Luminile orasului…


City Lights. Unul din cele mai bune filme ale lui Charlie Chaplin. Un ultim film mut. Despre care Chaplin era atât de nesigur într-o lume deja dominată de filmul sonor încât nu a rezistat în sală la premieră. Și care a fost excepțional primit…

Cu un sfârșit emoționant….

Cu un vagabond, de care își bat cu toții joc. Chiar și EA, cea pe care a ajutat-o. A plătit operația care a facut-o să vadă (synopsis – http://en.wikipedia.org/wiki/City_Lights ). Cu atâtea eforturi… Cu umilință și îndirjire.

Bătut și umilit…Cu pantalonii rupți în fund și batjocura băieților de ziare… Atunci zărește în noroi un trandafir… E sugestiv pentru Chaplin că nu îl poate culege în liniște. Ca lumea rea îl hăituiește fără motiv… Și în fundal, ea râde, amuzată de scenă….

Luându-și revanșa împotriva micilor monștri, vagabondul își transformă bucata ruptă de cămașă în batistă, o folosește și apoi o pune în buzunarul de la piept cu o eleganță de dandy. Pentru că nu contează cum te îmbraci ci cum te vezi tu însuți. Și se întoarce spre vitrină. Încremenește! Acolo e EA! După câteva clipe fața i se luminează de un zâmbet fericit. E fericit doar pentru că o vede și știe că e vindecată. Îi ajunge atât de puțin să fie fericit! Lupta lui nu a fost în zadar.

Geniul lui Chaplin stă în detalii. Pentru că ea, acum vindecată, se întoarce și glumește crud despre binefăcătorul ei anonim (ea credea că e un mare milionar!) Am făcut o cucerire. Și trandafirul din mâna vagabondului își pierde petalele una câte una, ofilindu-se instantaneu. Însă zâmbetul lui rămâne la fel de larg și fericit. Pentru că ea e vindecată. Atât contează!

Ea însă, uimită de persistența zâmbetului, îi oferă o floare nouă. Și el zâmbește în continuare. Însă când florii i se adaugă o monedă, zâmbetul i se șterge de pe față și dă să fugă. Orice, numai umilința asta nu. Dar ea țâșnește din magazin și îi oferă întâi moneda. El dă să se retragă. Dar când îi oferă floare atunci înflorește și pe fața lui, același zâmbet larg și fericit. Și întinde timid mâna să primească floarea, direct din mâna ei. E cu neputință să nu fii înduioșat de fericirea lui altruistă.

Iar ea profită de moment și îi ia mâna și îl forțează să primească moneda. Și abia acum realizează cu o surpriză absolută (pentru că ea nu îl știa pe binefăcător decât prin mâna în care îi punea florile) că vagabondul din fața ei a plătit costisitoarea operație ce i-a redat vederea. Și îi pune o singură întrebare: Tu? La care el dă din cap, mereu în extazul de a o privi… și o întreabă, simplu Poți să vezi acum? La care ea, încă sub șocul surprizei dar deja înțelegând, răspunde: Da, acum văd!.

Și fonduul filmului cade pe fața plină de zâmbetul Vagabondului, plin de căldură, ușor stânjenit că a fost descoperit dar fericit că ea e fericită…..

Și toată scena are doar 3 minute… Trei minute care valorează cât tot filmul….

Anunțuri

2 thoughts on “Luminile orasului…

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s