra cost. He, imi zic, obisnuit cu wirelessul din Romania. Il gasesti destul de des si moka. Fie ca utilizatorul casnic habar nu are sa isi securizeze conexiunea, fie e oferit de diverse locatii. As, la Tryp Bellevere, costa. 6 euro – 12 ore de navigare. Asta e. Megabitii costa. Dar nici nu gasesti prea multe hot-spoturi sau free wifi. Este ca sintem inaintea lor? Este. Dati biti poporului.

De la 14 la 17 imi mai perii prezentarea, ca pe mine nu pot, neavind decit hainele de pe mine. E drept ca m-as fi simtit mai dezbracat daca nu aveam laptopul.

Capitolul II

“Si abia incepu forumul..”

Hola!Good day!hello! Bienvenido!.

Dr. Abuin incepe prin a prezenta pe cei ce vor lua cuvintul in deschidere. Limba oficiala – evident engleza. Accente? De toate soiurile si culorile – armean, georgian, lituanian, canadian, australian, francez, ungar. O, si evident roman. O delegatie impunatoare – 4 persoane. Subsemnatul, Zsuzanna cu sotul si profesorul Bocsan.

Roger Strasser, de la WONCA, avea un discurs excelent. Iar Colegiul Spaniol, desi doar 7% din spanioli sint in “mediul rural”, au un reprezentant special in conducerea nationala!

Dar nici bine nu au inceput ca s-au si terminat. Oamenii  vor sa lucreze, nu sa tina discursuri. Ne luam mapele, in care e inclus programul si luam un prim cofee break. Ezit – sa folosesc spaniola de telenovela? Nope, engleza cu accent dar suta la suta corecta. Con leche, por favor!ma ia totusi gura pe dinainte. Zimbetul primit de la chelnerita imi arata ca nu am gresit. Dar toti ceilalti discuta intre ei. Si nu intrebari despre cei 3 copii de acasa sau vacanta de vara ci lucruri serioasa si planuri comune. Eu m-am lipit de un coleg ungur si unul neamt care puneau la cale un mic congres de medicina rurala pentru Europa de Sud si Est la.. Pristina. Cu site si plata online, cu deadline-uri si rezervari, etc.

Insa timpul trece, programul merge si sintem anuntati ca orarul trebuie respectat.

Structura programului e simpla – pe sali, colorate. Aveti in atasament scanat programul si posterul. Ma uit si eu la culoarea proprie si ma indrept spre sala rezervata. Scot frumusel stickul, il infig in laptopul de prezentare, transfer si ma asez frumusel in fata. Vin moderatorii, fac “prezenta” celor cu lucrari si incepe. De aceasta data sint atent.

Karsten Kehlet prezinta o chestie interesanta – o insula cu patru comunitati, din care una maare, de vreo 10 mii de oameni (eh, una din comunele “promovate” la gradul de oras de pe la noi) si vreo trei de 1000 de oameni firul. Ce o fi asa de deosebit? Bagi trei doctori la centru, deschid fiecare un punct de lucru (pe hirtie) si gata. Ai rezolvat problema. In Romania. Nu. Ca fiecare primar vrea sa aiba medicul propriu. Aha, deci si norvegienii sint oameni! Da, dar din cauza asta, in 2 ani au avut vreo 72 de doctori in trecere pe acolo. De ce? Insula, izolare (dupa criteriile lor – adica 20-30 minute de mers cu masina, pe drum asfaltat – asfaltat ca la ei, nu ca la noi), regim de pescari (populatie imbatrinita, cei care pescuiesc pleaca dimineata si vin seara iar weekendul e … heavy drink!). Si aici apare diferenta. Ca cei trei primari de localitati mici se urca in masina si bat la usa primarului de localitate mare: “domnu’ colegu’, hai sa ne organizam, ca noi murim pe capete (si mai erau si niscaiva calcule, cu cit plateau un medic pe an – intre 100 si 350 de euro pe cap de locuitor pe an. Sa ne intelegem – 350 plateau aia din localitatile minuscule)”. Si ce le-a trecut prin mintea aia de vikingi? Nu, nu sa mai dea un raid prin manastirile engleze sa mai scoata un pfennig in plus. Au creat un centru in localitatea majora, in care cel putin o zi pe saptamina erau toti medicii prezenti. Pentru a se intilni intre ei, pentru a socializa, pentru a se sprijini unul pe celalalt. Au calculat ca au nevoie de 4 medici si doi .. interni. Adica doi rezidenti in stagiul de MF, in traducere aproximativa. Au facut puncte de lucru in localitatile mici si, prin rotatie, se duceau acolo. Un “adult” si un “puiut”. Niciodata un singur medic. Au facut deplasarile in asa fel incit sa aiba un numar de zile in localitatea mare si un numar de zile in cele mici. Toti la fel. Niciodata sa nu ramina un doctor singur. Si tot asa. Abia au implementat sistemul (citeva luni) dar deja au 2 doctori adulti stabili. Si incep sa vada viitorul mai bine. In plus comunitatile mici platesc acum sume decente dar deconteaza transportul si, daca am retinut bine, au grija de “punctele de lucru”. Abia astept sa il vad pe primarul Costica CeafaGroasa ca da  proiect Consiliului Local din Patirlagele sa faca bine si sa pregateasca totul ca “amus vin domnii doftori”. Asta ca prezentare keynote.

Bun, ce am invatat noi de aici? Am invatat ca omul sfinteste locul, ca medicul trebuie stimulat sa ramina si ca financiarul nu e de ajuns. Mai trebuie bunavointa si organizare.

Discutiile s-au impartit intre felicitari, pe care norvegianul le refuza, spunind ca ideea apartine primarilor, ca si construirea centrului pentru medici (ehei, parca era spitalul municipal, asa era de mare si frumos) ei nu au facut decit sa contribuie la organizarea turelor, distribuirea pe localitati samd. Dar e bucuros ca autoritatile locale au renuntat la “independenta” in favoarea unui mod realist si pragmatic de a aduce medici.

Anica Basic prezinta modul in care, pe citeva insule din Croatia, reusesc sa aduca o calitate superioara actului medical. Vorbeste de ecograf, microanaliser…

De telemedicina. Hopaaa. De discutii intre medicul de alta specialitate si medicul de familie cu pacientul in fata. In fata camerei de luat vederi. Pacat de accent, ca nu se intelege prea bine. Dar am prins esenta. Decit sa duci omul sa ia masina, barca si apoi trenul ca sa ajunga la un coleg de alta specialitate, folosesti netul si un Skype (ei, nu chiar Skype, aveau conexiuni dedicate – darr Skype e mult mai ieftin, ca e gratis!) si vezi daca e chiar necesara plimbarea pacientului. Care aude doi medici ce se sfatuiesc, colaboreaza samd. Creste satisfactia tuturor.

Din sala incep intrebarile dar moderatorii incearca sa anunte ca “orarul”, mai avem inca 3 lucrari.

Adi Leiba prezinta ceva cu totul nou. Rolul comunitatilor rurale – de fapt al GP-ului de acolo – (ce e un GP si daca e MF e alta discutie) in ceea ce priveste dezastrele naturale si artificiale. Tinind cont ca provine din armata israeliana e clar la ce fel de “dezastre” se refera – la cele comise in numele lui Allah. Si prezinta accidente, cu timpi de interventie, etc. Si care ar fi rolul unui GP, care e cel mai aproape de aria dezastrului. In zonele izolate. Ca el poate ajunge primul, poate da primul ajutor si apoi coordona echipele de interventie – de la echivalentul SMURD_ului pina la ambulantele armatei. Si a infiintat si o asociatie pe care a denumit-o medicina de frontiera – in sensul de granita. Care ia cite un pic din toate (chirurgie, urgente, dezastre, samd) si GP-ul e in centru. Raed, eat your heart !. Na, pune un arab sa faca ceva ca vine un evreu si te invata pe dos. Remarca ofensatoare si rasista. Ma autoamendez dar nu ma impiedica sa remarc ca in toate tarile GP – poate sa faca orice, numai noi, ca fraierii (aveam alt termen in minte da’ cartonasul galben e inca proaspat!) ne limitam singuri! Shalom!

Urmatoarea prezentare, despre etica, am cam sarit-o, urmam eu si ma gindeam la ce sa spun si cum sa spun, ca sa ii fac sa inteleaga. Aveam 5 minute si 11 diapozitive. Hmm, si totusi lucrarea lui Jose, despre etica suna interesant. Facem ceea ce trebuie in rural? Implinim nevoile pacientilor? Ne implinim nevoile noastre?

Capitolul III

“Si a fost sa fie prezentare”

Gunta ma prezinta, ma ridic, ma duc la laptop si incep (pentru doritori, prezentarea in atasament, a nu se uita e o prezentare si nu o lucrare!).

Nu m-am cronometrat, avantajul de a fi ultimul.

Primele imagini – cea a inaugurarii unui dispensar in anii 50, cu o comunitate locala extrem de normala dar si cu “militianul” de tip sovietic. Adica noi aveam inca in anii 50 ceea ce ei au si acum. A doua e degradarea dupa 50 de ani de comunism si 20 de ani de “reforma” a aceleiasi comunitati – secventa din Borat – filmata in Romania. Le pica putin maxilarul dar inteleg unde bat foarte repede. Oameni destepti!

Nu ii las sa vada involutia (pentru cei din Europa de Est, oricum era cunoscuta) ca le arunc in fata paradoxurile ruralului autohton – nu au apa curenta (adica put de iti vine sa iti astupi nasul cu pensa Kocher) dar “parlare la telefono mobilo si, ciao, etc” in fata ta, cu un mobil de 500 de euro si o cartela de 4 euro. Se plimba unii cu SUV_ul si taxiul iar altii cu caruta si drumurile noastre poate… se vor asfalta vreodata… Si altele de acest gen. Nu intimplator le-am pus pe cele din diapozitiv. Pentru ca telefonul mobil, SUV-ul

Apoi un diapozitiv cu o prima sumarizare, facuta si prin programul departamentului de rural, cu ceea ce am inteles in douazeci de ani. Cred ca va place sloganul: politicieni, lasati profesionistii sa isi faca treaba. Asta pentru ca nu am putut scrie ca, la fel ca si cu indienii lui Custer, “un politician bun e un politician mort!”.

Si de aci am luat-o scurt, de nu a miscat nici unul.

Daca nimeni nu face nimic, facem noi pentru noi.

“Si dai, si lupta!” . Vezi diapozitivul 5

Apoi am prezentat, pe scurt, aceasta lista de discutii. Cu plusurile si minusurile ei. Cu dependenta multora de ea. Ca ne aduna si la bine si la rau.

Ca aici sintem prieteni, chiar daca ne mai ciltiim, ca aici ne nastem copii, ca aici ni-i crestem, ca aici aflam ce a mai facut fiecare si ca aici ii plingem pe cei disparuti. Ca daca unul din noi are o problema ii raspund zece colegi. Cind au vazut acolo ca sintem 3000 au inlemnit. Dar cind au aflat ca sintem peste 25% din toti au explodat (probabil credeau ca avem vreo suta de mii de mefisti – glumesc). Li s-a parut fantastic ca peste 25% la suta din mefisti sint uniti.

Si cind credeau ca asta e totul…

Pac, diapozitivul cu asociatiile locale (nu am prezentat asociatii si patronate – imi era greu sa ii fac sa inteleaga in 5 minute diferentele si necesitatile diferite – cel putin asa am calculat initial). Deja erau groggy. Au inghitit treaba cu asociatiile locale pe nemestecate – sedinte lunare, scrisori, sms-uri, liste locale… WOOOW. Neam de neamul lor nu a adunat vreodata doctorii asa. Nu mai conta ca nu toate judetele procedeaza la fel. Lucrurile bune se copiaza repede. Parerea lor.

Logic pentru noi, nivelul national le-a parut lor ca sublim. Cu voluntariatul sint obisnuiti. Dar ca noi sa nu platim pe nimeni care sa ne faca treaba, nici macar o firma de lobby li s-a parut foarte interesant. Insa ceea ce i-a turtit definitiv a fost ca doi ani la rind am negociat cu ministrul sanatatii. Ca am primit reduceri de 40% si ca ne-am opus categoric. Ca am reusit sa convingem o mare majoritate a colegilor sa puna parafa jos. Ca miercuri, 30 mai, la ora 16 am primit primele informatii si ca joi, 1 aprilie, pe la ora 12-13, deja stia o tara intreaga. Avantajul listei.

Ca urmare, diapozitivul urmator, cel cu departamentul de medicina rurala a parut mai putin impresionant, dar au fost extrem de atenti si au inregistrat tot!

Nici bine nu am apucat sa trag concluziile ca a inceput avalansa de intrebari. Primele zece minute despre sistemul de sanatate din Romania. La multe se asteptau dar la cifre de 5-6 mii de inscrisi nu se asteptau. Si spre deosebire de ipocrizia ministeriala i-au compatimit sincer pe “fericitii posesori”. Au intrebat imediat cum se descurca si daca mai au timp pentru ei insisi.

Apoi despre mobilizare, despre organizare. Despre pozitia autoritatilor. Locale si nationale. Au vrut sa stie tot. Cind le-am explicat ca lista ne da cam 200 de mesaje in fiecare zi, in ultima perioada, au ramas interzisi. Si cind le-am spus ca recordurile au fost in perioada discutiilor cu ministerul, de 8 mii pe luna nu au mai reusit sa comenteze mare lucru. Dar au inteles foarte bine cind le-am spus ca unii colegi au dezvoltat addiction si isi incep ziua cu canoiul de cafea si cu mousul pe mesaje.

Una peste alta cred ca am reusit sa le transmit mesajul ca, atunci cind pleci de la tarcul bartosian (da, le-am povestit si despre asta si am citit in  ochi  lor parerea despre un asemenea guvern) si ajungi sa fortezi ministerul sa te cheme la discutii e un drum lung. Cu statia obligatorie Nicolaescu, PNESS, comisia MF si laptoapele. S-au mirat cind au aflat ca noi consideram ca sintem abia la inceput si ca mai avem muuult de munca. Ca vrem sa lucram integral pe calculator, reteta electronica, card de asigurat… Ei le au abia ca proiect de viitor.

Long story, short toata chestia a durat cam 30 de minute. A fost intrerupta doar pentru ca moderatorii doreau sa traga concluziile sedintei, totusi.

Din cauza mea au pierdut cu totii prezentarea de postere dar nu am auzit pe nimeni sa se plinga de asta. Concluziile au fost trase, workshopul fini dar eu incepeam sa fiu tras in toate partile. Pe de o parte felicitari, pe de alta parte riuri de intrebari (ei, m-am ales si eu cu o bere data de norvegieni, pentru combatarea uscaciunii linguale).  Cei din Estul salbatec spuneau ca si-au recunoscut 101% propriul guvern, cei din vest doreau amanunte despre struggle, movement, cooperation iar cei mai orientati au pus doua intrebari cheie: daca mergem la nivel politic national si daca reusim sa influentam politica de sanatate. Si s-au intristat cind au aflat ca daca te bagi in politica te maninca porcii si ca politica de sanatate e sublima dar lipseste cu desavirsire si e inlocuita de politica de sanatate a conturilor private pe seama celor publice.

Cea mai interesanta intrebare, din punctul meu de vedere, a venit de la Roger Strasser – daca as avea “three wishes” care ar fi pe termen scurt, mediu si lung. Pe termen scurt am raspuns ca ar fi negocierea corecta cu autoritatile, pe termen mediu imbunatatirea specialitatii iar pe termen lung am spus ca doresc sa imi fac munca de doctor si sa nu am treaba cu nimic altceva. Nu m-am asteptat dar aplauzele au fost instantanee. Cred ca in legatura cu dorinta pe termen lung. Voi ce credeti?

Va urma…

Capitolul IV

“Si va voi hrani pe toti cei flaminzi…”

Cum nimeni nu doreste sa vorbeasca pe burtica goala, aveam in program o cina cu “savoare locala”. Inca stresat de pierderea bagajului, cu limba facuta noduri, incercind sa vorbesc engleza cu unii si spaniola cu personalul de hotel (ehei, nici nu stiti ce bine prind telenovelele omniprezente – Escrava Isaura pentru portugheza si Los ricos tambien lloran pentru spaniola…).

Bineinteles ca socializarea a continuat (m-a distrat Oleg, un rus naturalizat in Norvegia de la 12 ani, care a inceput sa discute istorie cu mine…, incepind cu Dracula si terminind cu Rusia kieveana). De exemplu am aflat ca Adi Leiba, cel cu medicina de frontiera, a fost si el nascut in Romania si ca a emigrat in anii 60. Ca tot grupul provenit din fosta URSS recurgea instantaneu la rusa, in locul englezei, pentru a discuta intre ei, era de o normalitate clara pentru mine dar debusolanta pentru vestici.

Doua amanunte referitoare la masa:

  1. Ce preparam noi nu are egal! Cititi retetele lui Coby (mii de scuze, la muuuulti ani, trebuia ieri sa dau continuarea dar nu am reusit) si veti vedea ca pestoii nostri (cina a avut specific maritim) desi “banali” cu un pic de pricepere bat de departe chestii exotice..
  2. El jefe Abuin s-a scuzat ca masa nu a fost foarte completa, lipsind fondurile necesare si nedorind sa “umfle” taxa de participare dar nici nu a dorit ca cineva sa rateze aceasta masa. Aviz amatorilor si organizatorilor.

Nu a fost program artistic. O “lipsa” remediata de doi norvegieni care au povestit si aratat ceva din Botswana: unul din ei a povestit cum au lucrat acolo (voluntariat, ce credeati!) si cum i-au luat africanii la intrebari. “Dom’ doctor european si palid, de ce sinteti asa timizi? Cind intrati in satele botswaneze voi europenii intrati timizi, in virful picioarelor, cind ajungeti in centrul satului soptiti – we are the health people. Pai nu faceti nimic asa. De la zece kilometri de sat incepeti sa tipati cit mai tare – we are the health people! We come here to make you healthy! Come and get it!. Cintati pe cit posibil. Bateti si o toba. Iar cind intrati in sat incepeti sa si dansati!” si au inceput sa si danseze cei 2 norvegieni o mixtura de calusari si hora. Inclusiv cu tipuriturile de rigoare. Acum intre noi fie vorba, inclin sa cred ca primarii, consiliile locale si guvernul roman au mai putina minte decit un sat botswanez. Deci trebuie sa tinem capul sus, sa urlam cit mai tare cine si ce sintem, fara nici un pic de rusine. Cu cit mai tare tinem capul drept si coloana recta, cu atit mai mult vor pleca ei capul in fata noastra!

Apoi o serie intreaga de speechuri, care mai de care fie de multumire, care de ofuri, care de recunoastere a evolutiilor medicinei de familie in rural. Sa nu mai zic de schimburile de experiente si de sisteme. Nu am tinut cont de schimbarea de fus orar si nu stiam de ce pe la 23 incepeam sa casc si sa pierd sirul discutiilor. Desi sentimentul de apartenenta europeana era atit de pregnant (sa stai la masa cu un spaniol, cu un evreu nascut in romania, cu un roman de nationalitate maghiara, cu un englez si cu o lituanianca si sa te intelegi perfect cu ei, sa vezi ca avem aceleasi probleme, aceleasi scopuri si acelasi mod de a privi lucrurile) incit as fi stat “fara numar”, ca sa ma refer la o vorba draga unor conationali.

Noroc de grupul englez care, mai obosit, a tras semnalul retragerii cu torte, scuzindu-se ca “ei nu au spanish stamina”, ceea ce era foarte adevarat – spaniolii (pardon catalanii – un fel de ardeleni, sevilienii fiind regatenii si probabil andaluzii – moldovenii)  si portughezii sau regrupat si au ramas pe baricade. Noi ne-am retras.

Dimineata am deschis larg fereastra sa inspir aer curat si l-am inchis repede la loc. Vederea nu era spre mare ci spre ciudad. Nu ca ar fi fost plina de noxe ci doar ca vedeam toate terasele si ferestrele blocurilor din preajma. Am incercat sa folosesc “chestiile” propuse de hotel pentru igiena proprie si personala si am renuntat. O fi fost de 4 stele dar … Fac si ei economii pe capete. Pe capetele turistilor.

Am coborit la micul dejun. O noua serie de Hola/Good morning/buenos dias/ Hallo/ Gutten morgen.  Din nou bunatati catalane si locale, din nou testare si repetarea juramintului ca oricare ar fi cuisine/coccina/kitchen toot bucataria noastra e a mai buna. Fara nici un fel de parti-pris, o vor spune si ei. Dar, sa nu anticipam.

Am plecat repede la salita destinata lucrarilor si … surpriza. Cam jumatate din participantii de ieri erau .. lipsa la apel. Hmmm, o fi ca la noi? Ptiu, feri gindul, oamenii au plecat sa vada si alte grupuri! Asta ca sa nu trag concluzii fara sa fi verificat. Desi era o dimineata superba, numai buna de plimbat

….

Dar titlul Policy making workshop era atit de apetisant. Post mortem am realizat de ce nu a fost apreciat. Pentru ca nu isi inchipuiau ca poti influenta puternic policy makingul, la nivel national si european. Si poti, mama, ce poti!

Din pacate keynote speakerul nu a fost prezent asa ca am urmarit derularea prezentarii, ca atare. Extrem de interesanta. Conceptul de medicina rurala in Wales – dupa ce ne sint prezentate citeva caracteristici locale (surprinzatoare, de altfel – de exemplu galezul de rind, daca nu e urmas al lui Asterix & Obelix, are programare la medic de tipul cetatean de rangul II. Iote unde sta discriminarea! Pentru ca majoritatea medicilor sint englezi. Iar galezii isi pun problema recrutarii de galezi autentici pentru medici. Va suna cunoscut?? Si va asigur ca toti galezii sint curati, spalati si extrem de anglicizati. Doar accentul…). Sau faptul ca majoritatea ariilor urbane se afla in sud si nord iar la mijloc e o arie vasta de rural neacoperita – amatori?

Insa abia acum vine partea absolut interesanta – recunoscind diferentele si nevoile ruralului galez autoritatile locale si regionale (aici a fost un foarte interesant si instructiv schimb de replici intre galezi si scotieni – care s-au informat reciproc despre problemele nationale si comparatia cu Anglia!!) au intrebat in stinga si in dreapta ce sa faca. Au primit ridicari consternate din umeri – NU STIM. Hmm. Daca ar fi intrebat orice romanas, acesta ar fi dat zeci de solutii. Atunci aceste autoritati au luat urmatoarele masuri: au constituit o comisie, prezidata de un mefist! de rural, cu vici de administratie locala si regionala si cu membri recrutati din comunitate. Incepind cu tata Mathew, care a luptat in primul si al doilea razbel mondial si terminind cu politistul de mall. Fiecare si-a adus aportul la activitate si a spus ceea ce doresc si asteapta de la medicina rurala. In acelasi timp, a fost creat un fond (destul de generos dupa aprecierea lor, dar nu am retinut vreo cifra) care sa fie folosit de onorabila comisie pentru implementarea acelor masuri considerate necesare ca urmare a activitatii comisiei. Cu alte cuvinte comisia centreaza, da cu capul si marcheaza. Si pentru ca nu a trecut decit un an si jumatate de la implementarea acestor masuri  au spus, modesti, ca asteapta rezultate, ca e prea devreme (pentru comparatiei aminti-va urletele politicienilor si ale tuturor neavenitilor in ceea ce priveste rezultatele PNESS-ului!!!). Ei, dati naibii galezii? Dati. Ei, asta inseamna policy making. Iei banu’ si dai solutii. Nu astepti ca ala de da banu’ – care e bun la strins dar nu are habar cum sa il cheltuie eficient – sa iti faca temele!

Ascultam siderat ce inseamna o administratie care vrea sa fie eficienta.

No, dupa ce au terminat  expunerea am fi vrut  sa mai intrebam, dar… time is precious… My preciousss!

Si vine o olandeza stabilita in nord estul extrem al Germaniei (al mai slab si sarac land, mostenire est – germana, un fel de Vaslui. Da’ plin cu nemti, ceea ce e deja alta aia). Si zice de AGnES. Nu ma intrebati traducerea. Dar va explic conceptul. Dat fiind ca la ei modalitatea de sifonare a FNUASS prin ingrijiri la domiciliu nu tine (nemti, astia trec totul in registru, inclusiv gazatii la Auschwitz)  atunci aveau o categorie de pacienti, in “etate” sau “Senior citizens” cum sint botezati prin State, care nu se pot deplasa. Si cineva trebuie sa treaca pe la ei, sa ia o tensiune, sa verifice daca si-au papat pastilutele, daca au piciorul diabetic in ordine samd. Medicul e considerat supracalificat pentru asta (eh, sa ii explic eu lu’ badea Goguta SumanMitos ca am nevoie de 6 ani de facultate, 3 de rezidentiat si probabil si un doctorat, ca sa ii verific talpa piciorului, musai la domiciliu, sa nu aiba ulceratii…). Asistenta ar putea, darrr – si ea e supracalificata, pe de o parte, iar pe de alta medicii nu vor sa le dea competente mai multe decit au acum (sa vina la noi, unde au parafa de medic, atitudine de medic si au impresia ca stiu cit cinci medici la un loc. Nu toate. Cele cu adevarat competente isi cunosc foarte bine pozitia si mi-e ciuda ca fac munca de registrator in loc sa isi faca treaba!). Surprize, surprize, cine se califica pentru acest rol? Nu veti ghici – asistentul personal al medicului de familie!!!

Adicatelea una bucata omulet care face treaba de registrator, de dus cu actele prin stinga si dreapta, de sustinut bratul tremurind al medicului de familie cind pune parafa pe ceva. Asa-i ca acum va apucati de invatat nemteste ? (are si rol de secretar/a, deci puteti sa vi-l alegeti si dupa criteriul sexului – numa’ nu ca in buletinul lui Austin Powers – “SEX: Yess, please! – ca nemtii nu prea au simtul umorului. Sau va ard cu o factura supranumerar pentru “servicii de natura sexuala”.

No, deci acest asistent personal, primeste de la medic ce are de facut la Frau Unterberger – intors precum clatita, verificat starea escarelor, administrat antiAlzheimeru’, cintarit si masurat tensiunea, spus doua vorbe de incurajare (a treia contra cost suplimentar) si trecut in fisa si apoi raportat medicului. Interesant e ca nu criteriul financiar a fost primordial ci gradul de satisfactie al partilor implicate – medic, PA si pacient. Medicul – ca nu da nas asistentelor dar treaba e facuta, PA-ul ca face treaba suplimentara, in domeniul medical (pentru unele chestii au facut totusi cursuri) iar pacientul ca plateste mai putin dar mai ales vine cineva cam ca el (nu inaltimea sa doctorul, o persoana importanta!) cu care poate schimba altfel o vorba.

Interesanta ideea nemtilor?

Francoise ne vorbeste despre cum incearca niste autoritati locale, in colaborare cu medicii, sa faca un centru pentru medici in  rural, astfel incit acestia sa aiba unde trage cind vin in zona. Cum doresc sa obtina reduceri de taxe si impozite. Ii lipseste abilitatea de a vorbi fluent in engleza (deh, franceza e a doua limba internationala – hmm, eu cred ca espagnola, dar trecem peste orgoliul cocosesc de Paris) si atunci e mai putin explicita. Mai ales ca moderatorii incep sa se impacienteze. My preciousss, remember?

Michael Bailey vorbeste despre cum el si citiva medici de suflet au implementat in ruralul levantin si oriental apropiat, in general, concepte privind alaptarea, tratamentul copiilor samd. De la atitudinea – cresc 10 copchii, citiva tot or trai, trecind prin cea “eu te-am facut, eu te omor” pina la cea normala. Interesante mi s-au parut doua concepte – policy making in familia patriarhilor orientali – aia cu ahrabu’ care e sefu’ tuturor din casa (desi asculta de ma-sa!). Si ca sa dea “putere” norei, cea care duce greul copiilor, au infiintat grupuri mixte de tatici si mame soacre (de aici trebuie sa va sune cunoscuta inlantuirea – tinara mamica vine la doftor – “da-i mai sin, pina la luna a cincea”. Entuziasta tinara mamica ajunge acasa. Soacra – cum sa ii dai asa ceva? Baga-i repede fasole in el, sa creasca copchilu’. Am crescut 12 (uita sa mentioneze ca vreo 7 nu au supravietuit) asa ca stiu ce spun. Tinara sotie se intoarce disperata spre tata: “toubibul a zis ca…”. Replica vine seaca: mama m-a crescut si uite ce bine am ajuns. Ascult-o, ca de nu iti dau o palma cu piciorul de nu te vezi…” ). Si atunci daca ajuti mamica prin cooptarea soacrelor si tatilor (care, luati in seama de toubib, deja au alt tonus) deja cind ajung astia acasa se reped la tinara mamica: “ fa, vezi ca doftorul a spus ca mine, da-i sin si nu care cumva sa te apuci sa il indopi cu fasole” – este ca e o diferenta?

Celalalt concept interesant a fost ca au facut caravane mobile, dotate cu tot ce trebuie unui cabinet mobil, si au facut ture prin sate. Cita vreme le-au condus ei, a fost ok. Insa a venit timpul dupa 5 ani sa le lasa in mina guvernelor locale. Temerea lor? Ca vor rugini exact in locul in care le-au parcat! Va suna cunoscut? Ambulantele pentru mefisti?

Ultima lucrare prezentata a fost un studiu facut de britanici in trei tari – Africa de Sud, Thailanda si Kenya, despre factorii care ar ajuta nursele sa se stabileasca in rural. Surprinzator, factorul financiar a venit pe locul 2 sau 3. Pe primele locuri s-au situat “abilitatea de a fi o persoana importanta in comunitatea locala, accesul preferential la dezvoltare profesionala si la promovare (nu salariala)”. Ei, suna interesant? Mai multe nu va spun pentru ca sper sa conving departamentul nostru de rural sa incercam un asemenea studiu pe doctorii nostri si atunci studiul de piata si marketing ar iesi eronat, ca veti sti raspunsurile! Dar toate lucrarile vor fi publicate asa ca cei interesati vor putea sa vada studiul.

Uau. Concluzii. Discutii.

Bottom line,  sint multe de facut dar problemele rurale sint unitare. Cu diferite grade prin Europa. No i sto? Vorba fostilor sovietici. Lucrind impreuna le putem rezolva.

Capitolul V

“Dintr-o fintina au izvorit….”

Pauza. De masa. Iar eu primesc o nota de la receptie. Vostra maleta es al aeropuerto! Yesss, muchas gracias, dar acu’ nu am timp. Masa de prinz. Din nou discutii, socializare, schimb de experienta. Constat un mare minus. Nu stiu nimic despre celelalte ateliere. Nu s-a facut o sinteza in plen. Si imi pare tare rau.

Nu e putin lucru ca un keynote speaker sa fie roman – profesorul Bocsan cu o discutie despre indicatorii de sanatate rurala, program facut cu fonduri europene. As fi vrut sa vad live, dar macar concluziile… No es tiempo…

Sau workshopul cu tema “Dezvoltarea unei forte de munca  potrivita cu scopul ei”. Nu 1500 de candidati la rezidentiat aruncati cu de-a sila in medicina de familie, pentru ca MS a facut un bullshit din rezidentiat…

Ma consolez cu faptul ca Zsuzanna a participat si mai ales ca va conduce prima sesiune plenara.

La masa se discuta despre particularitatile catalanilor, apoi un grec si un spaniol isi impartasesc experientele comune de lucru in aria mediteraneana. Un norvegian preia apoi tema discutie si o indreapta spre siesta. Cum arata in Grecia? Dar in Spania? Empiric pare corecta dar au facut studii, se poate documenta necesitatea ei? As fi aruncat si eu doua vorbe despre siesta permanenta a functionarilor autohtoni dar… la comer es finita, vamos a trabajar!.

Incep lucrarile in plen.

Prima prezentare e un program facut in Georgia pentru  depistarea cancerului la sin (orice asemanare cu politica noastra referitoare la HPV este strict normala). Ca ceea ce au facut cu sponsorizare e bine facut. In momentul in care au “predat” guvernului coordonarea s-a ales praful. Si e pacat, au muncit pe brinci, cu rezultate deosebite, recrutind si nemedici in promovarea programului. Adica, daca vrei poti. Numai sa nu te impiedice guvernul, gelos ca tu poti fi eficient, cind ineficienta e politica zilei.

Apoi profesorul Colosio – cu o legatura foarte interesanta intre medicina de familie in rural si medicina ocupationala. Din nou, medicul de familie poate si trebuie sa faca foarte multe… Parca noi nu am sti-o. Dar inca nu ne vine sa credem. Cind o vom crede, vom fi acolo unde trebuia sa fim de zece ani.

Profesorul Hannich reitereaza un lucru pe care noi il stim, dar nimeni altcineva nu il vede. Ca in rural, in particular, dar si in urban, medicul de familie este un furnizor esential de ingrijiri de sanatate, inclusiv pentru cea mentala (ah, daca am putea da noi diagnostice de acelea care se lasa cu camasa de forta – citi membri ai guvernului sau parlamentului ar mai fi liberi??).

Am trecut mai usor peste aceste lucrari, deoarece au fost mai degraba orientate spre subiecte specifice si nu am acum la indemina notitele. Dar toate lucrarile vor fi disponibile pe un link, pe care il voi furniza ulterior.

Coffee break. Pentru cine apuca. Deja eram in legatura cu “tara”. Mai citesc lista cu un ochi, mai completez notitele.

Cea de a doua sesiune plenara incepe cu viitorul.”Vasco da Gama”. Ce vor, ce pot dar mai ales ce vor face. Prof. Szilard prezinta apoi problemele migratiei intra si extraeuropene, cu accent pe medici. Ghiciti unde se situeaza Romania? Sigur ghiciti. Doar MS si CNAS se fac ca nu au habar. De fapt nu au habar ce fac…

Iar Jane Randall prezinta un mod de cuantifica si de a valoriza medicina rurala. Ar trebui sa va sara in ochi provenienta ei – Institute of Rural Health , Wales. Da? Institut de Sanatate Rurala? La noi se desfiinteaza cu nemiluita si nu se pune nimic in loc. Nici macar codri verzi de brad nu prea mai avem…

In fine, ajungem la concluzii. Deja am prezentat pe parcurs aceste concluzii asa ca nu le mai repet. Doar citeva remarci: Vincenç Thomas – Ministrul Sanatatii din Guvernul insulelor Baleare (nu, nu sint independente, doar autonomia aia regionala, mult hulita pe la noi!). Atita doar ca e .. medic de familie.

Si momentul apoteotic. Unde va fi urmatoarea intilnire: Zsuzanna propune – Romania. Se aproba cu mult entuziasm, data fiind prestatia intregii delegatii.

Deci anul urmator vom avea onoarea de a gazdui aceasta intilnire. Insa in mod cert la capitolul organizare vom da clasa, in primul rind datorita Zsuzanei si sotului ei, dar si datorita posibilitatilor pe care le avem. Inutil sa va spun surpriza lor cind au aflat ca am trimis deja informatia in Romania si au inceput sa curga mesajele de aprobare. Nu le venea sa creada cit de repede putem reactiona.

Ei, ce va spuneam? Sintem inaintea lor cu multe? Sintem. Trebuie doar sa invatam sa profitam la maxim de posibilitatile noastre. Da, sa profitam, acesta e cuvintul potrivit. Niciunul din ei nu a vorbit de munca de pomana sau de suprasolicitare. Atentie pentru pacient dar niciodata in dauna medicului. Dar.. pentru asta avem partea a III_a.

  1. Tin sa multumesc tuturor pentru felicitari dar si sa le spun ca, atunci cind stai pe umerii unor uriasi vezi mai departe decit ei.. Prezentele anterioare au creat baza succesului, eu nu am facut decit sa spun o poveste, poate cu un pic de talent.
  2. Am o mare critica pentru predecesori! E foarte frumos ca au reprezentat Romania cu profesionalism si dedicare. Este exceptional ceea ce au facut ei. Dar daca nu au povestit despre rezultate? Un copac care cade in mijlocul padurii cade cu zgomot daca nu il aude nimeni? Modestia este dovada unui caracter excelent. Atit doar ca acum nu avem nevoie de modestie ci de etalarea rezultatelor. (Na, nu ma luati prea tare in suturi ca i-am criticat. Pur si simplu imi este ciuda ca trebuie sa aud prin tari straine ce oameni excelenti avem in tara, pentru ca ei nu vor sa spuna mare lucru.)
  3. Europeni sintem de mult (de pe la 1848) si nu am incetat niciodata sa fim. Poate mai mirositori, cu haine cirpite sau ponosite. Dar din alte puncte de vedere sintem mai europeni ca altii cu “certificate de european”. Avem oameni minunati si putem face enorm de multe lucruri, daca guvernul ne-ar lasa sa ne facem treaba!
  4. Peste tot sint aceleasi probleme. Nimeni nu s-a nascut invatat iar evitarea problemelor nu duce decit la agravarea lor. Sa spuna cineva asta si guvernului. Sau CNAS. Atita doar ca iti trebuie bunacredinta si dorinta de a rezolva realmente problemele.
  5. Nici nu realizam cit de uniti sintem. Comparativ cu altii. Cit de puternici sintem pentru ca incercam sa ne rezolvam singuri problemele, luptindu-ne cu un sistem intreg. Se spune ca Dumnezeu iti da atit cit poti duce. Pai ei pot duce destul de putin, comparativ cu ce trebuie sa facem noi. Patru litere va dau, pentru care ei nu au termen de comparatie, pentru ca guvernele si finantatorii lor nu sint atit de perversi – SIUI.
  6. Sintem niste supravietuitori si, cind vom fi cistigat definitiv partida cu sistemul – pentru ca o vom cistiga, sintem pe drumul cel bun, vom vedea ca imensa cantitate de munca pe care o depunem acum ca sa ingenunchem sistemul va fi canalizata exclusiv spre beneficiul nostru.
  7. Colaborarea cu ei ne ajuta foarte mult. La orice ureche de oficial roman cind susuri: european, norma europeana, comisie europeana – incepe sa se gindeasca unde a gresit, ce trebuie sa dea inapoi samd (nu ca ar fi o noutate – cititorii lui Radu Tudoran stiu – “Toate pinzele sus” – capitania portului Galati, atunci sub controlul Comisiei Europene…). Nu toate sint adoptate in Romania. Dar daca exista in UE, putem impune adoptarea lor aici. Ei, cine mai doreste sa stea la masa cu ministrul? Nu cind vrea el ci cind vrem noi!
  8. Pe termen mediu lichelismul si demagogia autoritatilor locale autohtone (incepind cu PDG-ul de varii culori cameleonice si terminind cu CL de la Cuscuteii din Deal) nu au sanse de reusita. Cit de repede vor pierde insa depinde de verticalitatea coloanei nostre.
  9. Et pluribus unum – Unitate in diversitate. Avem mult mai multe lucruri care ne unesc decit care ne despart.
  10. Credendo videre – Ca sa vezi, trebuie sa crezi. Trebuie sa crezi ca medicina de familie are un viitor, ca luptind pentru el, il vom face sa devina prezent.
Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s