The end of… part I


Am terminat de recitit Magicianul….
E drept ca prima si ultima data am citit cartea la 16 ani… Dar impresia a fost profunda si pe buna dreptate…
Insa cite lucruri intelegi atunci cind ai trecut prin experiente…
Atunci eram obsedat de Freud si de finalul cartii….
Azi, abia azi, am inteles finalul… Oh, ce l-am inteles….
Si tot azi mi-a oferit eliberarea….
O, ce cautam aceasta eliberare. Stiu, ar fi venit, in timp… Dar nici intr-un caz atit de repede, atit de totala, atit de sublima… Si mai ales atit de simpla!
Totul se leaga in carte, e un labirint doar cu un punct de intrare.
Iar gradarea finala e superba… Absolut superba!
Putini, foarte putini inteleg finalul… Majoritatea fac ca mine la 16 ani – freudisme si ” ramin sau nu impreuna?”
Ei, citeva indicii ajuta – the answer is death, the dice is loaded but you never look at it…. Si totusi, chiar cu atita mistificare si false piste tot poti vedea adevarul…
Nicholas nu mai e Nicholas iar Allison nu mai e Allison…. Iar daca relatia dintre ei e descrisa ca unilaterala ultimele doua versuri lasa totul deschis: cel ce a iubit (Allison) va mai iubi…. Iar cel ce nu a iubit niciodata (Nicholas) va iubi…
Acesta e singurul adevar. Nu e un raspuns – e un adevar.
Si acum raspunsul – ramin sau nu? La 16 ani asa am inteles. La 37 am inteles ca lucrurile sint mult mai complicate. In realitate nu, nu ramin. Cartea se cheama Magicianul! Remember? Si povestea cu printul si insule si printese…. Si Dumnezeu… (e o conjectura sa afirmi ca exista Dumnezeu, daca primele doua afirmatii sint false. Nimic nu indreptateste sa o iei pe a treia tot falsa. Si mai ales faptul ca lumea e condusa de magicieni…De oameni care iti arata ceea ce nu exista sau fac sa dispara ceea ce exista…
Astfel incit nu mai stii ce e adevarat si ce nu… Remember? Teatrul fara audienta! In cele din urma biciul a cazut, vinovatia de a se fi jucat cu sentimentele a fost ispasita. Printr-o palma si o umilire….In cele din urma Nicholas a invatat sa devina Conchis. Un Conchis in devenire, neelaborat. Dar Conchis….
Nu morala sexuala e problema. Nu iubirea. Ci dreptul de a te juca cu celalalt. Atunci cind iubesti, poti minti, poti insela, poti face orice daca tu crezi ca asta te apropie de persoana iubita. Iar acea persoana ar trebui sa aprecieze acest lucru, chiar daca ea este cea inselata,mintita, pacalita. E ceea ce a facut Allison pe drumul spre Parnas. Dar nu te poti juca cu persoana iubita. Nu te poti pune pe tine pe primul plan. E un semn clar ca nu iubesti. In momentul in care Allison a acceptat sa se joace, impreuna cu Conchis, a pierdut. Total si definitiv. Nu Nicholas a fost cel judecat. Ci Allison. Iar ea nu a trecut testul… Pentru ca a acceptat sa pedepseasca ceea ce ea considera tradare… De aceea biciul a cazut exact pe cine era vinovat….
Poti pedepsi pisica pentru ca prinde un soarece? Nu, asta stie sa faca, ea e Conchis. Poti pedepsi soarecele ca s-a lasat prins? Nu, a incercat si nu a reusit.
Poti insa pedepsi un soarece care impinge un alt soarece in fata pisicii. Acela e Allison….
Si odata cu intelegerea vine si iertarea. Eleuhteria – libertatea. Lipsa finala a maestrilor papusari. Libertatea de a fi tu insuti, de a te elibera…. Si de a-i elibera si pe altii. In aceasta consta magnificitatea gestului final al lui Nicholas… In citeva minute i-a transferat lui Allison tot ceea ce a invatat el de la Conchis…. Daca Allison a invatat sau nu… e alta poveste….
Peste tot se spune ca in cuplu trebuie spus mereu adevarul… o minciuna atit de sfruntata… Adevarul distruge in mod cert orice cuplu. Misterul, nesiguranta si multe alte necunoscute te fac mereu sa te straduiesti sa fii alaturi de celalalt. La fel cum aceeasi mincare delicioasa, mincata zilnic devine respingatoare, pe cind variatia aduce multumirea… Dar daca te joci cu celalalt il vei pierde in mod sigur. Iar calea cea mai sigura se te joci cu el e sa il cunosti foarte bine… Tentatia devine foarte mare: god-game. Stii pe ce butoane sa apesi ca sa produci o reactie… Inevitabil jucaria va afla si va renunta… Pentru ca abia atunci inseamna ca nu tii la acea persoana, ca o consideri inferioara… Sa fii ferit de mindria sclavului eliberat… de mila lui… Ana de Austria si macelarul… Ana fiind sclavul (subtil, nu?). Sau Nicholas. Un sclav, constient ca e sclav. Umilit, analizat, facut de ris. Si totusi liber. In cele din urma.
Pentru ca a ales.
Pentru ca am ales… Pentru ca am inteles. Mai mult cum, mai putin de ce… Pentru ca intotdeauna un moment de eleuhteria merita un sacrificiu total.
Sa devii Conchis – magicianul care creeaza iluzii pentru altii… de fapt lectii pentru altii. Asta e lectia lui Nicholas. (ei, unde e etica ? – etica e in Nicholas –  In respingerea lui Allison).
Da, cartea, ca si viata, e un labirint cu o singura intrare. Si o singura iesire. Pe acolo pe unde ai intrat.

Anunțuri

Dacă ai ceva de spus, comentează!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s