Loialitatea împărţită…


By oanacristian

…sau de ce dau pacienţii cadouri doctorilor

Menţionăm de la bun început că nu ne vom ocupa în acest articol de avantajele ilicite şi necuvenite pretinse de anumiţi medici. Ele fac obiectul atenţiei Colegiului medicilor şi al justiţiei. În acest articol ne vom ocupa de cadoul pe care pacientul, la iniţiativa sa sau a anturajului, consideră necesar să îl ofere medicului înaintea consultaţiei. Nu ne referim deci la recunoştinţă. Care sunt mecanismele psihologice sau de altă natură care determină acest gest?

O primă explicaţie, am zice tradiţională, este că în ţara noastră medicii sunt în general prost plătiţi. Această explicaţie economică nu acoperă satisfăcător problema deoarece sunt şi medici bine plătiţi. În plus, în viaţa de zi cu zi intrăm în relaţie cu diverşi prestatori de servicii prost plătiţi (cizmari, ceasornicari, croitori) cărora nu le facem cadouri. Tot teoria economică ne explică faptul că, datorită importanţei sociale deosebite a medicinei, prin cadoul său pacientul acoperă diferenţa dintre valoarea reală a serviciului medical şi plata derizorie a statului sau a casei de asigurări. Această explicaţie, deşi corectă, are o valoare limitată deoarece presupune o oarecare competenţă economică pe care majoritatea pacienţilor nu o au. În plus pacienţii dau uneori cadouri şi unor medici angajaţi în asistenţa medicală privată, ce-i drept mai rar. Desigur însă că nu oferă decât cadouri simbolice drept recunoştinţă de Paşti sau de Crăciun, medicilor cu practică independentă privată. Oferirea cadoului pare să ţină deci de alte resorturi mult mai profunde. Vom încerca o explicaţie pornind de la o observaţie întâmplătoare făcută în cursul unei alte cercetări. În urmă cu aproape zece ani am făcut partea care revenea României din studiul multicentric finanţat de Uniunea Europeană, Eurocommunication-II. Studiul urmărea să analizeze relaţia medic – pacient aşa cum se dezvăluie ea în cursul consultaţiei medicale în cabinetul medicului de familie. Au fost filmate şi analizate opt sute de consultaţii, mai ales din perspectiva tehnicilor de comunicare verbală şi non verbală. Studiul s-a desfăşurat în patru ţări central-europene şi venea în completarea unui alt studiu care se desfăşurase în şase ţări vest-europene. Nu vom intra aici în amănuntele tehnice (studiul a fost publicat în Olanda) ci ne vom opri asupra unei descoperiri care ni se pare relevantă. Dintre cele zece ţări europene participante, în România medicul şi pacientul ajung cel mai rar la exprimarea unui acord. Acest lucru nu este chiar aşa de dramatic deoarece există tehnici de îmbunătăţire a comunicării medic-pacient. Problema este însă că în România aceste tehnici sunt deja folosite şi aproape epuizate. Adică pacienţii români pun cele mai multe întrebări medicilor lor şi primesc cele mai multe explicaţii. Adică sunt cei mai pretenţioşi din cele zece ţări, dar pretenţiile lor sunt satisfăcute de medici. Să vă dăm un exemplu: nicăieri în Europa pacienţii nu cer să-şi facă copii după analize şi nu cer să li se explice ce reprezintă fiecare analiză în parte, bună sau rea. Culmea e că mai mult decât în alte părţi medicii le satisfac aceste cerinţe.  Şi atunci, dacă pacienţii întreabă, medicii le răspund, iar pacienţii se declară mulţumiţi de răspuns, de ce nu ajung decât mai rar decât alţii să-şi exprime acordul reciproc ? Concluzia noastră este că pacienţii nu au încredere în medici. Această neâncredere nu se referă la aspectele tehnice ale meseriei deoarece pacienţii au pus întrebări şi au primit răspunsuri de care au fost mulţumiţi (conform chestionarelor). Pacienţii sunt suspicioşi pentru că cred că medicii ar avea o agendă ascunsă. Cred că medicii nu le prescriu anumite medicamente ca să facă economii casei de asigurări; cred că nu îi trimit la anumiţi specialişti ca să nu fie penalizaţi, etc. Cred deci că nu le sunt respectate suferinţa şi drepturile pentru că medicii se tem de presiunile asigurărilor sau ale statului. Pacienţii simt că medicii au o loialitate împărţită. Pe de o parte, conform standardelor Colegiului medicilor, medicii sunt loiali pacienţilor, dar pe de altă parte sunt supuşi celor ce îi plătesc (casă de asigurări, stat). Atâta timp cât beneficiarul consultaţiei este altul decât plătitorul, medicul va avea o loialitate împărţită, deoarece interesele pacientului nu corespund decât rareori cu ale plătitorului. Teoria terţului plătitor, pe care se bazează asigurările de sănătate din România, are acest viciu fundamental: administratorul banilor pacientului are alt interes decât pacientul şi atunci face presiuni asupra medicului pe care ar trebui să-l plătească. Ca să realizaţi enormitatea viciului şi ipocrizia sistemului vă rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare: „Dacă vă judecaţi cu statul într-o chestiune cu miză mare, vă luaţi un avocat plătit de stat?” De aceea în orice sistem sănătos medicul trebuie să fie liber-profesionist independent. Este interesul primordial al pacientului ca medicul să fie liber de constrângeri pentru a se putea dedica integral binelui pacientului.  Medicul angajat sau sub contract exclusiv va fi fidel angajatorului şi nu va putea apăra interesul pacientului decât cu riscul pierderii propriului contract. Această loialitate împărţită obligă medicul la compromisuri zilnice. Din acest punct de vedere situaţia seamănă mai degrabă cu dubla constrângere din psihologie care duce de obicei la schizofrenie. Adică indiferent ce faci una dintre constrângeri va fi forţată ceea ce duce automat la penalizare. Fie pacientul e nemulţumit şi te tratează cu neîncredere sau te abandonează, fie angajatorul e nemulţumit şi te amendează. Vă mai miraţi acum de ce medicii sunt stresaţi şi când nu mai rezistă, emigrează?  Acum credem că este limpede pentru ce pacienţii oferă cadouri medicilor. Mesajul transmis de cadou este următorul: „ Ştiu că eşti constrâns de un contract cu statul/asiguratorul, dar ia acest cadou şi nu te mai gândi la interesul lor, ci doar la interesul meu ca pacient al tău. Prin cadoul meu te eliberez de constrângerea patronului tău ca să te gândeşti doar la sănătatea mea!” Acest mesaj este inutil în cazul unui medic independent. Pot medicii să-şi redobândească independenţa şi demnitatea, iar pacienţii încrederea?

Pot şi încă neînchipuit de uşor! Sistemul funcţionează foarte bine în Franţa: pacientul plăteşte consultaţia direct medicului său, iar acesta eliberează o chitanţă pe baza căreia pacientul îşi recuperează banii de la asigurări. Relaţia este directă, nemediată între cei doi parteneri ai consultaţiei. Medicul este în întregime loial pacientului, iar pacientul are încredere în medicul său. Cadoul dispare, iar plăţile sunt complet fiscalizate. Medicul şi pacientul sunt parteneri demni într-o relaţie profesională, iar statul câştigă din impozitare. Ar putea acest sistem funcţiona şi în România? Temerea noastră este că nu! Motivele sunt tot de ordin psihologic. Noi credem că politicienii români nu urmăresc eficienţa ci dominarea socială. Situaţia actuală menţine medicul într-o zonă de culpabilitate prezumată care îl transformă într-o victimă sigură în orice situaţie de criză socială sau economică. Iar politicienii se hrănesc din crize! În condiţii de prosperitate şi stabilitate importanţa şi influenţa lor scade dramatic. Soluţia problemei depinde de câtă răbdare mai au medicii şi pacienţii în calitate de cetăţeni. Dacă se simt liberi şi nu se tem, o pot rezolva uşor, dacă nu, nu!

Dr. Sever Cristian Oană

Psih. Melinda Boroş

Anunțuri

One thought on “Loialitatea împărţită…

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s