Să priveşti înapoi cu dragoste…


Întotdeauna…

Să privești înapoi cu dragoste înseamnă mereu să fii tu și să nu regreți niciodata ceea ce ai fost. Pentru ca ceea ce ai fost te definește acum. Ai mai putea fi tu, fără amintirile tale?

În trecut au fost certuri, dezastre… Ei și? Dar au fost și zile frumoase, superbe… Zile pline de dragoste… Zile pline de fericire..

Au fost momente în care, cu certitudine, puteai spune: Acum sînt fericit! Acele momente sunt cele din care te regăsești, sunt cele din care obții energia pentru a merge înainte…

În toate relele există un bine. Peste ani doar această parte bună rămîne și ne face să fim mulțumiți de noi înșine. Îți poți aduce aminte de strângerea de mână și de primul sărut cu ea. Îți poți aduce aminte și de prima cearta. Dar poți alege să îți aduci aminte mai degrabă de prima împăcare… Pentru că dacă ai avut motive pentru prima ceartă e clar că prima împăcare le-a făcut inutile.

Singura ceartă pe care nu o poți uita e ultima. Pentru că nu mai există o împacare care să șteargă motivele. E singura dată când trebuie să o faci singur. Tu, cu tine și cu conștiința ta. Aa, să nu uitam și al patrulea personaj invitat la dezbatere – dragostea ta! Daca ai iubit cu adevărat atunci vei privi înapoi cu dragoste. Dacă încă mai iubești vei privi înapoi cu dragoste. Dacă nu vei mai iubi vei privi înapoi cu dragoste.

Altfel e ca și cum ai lăsa nefericirea unei ploi mărunte de toamnă să alunge imaginea feerică a iernii… Da, dragostea a murit. Și e ascunsă sub un strat gros de zăpada. De ce să fie viscol și zloată când poți avea una din acele zile superbe de iarnă, cu zapadă alba, scânteietoare și soare, mult soare? Mai ales că știm foarte bine că după iarnă vine mereu primăvara… Întotdeauna după dragoste vine dragoste. Mai devreme sau mai târziu.

Și peste ani vei zâmbi. Ușor melancolic dar bucuros că ai avut o frumoasă poveste de iubire în viață și că acea poveste ți-a îmbogățit sufletul.

Desigur, poți alege să reții doar partea urâtă. Dar am dubii că asta te-ar face mai bogat sufletește. Cel mult mai veninos…

Eu unul prefer zâmbetul. Just smile and the world will be a better place!

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s